Relaționare

Astăzi mi-am dat seama că oamenii din jurul meu percep interacțiunea ca pe o modalitate prin care pot afla un punct slab, pot manipula sau pot să afle ceva nou pentru a comenta lucrurile cu ceilalți. Oare asta înseamnă interactiunea umană? Este atât de greu să facem ceva bun? Să nu mai vedem în ceilalți mijloace de a ne atinge scopul și atât? Am cunoscut tot felul de persoane. De la cele mai naive (ca să nu spun INCREDIBIL), până la persoane care își controlează fiecare gest, expresie a feței și cuvânt pentru a-și interpreta cât mai bine rolul. Rol pe care și-l asumă din nu știu ce motive. De câteva zile, încerc să îmi dau seama ce motive au oamenii care fac aceste lucruri. Și cu ce îi ajută? Oare sunt fericiți? Oare de asta au ei nevoie ca să se simtă impliniți? Scopul lor este mai important decât orice altceva? Nu as putea să spun ce contează cu adevărat pentru că fiecare ne raportăm la propriul sistem de valori și la percepția personală despre lume, însă pot spune cu siguranță că, dacă ne asumăm un rol de genul celui menționat anterior, riscăm să ne pierdem identitatea și personalitatea. În plus, unele caracteristici, mă refer aici la cele de temperament, nu pot fi schimbate niciodată. Mai devreme sau mai târziu, acestea vor ieși la iveală și ne vom da seama că, poate ceea ce am obținut nu este chiar ceea ce ne-am dorit.
Interactiunea cu alte persoane este importantă, nu degeaba se spune că omul este o ființă socială. Mai mult de atât, este de dorit pentru că astfel, putem să ne descoperim unele calități, dorințe, aspirații sau plăceri și să ne îmbunătățim. Învățăm în fiecare zi. Trebuie doar să știm și cum să o folosim. dacă până acum se punea problema unei slabe comunicări între oameni, acum oamenii comunică, poate prea mult uneori și comunică lucruri care nu sunt relevante. Cele mai multe persoane din ziua de azi vorbesc mult, nu mai sunt timide și socializează mult, dar asta nu înseamnă că ei comunică eficient. De multe ori, mă întreb dacă nu mă încadrez în această categorie. Cât e de simplu să vorbești în ziua de azi..E la fel de simplu să asculți? Adică...să asculți în adevăratul sens al cuvântului, nu doar să faci liniște în timp ce interlocutorul vorbește sau să îl asculți suficient cât să îi dai contra-argumente, dar să nu empatizezi. Daaa...cred că acesta este cuvântul care lipsește..empatie..empatia..nu o are oricine. Și chiar dacă spui că întelegi o persoană, asigură-te că o faci. Înțelegerea unor puncte diferite de vedere ajută foarte mult în comunicare și în găsirea unor puncte comune. Până la urmă, ce ne-am face fără comunicare și fără relații interumane?
Am ascultat, ascult și voi asculta...nu spun că voi face lucrul acesta cu toată lumea din jurul meu. Până la urmă, trebuie să fim selectivi. Mai degrabă, să nu uităm ce este important pentru noi, să dăm o șansă tuturor și să ne facem ascultați, dacă asta ne dorim. Comunicăm, interacționăm și analizăm...Ne formăm unii pe alții și astfel, ne alegem și drumul în viașă. Cine știe ce discuție aparent nesemnificativă ne poate schimba viața............

Necesitatea reformării sistemului de învăţământ superior din România

În învăţământul universitar românesc au apărut şi sau dezvoltat, după 1989, o serie de factori care au dus la scăderea calităţii învăţământului superior, scăderea credibilităţii actului educaţional în rândurile populaţiei şcolare şi scăderea competitivităţii învăţământului universitar. Mă refer aici la:
• masificarea învăţământului universitar;
• proliferarea numerică a instituţiilor de învăţământ superior de stat şi private, precum şi a numărului despecializări;
• apariţia şi menţinerea unor specializări necerute pe piaţa muncii;
• subfinanţarea cronică a învăţământului;
• dispersarea resurselor umane, materiale şi financiare într-un număr exagerat de mare de instituţii, facultăţi programe de studii şi specializări, într-o reţea supradimensionată şi dezechilibrată teritorial;
• erodarea continuă a statutului cadrului didactic;
• liberalizarea învăţământului fără asigurarea unui marketing adecvat;
• neadecvarea învăţământului în raport cu o societate bazată pe economie de piaţă;
• pluralism politic;
• probleme de compatibilizare cu reperele europene.
România a trecut printr-o serie de schimbări la nivel societal de mare profunzime. Astfel, este evident că existau cereri, neconturate însă deoarece raportarea se făcea la trecut. Reperele erau nesigure: idei abia formulate se doreau puse în practică la presiunea realităţii dar nu se ţinea cont de context sau de fezabilitatea lor. Nu s-a pornit de la o nemulţumire precis circumscrisă, punctuală, ci de la „nevoia socială reală de modernizare şi de la dorinţa generală existentă ăn mediul (individual şi instituţional) universitar şi al cercetării ştiinţifice de a porni reformarea învăţământului superior” . Ca domeniu strategic al societăţii prin modelarea viitorului ţării, învăţământul superior nu putea rămâne în afara schimbărilor ce a curpins toate nivelele acesteia. Însăşi premisele educaţiei trebuiau schimbate. De asemenea, oriunde în lume, prin însăşi natura sa, învăţământul superior este într-o permanentă reformă. De asemenea, Mireille Rădoi afirmă că reforma educaţională „urma să prezinte o dublă articulare: internă – cu reforma celorlalte sectoare ale societăţii şi externă – cu sistemele educaţionale din celelalte ţări” . Dacă S. Ionescu susţinea că în învăţământul românesc „nu a existat un transfer propriu-zis ci o articulare a sistemului românesc de învăţământ superior cu cele din ţări avansate”, dimpotrivă, Lazăr Vlăsceanu este convins că a avut loc un transfer de politici şi o ănvăţare orientată de acestea. Totuşi, transferul n-a fost complet iar modelul nu a fost copiat ca atare, ci s-a produs o „hibridare” . Una din marile probleme este mimarea cercetării şi o creştere artificială a numărului de lucrări publicate dar şi o frustrare mărită din partea profesorilor care au mai mult calitatea de a preda decât de a cerceta.

Alege cu inima

Mereu mi-am ascultat inima...Chiar daca asta nu inseamna ca am luat decizia cea mai corecta sau cea mai buna. Inima nu poate sa ma insele atat de mult incat sa nu mai existe cale de scapare. Cat de mult facem asta sau cat de mult credem ca o facem? E aproape imposibil sa distingem diferenta intre cele doua stari. Subconstientul nostru e mai puternic decat ne imaginam. Ati incercat autosugestia (dar sa si credeti in eam cu toata taria)? E important sa crezi in ceva: fie intr-o diviniate, in propria persoana sau in altii/alte lucruri. Credinta in ceva anume ne ghideaza in luarea deciziilor si in actiuni. E important sa iti doresti dar si mai important e sa faci ceva in acel sens. Toate lucrurile se fac la timpul lor. E adevarat ca niciodata nu e prea tarziu dar nici sentimentele nu pot fi aceleasi avand nivele dferite ale trairii la varste diferite. Poate ne lipseste curajul, poate chibzuinta sau poate dispunem de ele si nu stim sa le utilizam asa cum se cuvine. Inima...face diferenta? doar daca ne si dorim asta. Stiu ca multi spunem ca de maine ne schimbam, ca doar azi mai facem asemenea greseli, ca am invatat din greseli si ca experienta de viata isi spune cuvantul insa faptul ca am trecut prin multe (necazuri/bucurii) in modul in care am trecut (bine sau rau) nu ne da dreptul de a da sfaturi ci doar de a impartasi experienta si de a le da sansa celorlalti sa se gandeasca cum ar actiona in acel caz. Ceea ce este bine pentru noi nu este, in mod necesar, bine si pentru ceilalti. Binele si raul il definim fiecare(in limitele moralitatii si a asumarii raspunderii de a trai intr-o societate).

Uneori, cea mai buna cale nu este sa ne punem intrebari si sa aflam cauza..ci doar sa vedem unde ne-a adus o situatie si cum reactionam in asemenea momente. Cine stie daca totul se intampla cu un rost sau daca exista un echilibru intre chestiile gen meant to be si cele pe care le putem construi noi. Complexitatea gandirii si a lumii, in general, poate fi perceputa (limitat bineinteles) prin acele suisuri si coborasuri din viata fiecaruia care ne ajuta sa ne dezvoltam cel putin si ne intaresc in drumul pe care il parcurgem, drumul vietii. Drumul vietii..il alegem sau nu, ne place sau nu, are un inceput si un sfarsit. Noi alegem cel putin cand sa reducem viteza si cand sa ne oprim la punctele de informare sa cerem ajutor. Exista o harta a vietii si noi, avem cel putin sansa de a respecta semnele de circulatie si a vedea daca o scurtatura ne avantajeaza sau nu.

Distractie in familie

Cercetarile au aratat ca, in medie, copiii rad de peste 200 de ori pe zi iar adultii cam de 15 ori pe zi. WOW! Ce mare e diferenta! (Oare ce s-a intamplat cu celelalte zambete?!) Familiile care se distreaza impreuna pot sa vina cu idei care nu sunt neaparat viabile, pot face greseli fara sa le fie teama ca vor fi ridiculizati si nu in ultimul rand, acesti oameni sunt mai sanatosi! Creste de asemenea, capacitatea de a lua decizii bune si de a rezolva conflicte. Se pare ca pauzele umoristice in familie sunt vitamine pentru actiuni pozitive. O sugestie din partea autorului(Daniel Goleman) presupune notarea in fiecare zi in jurnalul familiei a trei lucruri care ne-au facut sa ne simtim bine, oricat de marunte ar fi acestea. De asemenea, este sugerata o "cutie cu imbratisari", caci imbratisarile sunt manifestari de iubire ce intaresc legaturile dintre membrii unei familii.

Implicarea parintilor este una bine meritata desi copiii nu vor multumi, cel putin nu inainte de a deveni adulti, insa in viata lor va exista echilibrul potrivit: caminul lor va fi un paradis in care se vor simti in siguranta, o sursa de afectiune si un loc in care domneste veselia.

Parintii trebuie sa dobandeasca primii autocontrolul si aptitudinile de comunicare pe care le asteapta de la copiii lor. Unul dintre scopurile educatiei bazate pe inteligenta emotionala este de a-l ajuta pe copil sa gandeasca eficient si sa devina capabil sa ia o decizie buna atunci cand nu sunt in preajma adulti care sa il sfatuieasca si, mai ales, cand se afla in mijlocul celor de o varsta cu el.

Scoala emotiilor

Prima scoala a emotiilor este viata de familie. Ea nu inseamna doar ceea ce le spun parintii copiilor sau ceea ce fac pentru ei, ci presupune modele oferite de parinti in ceea ce priveste controlul emotiilor. Ingrijorator este faptul ca in ziua de azi, copiii au devenit mai neascultatori si mai agresivi, dovada fiind numarul in crestere de crime savarsite in scoli cu arme de foc de catre adolescenti.
Conditiile s-au schimbat si parintii din ziua de azi trebuie sa munceasca mai mult. Drept consecinta, nu mai petrec la fel de mult timp alaturi de copii si acestia prefera sa se educe cu ajutorul calculatorului. Caracteristicile pe care noi ni le-am insusit prin intermediul jocurilor sau din interactiunea cu rudele nu mai sunt raspandite. De aceea, invataturile trebuie sa vina chiar de la parinti, care devin dascalii propriilor copii.
Nu se stie nici acum care rol este mai dificil: cel de parinte sau cel de copil. Copiii de alta data nu au fost supusi atator influente/surse de distragere sau informatii nefiltrare de adulti. Uri Bronfenbrenner a remarcat ca traim intr-o era a activitatii frenetice caci ne facem mereu planuriastfel incat copiii nostri sa fie mereu primii. Neglijand aspectul foarte important precum rolul pe care il au sentimentele in dezvoltarea sanatoasa a copiilor, pretul este unul masuratin cresterea lipsei de respect si a violentei.
Ideea de baza in educatia bazata pe inteligenta emotionala este ca parintii sa lucreze cu propriile emotii si cu emotiile copiilor lor pentru a inlatura macar o parte din stres si de a aduce mai multa bucurie in relatiile familiale.

(Maurice Elias, Steven Tobias, Brian Friedlander - „Inteligenta emotionala in educatia copiilor ”)

La multi ani, Romania!

Precum fiecare lucru care a luat nastere, a evoluat in timp. Are o semnificatie importanta pentru familia ei (constituita din toti cetatenii acestei tari) si a invatat cu pasi marunti sa supravietuiasca. A facut greseli, a plans, s-a impiedicat, s-a ridicat si a luat-o de la capat acum 20 de ani. A fost o cumpana in viata ei. Pe care a trecut-o cu brio. A avut crize de personalitate si inca incearca sa isi defineasca liniile directoare ale activitatii sale. Nu e nici o problema. Toti trecem prin asta la un moment dat. E pe drumul cel bun. Vointa este necesara. Are un organism extrem de rezist si lupta mereu impotriva a ceea ce o face nefericita. Nu este cea mai puternica fiinta din lume insa are o demnitate de admirat. Ca sa nu mai zic mandrie. Parerea negativa despre sine constituie un dezavantaj(sa nu uitam ca romanii constituie poporul cu parerea cea mai negativa despre sine din intreaga lume! – nici un alt popor nu se percepe cu atatea defecte, desi nu suntem oamenii cu cele mai mari defecte din lume) insa acele parti dornice de afirmare incearca sa schimbe acest lucru. Lucreaza pentru dezvoltarea personala. Se adapteaza cu greu in procesul de globalizare insa e constienta ca este necesar sa faca acest lucru. Identitatea proprie ii este afectata des insa nu uita mereu cat a avut de suferit si de cate suflete a fost nevoie pentru a ajunge in acest stadiu. Nu uita de unde a plecat. Momentele de respiro sunt rare intrucat are multe probleme de rezolvat (dar nu e imposibil). Nu este introvertita dar nici cea mai curajoasa din lume. Romania, o tara cu potential in curs de valorificare, o tara care, asa cum e capabila o fiinta sa o ia de la zero, o va face si ea.. Merita sa incercam. La multi ani, Romania si cat mai multa intelepciune!

Cerc vicios

Asa incepe o frumoasa poveste. A unei persoane confuze care nu stie ce sa faca doar pentru ca e tentant sa faca acel lucru. Incepe cu o incercare timida, apoi continua cu ideea ca nimic nu se poate intampla astfel incat sa ii fie afectata viata si se ajunge la dependenta. E un proces care se desfasoara lent in mintea unei persoane dar mult mai rapid in realitate. Chiar daca se straduieste sa fie altfel, sa creada ca nu are cum sa fie dependenta, ca e doar asa de distractie si ca poate renunta oricand, faptele spun altceva. Ajunge sa simta ca asa e normal, ca asa trebuie si ca nu se poate sa se afle intr-o stare de dependenta sau mai mult, sa poata ajunge la sevraj. In nici un caz. Mi-ar placea sa cred ca nu e asa, dar daca nu esti suficient de puternic, ce nu te omoara, te distruge incet si crezi ca de fapt nu e asa. Convingerea de sine e mai mult decat puternica in acest caz. E foarte greu sa poti sa scapi de o dependenta, indiferent daca e fizica sau psihica, sau chiar ambele. Este recomandat sa existe ajutor din exterior altfel reusita este una pe termen scurt. Evident ca motivatia trebuie sa fie una interioara dar singur ai senzatia ca nu o sa reusesti. Ajungi sa fii atrs intr-un cerc vicios in care te simti in largul tau si din care nu prea poti sa scapi. Poti simti chestii pe care nu le simteai inaninte si te simti mult mai increzator. Vorbesc de dependenta pentru ca vad in fiecare zi efectele acestui fenomen in jurul meu. Ea poate fi de mai multe feluri si poate sa se creeze si inainte sa inceapa. Mai greu de crezut dar eu deja simt asta. Si nu e amuzant. E doar..dependenta...de alt suflet