Exista acel "maine"?

Uneori nu e nevoie de altii ca sa ne dam seama cata naivitate e in noi. E mai simplu decat credem. E simplu pentru ca ne putem gandi la visele noastre de zi cu zi si la increderea oarba pe care o acordam fara sa ezitam, in speranta ca lumea este buna. Vedem in fiecare zi cat de rai sunt oamenii si cat de usor pot reactiona cu rautate dar cat de greu este sa fim buni, rabdatori sau intelepti. E mai greu decat am putea crede pentru ca, la nivel mental, in momente de impulsivitate actioneaza instinctul de aparare. Si nu doar acesta ci mai degraba, orgoliul. O caracteristica umana fara nici o utilitate, cred eu. Pentru ca orgoliul este diferit de demnitate. De ce ne este atat de usor sa vorbim despre lucruri superficiale, despre cum sunt altii si ce fac si totusi, atat de greu sa spunem ce ne doare, ce ne deranjeaza, cum am dori sa fie viata noastra? De ce e atat de greu sa facem ceva sa ne imbunatatim viata prin comunicare sperand ca se va sabiliza de la sine? Daca noi nu ne dorim o viata mai buna si nu facem ceva sa o imbunatatim, altcineva nu o va face. Vointa..rabdare si multa chibzuinta, de asta avem nevoie..Avem nevoie de adevar. Adevarul e singurul care ne poate elibera pentru ca minciunile inchid poarta catre zambete iar adevarul e singura cheie care poate deschide aceasta usa. Niciodata nu e prea tarziu, dar cu cat mai tarziu, cu atat mai dureros e. Sa ne trezim si sa facem ceva pentru noi pana nu ajungem la stadiul de "voi face maine", caci acel maine nu e datat si va ajunge sa nu mai poata fi datat niciodata. Si vom lasa totul pe maine iar acel maine, care nu exista. E greu..sa spunem ce simtitm pentru ca de multe ori implica si sentimentele altora dar asta nu inseamna ca trebuie sa traim in minciuna de dragul lor. Minciuna ne face sufletul intunecat, ne transforma in oameni inchisi in sine si unii ajung sa creada ca ei merita sa sufere, ca de fapt, asta inseamna dragostea si ca asta e mersul firesc al lucrurilor. Nu e asa, nu va amagiti si luati atitudine. E mai bine sa spui o minciuna doar ca sa eviti tristetea cuiva pe moment dar sa sufere enorm cand afla ca ceea ce a trait era o iluzie, ceva fals? Alegerea e a fiecaruia, insa ganditi-va ca nu asta v-ati dori sa vi se intample. Viata e prea frumoasa ca sa o traim in minciuna si tristete. Meritati mult si nu va multumiti cu mai putin pentru ca, acolo undeva, fiecare are pus ceva deoparte. Daca va multumiti cu mai putin doar de asta veti avea parte si nimic mai mult.Uneori e greu sa lasam lucrurile in urma dar trebuie macar sa stim ca am facut tot ce putem si apoi, trebuie sa mergem mai departe oricat de dureros ar fi. Pentru ca putinul cu care ne multumim ne va urmari toata viata si ne vom intreba, cum ar fi fost daca...?.....

Nevinovăţie..

De unde ştim dacă suntem vinovaţi sau nu de ceva? Ştim cu adevărat ce este bine şi ce nu? Când şi unde trebuie să ne întoarcem şi să o luăm de la capat? Ceea ce ştim, este limitat..atât de limitat, încât binele şi răul au o definiţie proprie..Inevitabil, greşim. Dar de unde ştim când greşeala e atât de gravă încât nu poate fi iertată? Nu cred că vreodată vom putea avea o asemenea certitudine. Şi spun asta, pentru că, la fel ca fiecare din noi, am greşit şi eu la rându-mi. Şi nu o dată sau de două ori, ci aşa cum e şi normal, de mai multe ori. Important este că, am încercat să învăţ ceva bun din fiecare pas pe care l-am făcut, bun sau rău. Desigur, unele greşeli se puteau evita dacă gîndeam de două ori şi acţionam numai o dată. Impulsivitatea, tinereţea, visele, ambiţia..oricare îmi poate fi martoră că am avut alte intenţii. Mi-am dorit să fac ceva bun, am sperat că un impuls nu poate să facă rău şi că norocul îmi va surâde. Cu toate că s-au transformat în greşeli, acele acţiuni nu m-au descurajat. Nu m-au descurajat pentru că nu sunt singura care am greşit şi pentru că, a greşi e omenesc. Nu m-au descurajat pentru că acum pot spune că, am experienţă de viaţă. Nu neapărat datorită greşelilor pe care le-am făcut, deşi au rol destul de important în formarea personalităţii. Sunt multe situaţii în care greşim din...naivitate. Suntem nevinovaţi şi totuşi vinovaţi că am fost încrezători, visători şi fără cumpătare. Nevinovaţi..pentru că am crezut că lumea e bună, pentru că am sperat că nu trebuie să ne facem griji în fiecare moment că ceva e prea frumos să fie adevărat..nevinovaţi..pentru că am crezut că aşa ar fi normal să se întâmple..să avem parte de lucruri bune. Optimismul...mulţi spun că are un rol extrem de important în viaţa noastră. Sunt de acord, atât timp cât suntem şi realişti. Altfel, riscăm să fim înşelaţi şi să greşim mereu. Tot noi avem de suferit. Suferinţa e utilă, dar nu şi necesară. Parcă am fi la matematică. Nu, aici, nu e vorba de condiţii suficiente şi necesare în viaţă, dar nu trebuie să uităm niciodată de unde am plecat şi ce ne-am dorit iniţial. Sigur, e admirabil că ne dorim mai mult pe zi ce trece, dar dorinţa noastră poate uneori să ne facă să pierdem tot ce am acumulat până atunci. Trebuie să cântărim bine fiecare pas pe care dorim să îl facem pentru că ne poate schimba viaţa, după cum am mai spus. O singură Clipă.........