Alege cu inima

Mereu mi-am ascultat inima...Chiar daca asta nu inseamna ca am luat decizia cea mai corecta sau cea mai buna. Inima nu poate sa ma insele atat de mult incat sa nu mai existe cale de scapare. Cat de mult facem asta sau cat de mult credem ca o facem? E aproape imposibil sa distingem diferenta intre cele doua stari. Subconstientul nostru e mai puternic decat ne imaginam. Ati incercat autosugestia (dar sa si credeti in eam cu toata taria)? E important sa crezi in ceva: fie intr-o diviniate, in propria persoana sau in altii/alte lucruri. Credinta in ceva anume ne ghideaza in luarea deciziilor si in actiuni. E important sa iti doresti dar si mai important e sa faci ceva in acel sens. Toate lucrurile se fac la timpul lor. E adevarat ca niciodata nu e prea tarziu dar nici sentimentele nu pot fi aceleasi avand nivele dferite ale trairii la varste diferite. Poate ne lipseste curajul, poate chibzuinta sau poate dispunem de ele si nu stim sa le utilizam asa cum se cuvine. Inima...face diferenta? doar daca ne si dorim asta. Stiu ca multi spunem ca de maine ne schimbam, ca doar azi mai facem asemenea greseli, ca am invatat din greseli si ca experienta de viata isi spune cuvantul insa faptul ca am trecut prin multe (necazuri/bucurii) in modul in care am trecut (bine sau rau) nu ne da dreptul de a da sfaturi ci doar de a impartasi experienta si de a le da sansa celorlalti sa se gandeasca cum ar actiona in acel caz. Ceea ce este bine pentru noi nu este, in mod necesar, bine si pentru ceilalti. Binele si raul il definim fiecare(in limitele moralitatii si a asumarii raspunderii de a trai intr-o societate).

Uneori, cea mai buna cale nu este sa ne punem intrebari si sa aflam cauza..ci doar sa vedem unde ne-a adus o situatie si cum reactionam in asemenea momente. Cine stie daca totul se intampla cu un rost sau daca exista un echilibru intre chestiile gen meant to be si cele pe care le putem construi noi. Complexitatea gandirii si a lumii, in general, poate fi perceputa (limitat bineinteles) prin acele suisuri si coborasuri din viata fiecaruia care ne ajuta sa ne dezvoltam cel putin si ne intaresc in drumul pe care il parcurgem, drumul vietii. Drumul vietii..il alegem sau nu, ne place sau nu, are un inceput si un sfarsit. Noi alegem cel putin cand sa reducem viteza si cand sa ne oprim la punctele de informare sa cerem ajutor. Exista o harta a vietii si noi, avem cel putin sansa de a respecta semnele de circulatie si a vedea daca o scurtatura ne avantajeaza sau nu.

Distractie in familie

Cercetarile au aratat ca, in medie, copiii rad de peste 200 de ori pe zi iar adultii cam de 15 ori pe zi. WOW! Ce mare e diferenta! (Oare ce s-a intamplat cu celelalte zambete?!) Familiile care se distreaza impreuna pot sa vina cu idei care nu sunt neaparat viabile, pot face greseli fara sa le fie teama ca vor fi ridiculizati si nu in ultimul rand, acesti oameni sunt mai sanatosi! Creste de asemenea, capacitatea de a lua decizii bune si de a rezolva conflicte. Se pare ca pauzele umoristice in familie sunt vitamine pentru actiuni pozitive. O sugestie din partea autorului(Daniel Goleman) presupune notarea in fiecare zi in jurnalul familiei a trei lucruri care ne-au facut sa ne simtim bine, oricat de marunte ar fi acestea. De asemenea, este sugerata o "cutie cu imbratisari", caci imbratisarile sunt manifestari de iubire ce intaresc legaturile dintre membrii unei familii.

Implicarea parintilor este una bine meritata desi copiii nu vor multumi, cel putin nu inainte de a deveni adulti, insa in viata lor va exista echilibrul potrivit: caminul lor va fi un paradis in care se vor simti in siguranta, o sursa de afectiune si un loc in care domneste veselia.

Parintii trebuie sa dobandeasca primii autocontrolul si aptitudinile de comunicare pe care le asteapta de la copiii lor. Unul dintre scopurile educatiei bazate pe inteligenta emotionala este de a-l ajuta pe copil sa gandeasca eficient si sa devina capabil sa ia o decizie buna atunci cand nu sunt in preajma adulti care sa il sfatuieasca si, mai ales, cand se afla in mijlocul celor de o varsta cu el.

Scoala emotiilor

Prima scoala a emotiilor este viata de familie. Ea nu inseamna doar ceea ce le spun parintii copiilor sau ceea ce fac pentru ei, ci presupune modele oferite de parinti in ceea ce priveste controlul emotiilor. Ingrijorator este faptul ca in ziua de azi, copiii au devenit mai neascultatori si mai agresivi, dovada fiind numarul in crestere de crime savarsite in scoli cu arme de foc de catre adolescenti.
Conditiile s-au schimbat si parintii din ziua de azi trebuie sa munceasca mai mult. Drept consecinta, nu mai petrec la fel de mult timp alaturi de copii si acestia prefera sa se educe cu ajutorul calculatorului. Caracteristicile pe care noi ni le-am insusit prin intermediul jocurilor sau din interactiunea cu rudele nu mai sunt raspandite. De aceea, invataturile trebuie sa vina chiar de la parinti, care devin dascalii propriilor copii.
Nu se stie nici acum care rol este mai dificil: cel de parinte sau cel de copil. Copiii de alta data nu au fost supusi atator influente/surse de distragere sau informatii nefiltrare de adulti. Uri Bronfenbrenner a remarcat ca traim intr-o era a activitatii frenetice caci ne facem mereu planuriastfel incat copiii nostri sa fie mereu primii. Neglijand aspectul foarte important precum rolul pe care il au sentimentele in dezvoltarea sanatoasa a copiilor, pretul este unul masuratin cresterea lipsei de respect si a violentei.
Ideea de baza in educatia bazata pe inteligenta emotionala este ca parintii sa lucreze cu propriile emotii si cu emotiile copiilor lor pentru a inlatura macar o parte din stres si de a aduce mai multa bucurie in relatiile familiale.

(Maurice Elias, Steven Tobias, Brian Friedlander - „Inteligenta emotionala in educatia copiilor ”)

La multi ani, Romania!

Precum fiecare lucru care a luat nastere, a evoluat in timp. Are o semnificatie importanta pentru familia ei (constituita din toti cetatenii acestei tari) si a invatat cu pasi marunti sa supravietuiasca. A facut greseli, a plans, s-a impiedicat, s-a ridicat si a luat-o de la capat acum 20 de ani. A fost o cumpana in viata ei. Pe care a trecut-o cu brio. A avut crize de personalitate si inca incearca sa isi defineasca liniile directoare ale activitatii sale. Nu e nici o problema. Toti trecem prin asta la un moment dat. E pe drumul cel bun. Vointa este necesara. Are un organism extrem de rezist si lupta mereu impotriva a ceea ce o face nefericita. Nu este cea mai puternica fiinta din lume insa are o demnitate de admirat. Ca sa nu mai zic mandrie. Parerea negativa despre sine constituie un dezavantaj(sa nu uitam ca romanii constituie poporul cu parerea cea mai negativa despre sine din intreaga lume! – nici un alt popor nu se percepe cu atatea defecte, desi nu suntem oamenii cu cele mai mari defecte din lume) insa acele parti dornice de afirmare incearca sa schimbe acest lucru. Lucreaza pentru dezvoltarea personala. Se adapteaza cu greu in procesul de globalizare insa e constienta ca este necesar sa faca acest lucru. Identitatea proprie ii este afectata des insa nu uita mereu cat a avut de suferit si de cate suflete a fost nevoie pentru a ajunge in acest stadiu. Nu uita de unde a plecat. Momentele de respiro sunt rare intrucat are multe probleme de rezolvat (dar nu e imposibil). Nu este introvertita dar nici cea mai curajoasa din lume. Romania, o tara cu potential in curs de valorificare, o tara care, asa cum e capabila o fiinta sa o ia de la zero, o va face si ea.. Merita sa incercam. La multi ani, Romania si cat mai multa intelepciune!

Cerc vicios

Asa incepe o frumoasa poveste. A unei persoane confuze care nu stie ce sa faca doar pentru ca e tentant sa faca acel lucru. Incepe cu o incercare timida, apoi continua cu ideea ca nimic nu se poate intampla astfel incat sa ii fie afectata viata si se ajunge la dependenta. E un proces care se desfasoara lent in mintea unei persoane dar mult mai rapid in realitate. Chiar daca se straduieste sa fie altfel, sa creada ca nu are cum sa fie dependenta, ca e doar asa de distractie si ca poate renunta oricand, faptele spun altceva. Ajunge sa simta ca asa e normal, ca asa trebuie si ca nu se poate sa se afle intr-o stare de dependenta sau mai mult, sa poata ajunge la sevraj. In nici un caz. Mi-ar placea sa cred ca nu e asa, dar daca nu esti suficient de puternic, ce nu te omoara, te distruge incet si crezi ca de fapt nu e asa. Convingerea de sine e mai mult decat puternica in acest caz. E foarte greu sa poti sa scapi de o dependenta, indiferent daca e fizica sau psihica, sau chiar ambele. Este recomandat sa existe ajutor din exterior altfel reusita este una pe termen scurt. Evident ca motivatia trebuie sa fie una interioara dar singur ai senzatia ca nu o sa reusesti. Ajungi sa fii atrs intr-un cerc vicios in care te simti in largul tau si din care nu prea poti sa scapi. Poti simti chestii pe care nu le simteai inaninte si te simti mult mai increzator. Vorbesc de dependenta pentru ca vad in fiecare zi efectele acestui fenomen in jurul meu. Ea poate fi de mai multe feluri si poate sa se creeze si inainte sa inceapa. Mai greu de crezut dar eu deja simt asta. Si nu e amuzant. E doar..dependenta...de alt suflet

O picatura de incredere

O experienta pozitiva ne poate schimba parerea. Nu am crezut acest lucru pana cand nu mi s-a intamplat. Eram atat de inspaimantata ca nu voi reusi niciodata sa imi depasesc teama incat mi-am impus ca nu pot face asta si chiar asa era. Mult timp am refuzat sa gandesc pozitiv. Pentru ca mi se parea imposibil sa reusesc am si evitat orice discutie sau incercare sa imbunatatesc situatia. Si iata ca, in ciuda sabotarii tuturor incercarilor de a indrepta situatia, s-a intamplat. Fara sa prevad asta, fara sa imi dau seama ca se intampla. Rabdarea unei singure persoane a fost mai mult decat ma asteptam. O discutie in prealabil si o gluma spusa intre explicatii a deschis calea catre mintea mea. Daca nu era suficient de rabdatoare persoana respectiva, probabil ca acum nu as spune acelasi lucru. Se pot intampla si lucruri bune. Poate nu e suficient sa fim optimisti sau increzatori, poate ca un pic de noroc e necesar, poate ca asa trebuia sa se intample..cine stie..important e sa fim suficient de deschisi. E mai usor sa spunem Nu decat Da si mult mai usor sa Criticam decat sa Incurajam. Nemultumirea se transforma de multe ori in frustrare si am vrea sa avem „mintea ce de pe urma”, adica sa fi actionat intr-un anumit fel. Increderea in propria persoana poate fi usor distrusa daca nu avem grija. O critica facuta la timpul ei e mai mult decat utila insa o critica facuta la situatie si nu un atac la persoana. Pentru ca nu putem eticheta pe cineva dupa o anumita fapta caci nu cunoastem circumstantele. Cred ca de aici porneste si frica. E adevarat ca putem aveam mai multe experiente negative dar trebuie sa incercam in continuare. Un sigur lucru bun, oricat de mic ar fi trebuie sa ne dea puterea sa mergem mai departe si sa vedem si partea plina paharului. Oricat de mica ar fi ea. Cine stie ce poate face acea „mica” parte. Poate fi chiar esenta fara de care restul nu ar conta, cum s-ar zice..ca sarea-n bucate. :-??

Intre trecut si viitor

Cat de simplu e sa traim clipa! Prezentul e mereu la indemana. Spunem ca traim in prezent. Si facem asta gandidu-ne o mare parte din viata noastra la trecut, la ce a fost si la ce putea fi fara a constientiza ca de fapt, prezentul nostru se transforma intr-o rememorare a trecutului si un regret asupra a ceea ce am facut. Unii spun ca e mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat ceva ce nu ai facut. Poate asa e. Depinde de persoana foarte mult pentru ca o greseala de genul asta poate distruge increderea in propria persoana, ca sa nu mai spun, un viitor. Nu exagerez acum pentru ca sunt persoane care ajung sa retraiasca momentul apoi atat de intens si cu atata dorinta incat frustrarea ca nu a avut loc de fapt le macina sufletul. Si asta nu e o viata fericita. Se poate ajunge la dedublare si crearea de universuri diferite in care traieste o persoana: lumea lui si lumea reala sau cel putin, cea pe care o numim noi reala. Cat de diferiti suntem.....cat de diferite perceptia noastra asupra lumii si a fiecarui lucru din jur, oricat de mic ar fi. Nu contientizam ca ceea ce pare lipsit de importanta pentru noi, poate fi extrem de important pentru cei de langa noi. Poate ca o discutie e perceputa altfel (cu totul altfel decat a fost) sau poate se dorea sa fie perceputa ca fiind mai mult. Nu e usor sa ne dam seama de intentiile celorlalti pentru ca actionam diferit pentru a exprima acelasi lucru. Dorinta se poate observa si la nivelul privirii insa nu toti o pot percepe. Un sarut poate fi dorit si totusi sa nu se poata materializa din cauza fricii sau a nesigurantei ca e dorit reciproc. O imbratisare poate insemna un gest de amicitie sau poate ramane imprimata pe bratele celuilalt zile intregi. Traim in prezent. Spunem ca prezentul e cel mai important dar ne etse frica sa luam decizii pripite si sa ne asumam riscuri. Viata nu se termina daca am luat decizia gresita si incercam altceva. Toate se intampla cu un rost si cel mai mare rol in a crea realitatea il avem chiar noi. Esti ceea ce vrei sa tu sa fii! Intreaba-te daca stii ce esti si unde vrei sa ajungi..Si spune ca VREI asta, nu doar speri sa fie asa.

Militez pentru...

...contraste! Da, pentru contraste. Aşa cum în viaţa reală ne confruntăm în fiecare zi cu alegeri, aceasta este şi varianta cea mai bună. Pentru că neutralitatea nu este bună atunci când este vorba de alegeri. Asta ar însemna că nu ai nici un fel de opţiune. Expresiv versus neutru: exprimaţi-vă părerea! Pentru că aveţi una, indiferent de atitudinea pe care o afişaţi. Optimism versus pesimism: optimismul ne conturează viaţa şi chiar o modelează. Deşi am tendinţa de a gândi pesimist în multe cazuri, contează mult că încerc, nu-i aşa? Gândirea optimistă este una benefică din toate punctele de vedere, mai ales dacă vorbim din punct de vedere psihologic. Astfel, vorbim de mai puţin stres şi de o mai mare speranşă de viaţă. Complex versus simplu: lucrurile complexe sunt alcătuite din mai multe lucruri simple şi nu spun că lucrurile simple nu sunt bune. Sunt chiar foarte bune pentru înţelegere, pentru antrenarea logicii, pentru relaxare şi multe altele. Dar complexitatea este bună pentru că evidenţiază provocări. Pentru că ne pune la încercare tot mai mult şi pentru că dezvoltă capacitatea de analiză, spiritul critic, creativitatea şi imaginaţia. Ne face să ne dorim să ne depăşim limitele şi chiar o facem. Ne autodepăşim în momentul în care credem suficient de mult în propria persoană astfel încât imposibilul devine posibil. Să nu uităm că ne folosim doar un mic procent din capacitatea creierului uman. Real versus simulare: realitatea poate întrece tot ce poate construi un computer. Nici un program nu poate înlocui talentul artistic uman sau imaginaţia bogată de care poate da dovadă o fiinţă omenească. În plus, sentimentele nu pot fi proiectate de un instrument precum cel menţionat(nici de un altul, dacă mă gândesc bine). Asta e ceea cene deosebeşte de instrumentele tehnice. Deosebit versus obişnuit: nu pot spune în care mă încadrez pentru că toată lumea vrea să foe deosebită. Şi este. Toţi suntem diferiţi şi în acelaşi timp, toţi suntem egali. Atât de mult se străduieşte fiecare persoană să fie deosebită încât neobişnuitul a devenit nu mai puţin decât..obişnuit. Riscant versus sigur: riscul e bun atât timp cât suntem pregătiţi cu adevărat pentru eşec. Această decizie este destul de grea: to be or not to be..risky! Şi brut versus rafinat. Acesta e ultimul contrast la care mă opresc acum. Şi prefer versiunea brută. Rafinamentul este frumos dar adevărata artă constă în prelucrarea brută. Liniile fine sunt minunate şi apreciez asta. Dar militez pentru tot ce este brut pentru că, nefinisat pentru că puritatea constă în lucrurile mici.

Militez pentru contraste pentru ă ne arată diferenţele, avantaje şi dezavantaje şi astfel putem lua o decizie mai bună. Punerea in balanţ a acestor lucruri ne ghidează prin viaţă. Ne arată ce se pliază pe obiectivele noastre şi ce este mai important pentru noi. Contrastaţi şi comparaţi pentru a şti ce vă doriţi!

Exista acel "maine"?

Uneori nu e nevoie de altii ca sa ne dam seama cata naivitate e in noi. E mai simplu decat credem. E simplu pentru ca ne putem gandi la visele noastre de zi cu zi si la increderea oarba pe care o acordam fara sa ezitam, in speranta ca lumea este buna. Vedem in fiecare zi cat de rai sunt oamenii si cat de usor pot reactiona cu rautate dar cat de greu este sa fim buni, rabdatori sau intelepti. E mai greu decat am putea crede pentru ca, la nivel mental, in momente de impulsivitate actioneaza instinctul de aparare. Si nu doar acesta ci mai degraba, orgoliul. O caracteristica umana fara nici o utilitate, cred eu. Pentru ca orgoliul este diferit de demnitate. De ce ne este atat de usor sa vorbim despre lucruri superficiale, despre cum sunt altii si ce fac si totusi, atat de greu sa spunem ce ne doare, ce ne deranjeaza, cum am dori sa fie viata noastra? De ce e atat de greu sa facem ceva sa ne imbunatatim viata prin comunicare sperand ca se va sabiliza de la sine? Daca noi nu ne dorim o viata mai buna si nu facem ceva sa o imbunatatim, altcineva nu o va face. Vointa..rabdare si multa chibzuinta, de asta avem nevoie..Avem nevoie de adevar. Adevarul e singurul care ne poate elibera pentru ca minciunile inchid poarta catre zambete iar adevarul e singura cheie care poate deschide aceasta usa. Niciodata nu e prea tarziu, dar cu cat mai tarziu, cu atat mai dureros e. Sa ne trezim si sa facem ceva pentru noi pana nu ajungem la stadiul de "voi face maine", caci acel maine nu e datat si va ajunge sa nu mai poata fi datat niciodata. Si vom lasa totul pe maine iar acel maine, care nu exista. E greu..sa spunem ce simtitm pentru ca de multe ori implica si sentimentele altora dar asta nu inseamna ca trebuie sa traim in minciuna de dragul lor. Minciuna ne face sufletul intunecat, ne transforma in oameni inchisi in sine si unii ajung sa creada ca ei merita sa sufere, ca de fapt, asta inseamna dragostea si ca asta e mersul firesc al lucrurilor. Nu e asa, nu va amagiti si luati atitudine. E mai bine sa spui o minciuna doar ca sa eviti tristetea cuiva pe moment dar sa sufere enorm cand afla ca ceea ce a trait era o iluzie, ceva fals? Alegerea e a fiecaruia, insa ganditi-va ca nu asta v-ati dori sa vi se intample. Viata e prea frumoasa ca sa o traim in minciuna si tristete. Meritati mult si nu va multumiti cu mai putin pentru ca, acolo undeva, fiecare are pus ceva deoparte. Daca va multumiti cu mai putin doar de asta veti avea parte si nimic mai mult.Uneori e greu sa lasam lucrurile in urma dar trebuie macar sa stim ca am facut tot ce putem si apoi, trebuie sa mergem mai departe oricat de dureros ar fi. Pentru ca putinul cu care ne multumim ne va urmari toata viata si ne vom intreba, cum ar fi fost daca...?.....

Ca o pasare..

Libertatea e o iluzie. O iluzie alimentata zi de zi de tot ceea ce ne inconjoara. Cum sa fim liberi cu atatea constrangeri la fiecare pas pe care il facem si cum sa credem in vise cand pana si libertatea de a visa este ingradita de ceea ce ni se arata? Vedem in fiecare zi cum putem face doar anumite lucruri, cum toate situatiile au o solutie dar nerabdarea si impulsivitatea ne fac sa credem ca nu e asa si ne pierdem cumpatul. Pana la urma, e si normal in situatia in care nici macar nu mai putem face lucruri bune fara sa se puna la indoiala intentia. Cum ar fi viata fara limite? Nu ne putem imagina, atat de limitati suntem. Fara limite in fizica, chimie, biologie dar mai ales in filozofie ar fi o lume in care toate dimensiunile ei s-ar transforma in fiecare clipa. Nu putem vedea simti, auzi, pipai sau gusta frumusetea pentru ca ne limitam la ceea ce exista deja fara sa ne deschidem sufletul catre ceva mai grandios, catre nou, catre o simtire care ne-ar putea coplesi la un moment dat. Cel mai important in contextul de fata este sa ne deschidem inima. Ea ne poate arata calea, ne poate indruma astfel incat sa nu avem regrete. Deciziile luate din inima nu vor fi niciodata gresite pentru ca nu ne va durea sufletul la final, ci doar vom regreta ca din punct de vedere material lucrurile nu s-au dovedit a fi asa cum speram, Dezamagirea aceasta nu este insa comparabila cu cea din suflet daca alegem doar cu ajutorul ratiunii. Si pasarea? Cat de libera este? Asa cum suntem si noi.. Libera in orizontul ei limitat. Suntem liberi sa alegem , sa gandim si suntem mai liberi decat ieri pentru ca astazi, realizam cat eram de limitati ieri. Aceasta constiinta ne da puterea de a evolua, ne da sansa de a ne deschide tot mai mult inima si simturile catre orizonturi necunoscute, catre inimaginabil. Suntem liberi sa vedem ca greseala face parte din viata noastra, suntem liberi sa invatam sa vedem dincolo de perceptibil si, mai mult de atat, suntem liberi sa dezvoltam conceptul de Dragoste. Un lucru oferit si conturat de libertatea este acest sentiment dar nu inainte de a-l defini. Si spunca libertatea defineste Dragostea pentru ca Ea, nu are limite, asa cum nu are nici Libertatea. Asa cum trebuie sa ne deschidem sufletul catre necunoscut prin Libertatea, Dragostea ne ofera aceasta sansa in fiecare zi prin sentimente, prin gesturi, priviri si vorbe care mangaie sufletul. Suntem liberi sa facem lucruri limitate. Dar sa nu uitam ca Dragostea este calea spre a afla cum ne putem defini pe noi insine; ajungem sa ne conturam personalitatea si obiectivele prin ea si nu in ultimul rand, devenim oameni.

Povestea celor şase cai

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti.. Adunaţi de soartă împreună, din locuri apropiate , în acelaşi timp îndepărtate, şase cai. Fiecare venea de pe drumul lui, cu bune şi rele, fiecare dorea să afle ce este viaţa şi în acelaşi timp, toţi au sperat, că în acel loc vor găsi ceva special. Şi-au găsit locul nespus de repede şi fără să îşi dea seama, au devenit apropiaţi. Nimeni şi nimic nu putea să îi despartă. La început, timizi, abia se priveau, apoi au început să comunice şi uşor, uşor au observat că nu e nevoie să aibă multe lucruri în comun pentru a se simţi acasă. I-a apropiat mult o privire, un zâmbet sau o întrebare care, deşi indiscretă, i-a făcut să se simtă în largul lor. Se pare că lucrurile nu vor fi niciodată aşa cum ne-am aşteptat. Au crezut că un timp petrecut departe de tot ce le este cunoscut îi va face să fie diferiţi şi să se relaxeze, departe de ei gândul să se distreze. Le-au făcut pe toate într-un fel. Câte puţin din toate, după cum ar zice unul dintre căluţi. Fiecare, după nărav, şi-a arătat caracteristica dominantă. Unul mofturos, altul arţăgos, unul lăutar, altul amăsar, unul copilaş, altul nărăvaş..Calităţi aveau fără îndoială şi acestea i-au adus împreună însă defectele i-au unit. I-a unit atât de mult încât nu puteau dormi, mânca sau merge unul fără altul. Erau peste tot împreună şi se jucau, glumeau, râdeau şi visau de parcă aveau tot timpul din lume. Nu se gândeau la ziua de mâine ca la o povară, ci ca la cea mai frumoasă zi care poate urma. Au evitat tot ce însemna ceartă, sentimente negative sau tristeţe. Au găsit echilibrul sentimentelor. Au existat momente în care se simţeau descumpăniţi, în care erau fericiţi dar şi momente în care erau mai maturi ca niciodată. Se gândeau că lumea le aparţine. Nu puteau opri timpul, nu puteau opri râul să curgă sau ploaia să cadă, însă ceea ce au trăit nu le poate lua nimeni căci era un sentiment pe care nimic nu îl poate şterge. E acolo, în inimile lor, în trup, în suflet şi-n simţire pentru totdeauna. Nu puteau simţi cât pentru unul, ci simţirea lor s-a transformat. Au simţit tot ce au simţit şi ceilalţi. De aceea nu au putut să îşi ia rămas bun de parcă nu s-ar mai vedea niciodată, pentru că inima lor nu concepe aşa ceva. Se văd, în fiecare zi, în oglindă, în adierea vântului, în razele soarelui, în râuri şi în fiecare pas. I-a făcut să vadă că viaţa le oferă surprize la tot pasul şi că ea, Viaţa, poate trece pe lângă ei în timp ce fac planuri. Nimic nu a fost plănuit. Au simţit că aşa trebuie să fie. Acolo le era locul. Poate pentru scurt timp, poate că aşa a fost să fie, poate că a fost o coincidenţă sau poate că această călătorie trebuia să le arate că viaţa e mult mai frumoasă decât pare. Cei lipsiţi de speranţă au regăsit-o, cei grăbiţi şi-au regăsit liniştea iar cei ambiţioşi au observat că momentele de acest fel contează mai mult decât cele dorite. Liniştea sufltească s-a instalat şi au visat că lumea nu le mai poate face rău dacă fac gălăgie în fiecare dimineaţă sau noapte, dacă dorm toţi în acelaşi pat sau dacă merg cu maşina îngheşuiţi până amorţesc. Au simţit că timpul s-a oprit în loc şi au trăit atât de intens încât totul li s-a părut.. o Clipă...

Nevinovăţie..

De unde ştim dacă suntem vinovaţi sau nu de ceva? Ştim cu adevărat ce este bine şi ce nu? Când şi unde trebuie să ne întoarcem şi să o luăm de la capat? Ceea ce ştim, este limitat..atât de limitat, încât binele şi răul au o definiţie proprie..Inevitabil, greşim. Dar de unde ştim când greşeala e atât de gravă încât nu poate fi iertată? Nu cred că vreodată vom putea avea o asemenea certitudine. Şi spun asta, pentru că, la fel ca fiecare din noi, am greşit şi eu la rându-mi. Şi nu o dată sau de două ori, ci aşa cum e şi normal, de mai multe ori. Important este că, am încercat să învăţ ceva bun din fiecare pas pe care l-am făcut, bun sau rău. Desigur, unele greşeli se puteau evita dacă gîndeam de două ori şi acţionam numai o dată. Impulsivitatea, tinereţea, visele, ambiţia..oricare îmi poate fi martoră că am avut alte intenţii. Mi-am dorit să fac ceva bun, am sperat că un impuls nu poate să facă rău şi că norocul îmi va surâde. Cu toate că s-au transformat în greşeli, acele acţiuni nu m-au descurajat. Nu m-au descurajat pentru că nu sunt singura care am greşit şi pentru că, a greşi e omenesc. Nu m-au descurajat pentru că acum pot spune că, am experienţă de viaţă. Nu neapărat datorită greşelilor pe care le-am făcut, deşi au rol destul de important în formarea personalităţii. Sunt multe situaţii în care greşim din...naivitate. Suntem nevinovaţi şi totuşi vinovaţi că am fost încrezători, visători şi fără cumpătare. Nevinovaţi..pentru că am crezut că lumea e bună, pentru că am sperat că nu trebuie să ne facem griji în fiecare moment că ceva e prea frumos să fie adevărat..nevinovaţi..pentru că am crezut că aşa ar fi normal să se întâmple..să avem parte de lucruri bune. Optimismul...mulţi spun că are un rol extrem de important în viaţa noastră. Sunt de acord, atât timp cât suntem şi realişti. Altfel, riscăm să fim înşelaţi şi să greşim mereu. Tot noi avem de suferit. Suferinţa e utilă, dar nu şi necesară. Parcă am fi la matematică. Nu, aici, nu e vorba de condiţii suficiente şi necesare în viaţă, dar nu trebuie să uităm niciodată de unde am plecat şi ce ne-am dorit iniţial. Sigur, e admirabil că ne dorim mai mult pe zi ce trece, dar dorinţa noastră poate uneori să ne facă să pierdem tot ce am acumulat până atunci. Trebuie să cântărim bine fiecare pas pe care dorim să îl facem pentru că ne poate schimba viaţa, după cum am mai spus. O singură Clipă.........

O clipă

Mă ridic şi o iau de la capăt. Într-o Clipă. Pentru că pot, pentru că vreau şi pentru că acesta este destinul meu. Sunt sigură că mă număr printre puţinii oameni care sunt predestinaţi să fie fericiţi. Pentru că am simţit ce este Iubirea şi fără să o spun. Dinainte de a şti că o să o găsesc, a ştiut ea că mă va găsi pe mine. Şi m-a găsit. De fapt, a fost lângă mine tot timpul şi a aşteptat momentul pentru a începe să se desăvârşească. Pentru că atunci nu era suficient de matură, pentru că atunci nu ştia ce înseamnă, pentru că atunci a crezut că se înşeală sau doar pentru că i-a fost frică să fie exprimată. Iubirii…să îi fie frică de ceva…nu pare posibil..şi nu este..doar că a aşteptat..a crescut în timp şi s-a asigurat că nimic nu îi mai stă în cale..a transformat copiii în oameni maturi şi le-a dat putere. Putere să lupte pentru ceea ce îşi doresc, răbdare să înţeleagă, înţelepciune pentru ca fiecare clipă din viaţă să nu fie irosită, ci apreciată. Clipa..e aici..e acolo, e pretutindeni şi nicăieri. Clipa.. O vezi, o simţi, o doreşti, o visezi, o alegi, o petreci şi o regreţi. Clipa, pe care Dragostea a aşteptat-o. Clipa magică, fără însemnătate aparent, clipa în care a reuşit să arate lumii că acolo unde Ea nu e, nimic nu e. Clipa în care ochii nu mai pot exprima starea sufletului, clipa trăită de întreaga fiinţă, cu toată pasiunea şi dorinţa. Clipa în care a început totul pentru totdeauna. Clipa în care simţirea a fost liberă să acţioneze şi în care inhibiţiile au dispărut. O clipă a fost îndeajuns să învingă ani întregi. Clipa care a schimbat totul. Clipa care a părut o eternitate doar pentru că a existat. Clipa..clipa care a dat un impuls dorinţei de eliberare a pasiunii.. Ea a oferit curaj să descătuşeze sentimente..să uite de trecut, prezent sau viitor..să acţioneze indiferent de consecinţe..Dacă atât de multe lucruri poate face o Clipă, o întreagă viaţă ne poate oferi trăiri mult mai puternice. Însă Clipa decisivă e doar una aşa că, nu rata Clipa. Ea îţi poate schimba viaţa. Nu lăsa neobservată nici o Clipă căci fiecare are rolul ei, mai mic sau mai mare. Clipa de acum îţi poate îndeplini visele dacă ai răbdare să o înţelegi..

Sentimente ?

Sentimentele ne conduc viaţa deşi de multe ori credem raţiunea o face. Deciziile cele mai grele în viaţă sunt luate la fel, cu inima. Inima..ea ne îndrumă paşii spre viitor şi ne arată calea cea mai bună. Ne arată ceea ce ne dorim cu adevărat în contrast cu opţiunile disponibile, reale. Adevărul este mult mai greu de găsit decât ar crede majoritatea. Inima, ne spune de multe ori că ceea ce facem nu e şi ceea ce simţim, că obligaţiile dor, că fiecare persoană are ceva frumos şi bun. Atât de aproape suntem de adevăr şi totusi îl refuzăm şi alegem calea raţiunii. Ar fi mai uşor dacă am avea timp să ascultăm glasul inimiii. Un glas care poate fi auzit doar dacă sufletul vrea îndeajuns de mult să o facă, dacă are puterea să pătrundă în profunzimea gândurilor. De multe ori ne simţim pierduţi şi inima ne şopteşte că nu e aşa, că avem persoane în jurul nostru care ne iubesc, trebuie doar să le cerem ajutorul. Independenţa..cea pe care o dorim cu toţii e posibilă doar în contextul în care recunoaştem că suntem dependenţi de societatea în care trăim, mai exact de grupurile cărora le aparţinem: familie, prieteni, loc de muncă, şcoală, vecini, cunoştinţe, indiferent de gradul de prietenie pe care îl avem cu persoanele respective. Suntem influenţaţi în fiecare zi de ceea ce ni se întâmplă, de persoanele cu care intrăm în contact şi în fiecare zi învăţăm câte ceva, conştient sau nu Învăţăm că viaţa ne poate lovi unde ne doare mai tare şi în momentul în care suntem mai fericiţi dar în acelaşi timp, aflăm că lucrurile mici fac diferenţa. Un zâmbet, o caldă strângere de mână, o îmbrăţisare, o glumă..ne fac ziua mai frumoasă, viaţa şi chiar ne poate schimba viziunea asupra vieţii. Dacă am aprecia mai mult ceea ce ni se întâmplă. Pentru că, de cele mai multe ori, uităm ceea ce conteaza mai mult pentru noi şi priorităţile se schimbă. Uităm la ce am visat doar pentru că avem deja, uităm că asta ne-am dorit mult timp, trecem peste momentele magice cu gândul ca magia e altceva, mai mult, mai mare, cu trăiri mai intense. Cel mai greu este să ne dăm seama ceea ce vrem căci restul vine de la sine. Era acolo şi nu ne-am dat seama, nu am apreciat şi poate fi prea tarziu.


Trebuie să pierdem un lucru ca să ne dăm seama cât este de valoros?

Cât de bine te cunoşti?

Zilele trecute am avut o discuţie cu o persoană din altă parte a ţării în tren. Şi am constat cu uimire că dezvoltarea personală nu era atât de importantă pentru generaţia de dinainte aşa cum e pentru generaţia mea. Sau cel puţin aşa cred. Sunt încojurată de persoane care doresc să afle cât mai multe despre propria persoană, caracter, temperament, comunicare, NLP şi să îşi îmbunătăţească abilităţile în comunicare. Ce s-a schimbat, nu aş putea spune cu siguranţă, dar cred că acum nu se mai pune atât de mult accent pe materialitate. Sper asta. Nu sunt idealistă şi în sensul asta: banii sunt necesari, dar nu trebuie să facem din asta scopul nostru principal în viaţă. Altfel am uita ce înseamnă cu adevărat să trăim şi am uita să ne bucurăm de evenimentele mici care ne fac fericiţi zi de zi.
Ce facem pentru noi? Cât de mult contează să ştim cum trebuie să reacţionăm sau ar trebui să reacţionăm spontan în orice situaţie? Câtă încredere avem în noi? Şi mai important de atât: ce faci pentru tine în fiecare zi? E o întrebare simplă. Mulţi ar răspune: fiecare lucru pe care îl fac, îl fac pentru mine. Aş spune că nu e aşa. Munca o faci pentru bani..multe lucruri le faci pentru că aşa trebuie..dar câte lucruri îţi plac şi te fac să te simţi împlinit la final? Câte lucruri faci pentru a-ţi îmbunătăţi relaţiile cu ceilalţi? Cum vrei de fapt să fi?
Sunt întrebări pe care ar trebui să ni le punem zi de zi. Şi am aflat( dintr-un articol al lui Andy Szekely) că există 11 întrebări fundamentale cu ajutorul cărora ai putea să afli ce vrei să faci în viaţă. Trăiesc această dilemă acum şi am cerut ajutor aşa că ..l-am primit:
1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
7. Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?
11. Care este scopul meu? sau Care este misiunea mea? sau Care este povestea vietii mele?
Ultima întrebare este şi cea mai importantă. Mi s-a spus să nu fiu descumpănită dacă nu voi şti din prima răspunsul. Să mă întreb asta de câte ori este nevoie şi că, atunci când voi răspunde corect voi şti asta..
Sper să vă ajute aceste întrebări. Pe mine mă ajută. Şi nu uitaţi să vă întrebaţi: cât de bine mă cunosc?

Un băiat şi o fată sunt prieteni..

În sfârşit timp liber..sau nu..Oricum vroiam să scriu de mai mult timp despre acest subiect: Prietenia dintre un băiat şi o fată.

Am avut multeeeeee discuţii pe tema asta cu prieteni şi nu numai. Mulţumesc celor care au votat la sondajul de opinie şi care mi-au împărtăşit părerea lor cu privire la acest subiect. Sigur că există prietenie între un băiat şi o fată. Doar Prietenie. Dar să nu uităm de nenumăratele cazuri în care apar sentimente care le depăşesc pe cele de amiciţie. Şi nu îm mod voluntar. Timpul pe care îl petrecem cu cel mai bun prieten este un timp în care încercăm de cele mai multe ori să ne dăm seama cine suntem cu adevărat deoarece acea persoană ne poate înţelege şi sprijini în orice situaţie, este alături de noi la bine şi la rău dar în acest timp ne puem observa cel mai bine cum reacţionăm în cadrul în care ne este oferită cea mai mare siguranţă din lume.

Astfel, momentele respective se pot transforma în adevărate poveşti de Dragoste, din păcate de multe ori, Iubirea aceasta nu se împlineşte din teama de a nu strica acea Prietenie. Ajungem să ne confesăm cele mai ascunse gânduri fără să ştim că cel de lângă noi ar vrea să fie mai mult decât un simplu ascultător şi un simplu umăr pe care să plângem. E greu să iei o asemenea decizie.. A fi sau a nu fi cu prietenul cel mai bun..implicat într-o relaţie de Iubire.. Nu pot să recomand cuiva să încerce sau nu, dar eu am preferat să nu încerc. Cred că atunci când iubeşti, eşti sigur şi ştii ce vrei. Dar mai întâi trebuie să acordăm o şansă relaţiei dacă vrem să nu regretăm ceea ce putea fi o iubire adevărată. E uşor să ne îndrăgostim de cel mai bun prieten pentru că îi cunoaştem şi calităţile şi defectele, ne simţim foarte apropiaţi de el, simţim că nimeni şi nimic nu ar putea vreodată să distrugă o relaţie atât de puternică..în plus, siguranţa şi căldura sufletească după care tânjim este clar îndeplinită..tot ce mai rămâne este atracţia sexuală..foarte importantă, de altfel. Aşa că, de la Prietenie până la Iubire, e doar un mic pas. Un pas, care se face la fel de uşor ca cei pe care ăi facem zi de zi în construirea unei prietenii. Şi mai dureros e cazul în care aceste sentimente nu sunt dezvăluite. E greu să auzi cum El iubeşte o alta şi îti spune cât de mult ar vrea să fie cu ea, cât de multe calităţi are (când tu ştii că nu e aşa), cât de multe ar face pentru ea dacă ar avea o şansă. Tu de ce să nu o ai? Pentru că nu ţi-o acorzi. Cred ca mai important aici e să fie foarte clar că sentimentele de Iubire a unuia dintre ei sunt chiar sentimente care ar putea să fie duse la bun sfârşti şi nu doar o iluzie de moment. Iluzie sau Iubire? Trebuie să cântărim cât avem de pierdut şi cât de căştigat. Până la urmă, cea mai importantă persoană din lume pentru fiecare trebuie să fie..persoana respectivă în sine..Lumea nu se sfârşeşte atunci când încercăm şi eşuăm, ci atunci când renunţăm să mai încercăm.