Si ce am invatat?

 

Poate ca a venit timpul sa ma intreb ce am invatat pana acum. Raspunsul ar fi unul prea lung si extrem de obositor. Mai mult de atat, nu cred ca ar fi suficient de cuprinzator, in acest caz, omitand poate multe lucruri importante pe care le-am invatat. Varianta cea mai simpla care mi-a venit in minte este sa ma gandesc in fiecare seara ce am invatat in ziua respectiva, ce apreciez si ce nu.

Cu toate ca lumea poluata in care traim imi ofera multe exemple negative si imi arata in fiecare zi cum sa NU fiu, ma gandesc ca de multe ori, evenimentele sunt imbracate in sentimente frumoase si pot descoperi dimensiuni si meandre inedite (daca privesc dintr-un unghi diferit).

Sunt pusa in situatia in care ma adaptez foarte repede si din mers. Am parte de experiente frumoase dar si de experiente pe care nu credeam ca o sa le traiesc vreodata (unele nici nu doream sa le traiesc vreodata), de emotii si reactii pe care nu mi-am imaginat ca o sa le aprofundez.

Ceea ce acum imi insenineaza ziua si viata nu mai are legatura cu mediul care imi crea aceste emotii in trecut si imi dau seama ca acum sunt obligata sa abordez niste situatii pe care nu credeam ca o sa le abordez vreodata. De data asta, o fac fara sa am vreun sentiment de manie, de ura sau depresie pentru ca acest context imi creeaza starea de vorbesc. Este timpul sa scap de mici mofturi, de manii si poate de elemente ale unei educatii gresite (sau gresit interpretate).

De cele mai multe ori, sunt victima propriei mele atitudini (multumesc Cipi). Acum, imi dau seama ca sunt capabila sa gasesc timpul si energia necesara si pot face o reevaluare a potentialului meu intr-un mod mult mai corect decat pana acum.

Sunt de acord ca trecutul ma defineste si pot spune ca sunt putine lucruri pe care le-am facut si imi doresc sa le schimb. Este timpul sa ma detasez de conditia anterioara si sa caut noi orizonturi, sa prind aripi (fara Red Bull de data asta).

Viata este bogata in semnificatii si evenimente.
Depinde de unghiul din care (VREI sa) privesti.  

Exista acel "maine"?

Uneori nu e nevoie de altii ca sa ne dam seama cata naivitate e in noi. E mai simplu decat credem. E simplu pentru ca ne putem gandi la visele noastre de zi cu zi si la increderea oarba pe care o acordam fara sa ezitam, in speranta ca lumea este buna. Vedem in fiecare zi cat de rai sunt oamenii si cat de usor pot reactiona cu rautate dar cat de greu este sa fim buni, rabdatori sau intelepti. E mai greu decat am putea crede pentru ca, la nivel mental, in momente de impulsivitate actioneaza instinctul de aparare. Si nu doar acesta ci mai degraba, orgoliul. O caracteristica umana fara nici o utilitate, cred eu. Pentru ca orgoliul este diferit de demnitate. De ce ne este atat de usor sa vorbim despre lucruri superficiale, despre cum sunt altii si ce fac si totusi, atat de greu sa spunem ce ne doare, ce ne deranjeaza, cum am dori sa fie viata noastra? De ce e atat de greu sa facem ceva sa ne imbunatatim viata prin comunicare sperand ca se va sabiliza de la sine? Daca noi nu ne dorim o viata mai buna si nu facem ceva sa o imbunatatim, altcineva nu o va face. Vointa..rabdare si multa chibzuinta, de asta avem nevoie..Avem nevoie de adevar. Adevarul e singurul care ne poate elibera pentru ca minciunile inchid poarta catre zambete iar adevarul e singura cheie care poate deschide aceasta usa. Niciodata nu e prea tarziu, dar cu cat mai tarziu, cu atat mai dureros e. Sa ne trezim si sa facem ceva pentru noi pana nu ajungem la stadiul de "voi face maine", caci acel maine nu e datat si va ajunge sa nu mai poata fi datat niciodata. Si vom lasa totul pe maine iar acel maine, care nu exista. E greu..sa spunem ce simtitm pentru ca de multe ori implica si sentimentele altora dar asta nu inseamna ca trebuie sa traim in minciuna de dragul lor. Minciuna ne face sufletul intunecat, ne transforma in oameni inchisi in sine si unii ajung sa creada ca ei merita sa sufere, ca de fapt, asta inseamna dragostea si ca asta e mersul firesc al lucrurilor. Nu e asa, nu va amagiti si luati atitudine. E mai bine sa spui o minciuna doar ca sa eviti tristetea cuiva pe moment dar sa sufere enorm cand afla ca ceea ce a trait era o iluzie, ceva fals? Alegerea e a fiecaruia, insa ganditi-va ca nu asta v-ati dori sa vi se intample. Viata e prea frumoasa ca sa o traim in minciuna si tristete. Meritati mult si nu va multumiti cu mai putin pentru ca, acolo undeva, fiecare are pus ceva deoparte. Daca va multumiti cu mai putin doar de asta veti avea parte si nimic mai mult.Uneori e greu sa lasam lucrurile in urma dar trebuie macar sa stim ca am facut tot ce putem si apoi, trebuie sa mergem mai departe oricat de dureros ar fi. Pentru ca putinul cu care ne multumim ne va urmari toata viata si ne vom intreba, cum ar fi fost daca...?.....

Ca o pasare..

Libertatea e o iluzie. O iluzie alimentata zi de zi de tot ceea ce ne inconjoara. Cum sa fim liberi cu atatea constrangeri la fiecare pas pe care il facem si cum sa credem in vise cand pana si libertatea de a visa este ingradita de ceea ce ni se arata? Vedem in fiecare zi cum putem face doar anumite lucruri, cum toate situatiile au o solutie dar nerabdarea si impulsivitatea ne fac sa credem ca nu e asa si ne pierdem cumpatul. Pana la urma, e si normal in situatia in care nici macar nu mai putem face lucruri bune fara sa se puna la indoiala intentia. Cum ar fi viata fara limite? Nu ne putem imagina, atat de limitati suntem. Fara limite in fizica, chimie, biologie dar mai ales in filozofie ar fi o lume in care toate dimensiunile ei s-ar transforma in fiecare clipa. Nu putem vedea simti, auzi, pipai sau gusta frumusetea pentru ca ne limitam la ceea ce exista deja fara sa ne deschidem sufletul catre ceva mai grandios, catre nou, catre o simtire care ne-ar putea coplesi la un moment dat. Cel mai important in contextul de fata este sa ne deschidem inima. Ea ne poate arata calea, ne poate indruma astfel incat sa nu avem regrete. Deciziile luate din inima nu vor fi niciodata gresite pentru ca nu ne va durea sufletul la final, ci doar vom regreta ca din punct de vedere material lucrurile nu s-au dovedit a fi asa cum speram, Dezamagirea aceasta nu este insa comparabila cu cea din suflet daca alegem doar cu ajutorul ratiunii. Si pasarea? Cat de libera este? Asa cum suntem si noi.. Libera in orizontul ei limitat. Suntem liberi sa alegem , sa gandim si suntem mai liberi decat ieri pentru ca astazi, realizam cat eram de limitati ieri. Aceasta constiinta ne da puterea de a evolua, ne da sansa de a ne deschide tot mai mult inima si simturile catre orizonturi necunoscute, catre inimaginabil. Suntem liberi sa vedem ca greseala face parte din viata noastra, suntem liberi sa invatam sa vedem dincolo de perceptibil si, mai mult de atat, suntem liberi sa dezvoltam conceptul de Dragoste. Un lucru oferit si conturat de libertatea este acest sentiment dar nu inainte de a-l defini. Si spunca libertatea defineste Dragostea pentru ca Ea, nu are limite, asa cum nu are nici Libertatea. Asa cum trebuie sa ne deschidem sufletul catre necunoscut prin Libertatea, Dragostea ne ofera aceasta sansa in fiecare zi prin sentimente, prin gesturi, priviri si vorbe care mangaie sufletul. Suntem liberi sa facem lucruri limitate. Dar sa nu uitam ca Dragostea este calea spre a afla cum ne putem defini pe noi insine; ajungem sa ne conturam personalitatea si obiectivele prin ea si nu in ultimul rand, devenim oameni.

Sentimente ?

Sentimentele ne conduc viaţa deşi de multe ori credem raţiunea o face. Deciziile cele mai grele în viaţă sunt luate la fel, cu inima. Inima..ea ne îndrumă paşii spre viitor şi ne arată calea cea mai bună. Ne arată ceea ce ne dorim cu adevărat în contrast cu opţiunile disponibile, reale. Adevărul este mult mai greu de găsit decât ar crede majoritatea. Inima, ne spune de multe ori că ceea ce facem nu e şi ceea ce simţim, că obligaţiile dor, că fiecare persoană are ceva frumos şi bun. Atât de aproape suntem de adevăr şi totusi îl refuzăm şi alegem calea raţiunii. Ar fi mai uşor dacă am avea timp să ascultăm glasul inimiii. Un glas care poate fi auzit doar dacă sufletul vrea îndeajuns de mult să o facă, dacă are puterea să pătrundă în profunzimea gândurilor. De multe ori ne simţim pierduţi şi inima ne şopteşte că nu e aşa, că avem persoane în jurul nostru care ne iubesc, trebuie doar să le cerem ajutorul. Independenţa..cea pe care o dorim cu toţii e posibilă doar în contextul în care recunoaştem că suntem dependenţi de societatea în care trăim, mai exact de grupurile cărora le aparţinem: familie, prieteni, loc de muncă, şcoală, vecini, cunoştinţe, indiferent de gradul de prietenie pe care îl avem cu persoanele respective. Suntem influenţaţi în fiecare zi de ceea ce ni se întâmplă, de persoanele cu care intrăm în contact şi în fiecare zi învăţăm câte ceva, conştient sau nu Învăţăm că viaţa ne poate lovi unde ne doare mai tare şi în momentul în care suntem mai fericiţi dar în acelaşi timp, aflăm că lucrurile mici fac diferenţa. Un zâmbet, o caldă strângere de mână, o îmbrăţisare, o glumă..ne fac ziua mai frumoasă, viaţa şi chiar ne poate schimba viziunea asupra vieţii. Dacă am aprecia mai mult ceea ce ni se întâmplă. Pentru că, de cele mai multe ori, uităm ceea ce conteaza mai mult pentru noi şi priorităţile se schimbă. Uităm la ce am visat doar pentru că avem deja, uităm că asta ne-am dorit mult timp, trecem peste momentele magice cu gândul ca magia e altceva, mai mult, mai mare, cu trăiri mai intense. Cel mai greu este să ne dăm seama ceea ce vrem căci restul vine de la sine. Era acolo şi nu ne-am dat seama, nu am apreciat şi poate fi prea tarziu.


Trebuie să pierdem un lucru ca să ne dăm seama cât este de valoros?