Scoala emotiilor

Prima scoala a emotiilor este viata de familie. Ea nu inseamna doar ceea ce le spun parintii copiilor sau ceea ce fac pentru ei, ci presupune modele oferite de parinti in ceea ce priveste controlul emotiilor. Ingrijorator este faptul ca in ziua de azi, copiii au devenit mai neascultatori si mai agresivi, dovada fiind numarul in crestere de crime savarsite in scoli cu arme de foc de catre adolescenti.
Conditiile s-au schimbat si parintii din ziua de azi trebuie sa munceasca mai mult. Drept consecinta, nu mai petrec la fel de mult timp alaturi de copii si acestia prefera sa se educe cu ajutorul calculatorului. Caracteristicile pe care noi ni le-am insusit prin intermediul jocurilor sau din interactiunea cu rudele nu mai sunt raspandite. De aceea, invataturile trebuie sa vina chiar de la parinti, care devin dascalii propriilor copii.
Nu se stie nici acum care rol este mai dificil: cel de parinte sau cel de copil. Copiii de alta data nu au fost supusi atator influente/surse de distragere sau informatii nefiltrare de adulti. Uri Bronfenbrenner a remarcat ca traim intr-o era a activitatii frenetice caci ne facem mereu planuriastfel incat copiii nostri sa fie mereu primii. Neglijand aspectul foarte important precum rolul pe care il au sentimentele in dezvoltarea sanatoasa a copiilor, pretul este unul masuratin cresterea lipsei de respect si a violentei.
Ideea de baza in educatia bazata pe inteligenta emotionala este ca parintii sa lucreze cu propriile emotii si cu emotiile copiilor lor pentru a inlatura macar o parte din stres si de a aduce mai multa bucurie in relatiile familiale.

(Maurice Elias, Steven Tobias, Brian Friedlander - „Inteligenta emotionala in educatia copiilor ”)

La multi ani, Romania!

Precum fiecare lucru care a luat nastere, a evoluat in timp. Are o semnificatie importanta pentru familia ei (constituita din toti cetatenii acestei tari) si a invatat cu pasi marunti sa supravietuiasca. A facut greseli, a plans, s-a impiedicat, s-a ridicat si a luat-o de la capat acum 20 de ani. A fost o cumpana in viata ei. Pe care a trecut-o cu brio. A avut crize de personalitate si inca incearca sa isi defineasca liniile directoare ale activitatii sale. Nu e nici o problema. Toti trecem prin asta la un moment dat. E pe drumul cel bun. Vointa este necesara. Are un organism extrem de rezist si lupta mereu impotriva a ceea ce o face nefericita. Nu este cea mai puternica fiinta din lume insa are o demnitate de admirat. Ca sa nu mai zic mandrie. Parerea negativa despre sine constituie un dezavantaj(sa nu uitam ca romanii constituie poporul cu parerea cea mai negativa despre sine din intreaga lume! – nici un alt popor nu se percepe cu atatea defecte, desi nu suntem oamenii cu cele mai mari defecte din lume) insa acele parti dornice de afirmare incearca sa schimbe acest lucru. Lucreaza pentru dezvoltarea personala. Se adapteaza cu greu in procesul de globalizare insa e constienta ca este necesar sa faca acest lucru. Identitatea proprie ii este afectata des insa nu uita mereu cat a avut de suferit si de cate suflete a fost nevoie pentru a ajunge in acest stadiu. Nu uita de unde a plecat. Momentele de respiro sunt rare intrucat are multe probleme de rezolvat (dar nu e imposibil). Nu este introvertita dar nici cea mai curajoasa din lume. Romania, o tara cu potential in curs de valorificare, o tara care, asa cum e capabila o fiinta sa o ia de la zero, o va face si ea.. Merita sa incercam. La multi ani, Romania si cat mai multa intelepciune!

Cerc vicios

Asa incepe o frumoasa poveste. A unei persoane confuze care nu stie ce sa faca doar pentru ca e tentant sa faca acel lucru. Incepe cu o incercare timida, apoi continua cu ideea ca nimic nu se poate intampla astfel incat sa ii fie afectata viata si se ajunge la dependenta. E un proces care se desfasoara lent in mintea unei persoane dar mult mai rapid in realitate. Chiar daca se straduieste sa fie altfel, sa creada ca nu are cum sa fie dependenta, ca e doar asa de distractie si ca poate renunta oricand, faptele spun altceva. Ajunge sa simta ca asa e normal, ca asa trebuie si ca nu se poate sa se afle intr-o stare de dependenta sau mai mult, sa poata ajunge la sevraj. In nici un caz. Mi-ar placea sa cred ca nu e asa, dar daca nu esti suficient de puternic, ce nu te omoara, te distruge incet si crezi ca de fapt nu e asa. Convingerea de sine e mai mult decat puternica in acest caz. E foarte greu sa poti sa scapi de o dependenta, indiferent daca e fizica sau psihica, sau chiar ambele. Este recomandat sa existe ajutor din exterior altfel reusita este una pe termen scurt. Evident ca motivatia trebuie sa fie una interioara dar singur ai senzatia ca nu o sa reusesti. Ajungi sa fii atrs intr-un cerc vicios in care te simti in largul tau si din care nu prea poti sa scapi. Poti simti chestii pe care nu le simteai inaninte si te simti mult mai increzator. Vorbesc de dependenta pentru ca vad in fiecare zi efectele acestui fenomen in jurul meu. Ea poate fi de mai multe feluri si poate sa se creeze si inainte sa inceapa. Mai greu de crezut dar eu deja simt asta. Si nu e amuzant. E doar..dependenta...de alt suflet

O picatura de incredere

O experienta pozitiva ne poate schimba parerea. Nu am crezut acest lucru pana cand nu mi s-a intamplat. Eram atat de inspaimantata ca nu voi reusi niciodata sa imi depasesc teama incat mi-am impus ca nu pot face asta si chiar asa era. Mult timp am refuzat sa gandesc pozitiv. Pentru ca mi se parea imposibil sa reusesc am si evitat orice discutie sau incercare sa imbunatatesc situatia. Si iata ca, in ciuda sabotarii tuturor incercarilor de a indrepta situatia, s-a intamplat. Fara sa prevad asta, fara sa imi dau seama ca se intampla. Rabdarea unei singure persoane a fost mai mult decat ma asteptam. O discutie in prealabil si o gluma spusa intre explicatii a deschis calea catre mintea mea. Daca nu era suficient de rabdatoare persoana respectiva, probabil ca acum nu as spune acelasi lucru. Se pot intampla si lucruri bune. Poate nu e suficient sa fim optimisti sau increzatori, poate ca un pic de noroc e necesar, poate ca asa trebuia sa se intample..cine stie..important e sa fim suficient de deschisi. E mai usor sa spunem Nu decat Da si mult mai usor sa Criticam decat sa Incurajam. Nemultumirea se transforma de multe ori in frustrare si am vrea sa avem „mintea ce de pe urma”, adica sa fi actionat intr-un anumit fel. Increderea in propria persoana poate fi usor distrusa daca nu avem grija. O critica facuta la timpul ei e mai mult decat utila insa o critica facuta la situatie si nu un atac la persoana. Pentru ca nu putem eticheta pe cineva dupa o anumita fapta caci nu cunoastem circumstantele. Cred ca de aici porneste si frica. E adevarat ca putem aveam mai multe experiente negative dar trebuie sa incercam in continuare. Un sigur lucru bun, oricat de mic ar fi trebuie sa ne dea puterea sa mergem mai departe si sa vedem si partea plina paharului. Oricat de mica ar fi ea. Cine stie ce poate face acea „mica” parte. Poate fi chiar esenta fara de care restul nu ar conta, cum s-ar zice..ca sarea-n bucate. :-??

Intre trecut si viitor

Cat de simplu e sa traim clipa! Prezentul e mereu la indemana. Spunem ca traim in prezent. Si facem asta gandidu-ne o mare parte din viata noastra la trecut, la ce a fost si la ce putea fi fara a constientiza ca de fapt, prezentul nostru se transforma intr-o rememorare a trecutului si un regret asupra a ceea ce am facut. Unii spun ca e mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat ceva ce nu ai facut. Poate asa e. Depinde de persoana foarte mult pentru ca o greseala de genul asta poate distruge increderea in propria persoana, ca sa nu mai spun, un viitor. Nu exagerez acum pentru ca sunt persoane care ajung sa retraiasca momentul apoi atat de intens si cu atata dorinta incat frustrarea ca nu a avut loc de fapt le macina sufletul. Si asta nu e o viata fericita. Se poate ajunge la dedublare si crearea de universuri diferite in care traieste o persoana: lumea lui si lumea reala sau cel putin, cea pe care o numim noi reala. Cat de diferiti suntem.....cat de diferite perceptia noastra asupra lumii si a fiecarui lucru din jur, oricat de mic ar fi. Nu contientizam ca ceea ce pare lipsit de importanta pentru noi, poate fi extrem de important pentru cei de langa noi. Poate ca o discutie e perceputa altfel (cu totul altfel decat a fost) sau poate se dorea sa fie perceputa ca fiind mai mult. Nu e usor sa ne dam seama de intentiile celorlalti pentru ca actionam diferit pentru a exprima acelasi lucru. Dorinta se poate observa si la nivelul privirii insa nu toti o pot percepe. Un sarut poate fi dorit si totusi sa nu se poata materializa din cauza fricii sau a nesigurantei ca e dorit reciproc. O imbratisare poate insemna un gest de amicitie sau poate ramane imprimata pe bratele celuilalt zile intregi. Traim in prezent. Spunem ca prezentul e cel mai important dar ne etse frica sa luam decizii pripite si sa ne asumam riscuri. Viata nu se termina daca am luat decizia gresita si incercam altceva. Toate se intampla cu un rost si cel mai mare rol in a crea realitatea il avem chiar noi. Esti ceea ce vrei sa tu sa fii! Intreaba-te daca stii ce esti si unde vrei sa ajungi..Si spune ca VREI asta, nu doar speri sa fie asa.

Militez pentru...

...contraste! Da, pentru contraste. Aşa cum în viaţa reală ne confruntăm în fiecare zi cu alegeri, aceasta este şi varianta cea mai bună. Pentru că neutralitatea nu este bună atunci când este vorba de alegeri. Asta ar însemna că nu ai nici un fel de opţiune. Expresiv versus neutru: exprimaţi-vă părerea! Pentru că aveţi una, indiferent de atitudinea pe care o afişaţi. Optimism versus pesimism: optimismul ne conturează viaţa şi chiar o modelează. Deşi am tendinţa de a gândi pesimist în multe cazuri, contează mult că încerc, nu-i aşa? Gândirea optimistă este una benefică din toate punctele de vedere, mai ales dacă vorbim din punct de vedere psihologic. Astfel, vorbim de mai puţin stres şi de o mai mare speranşă de viaţă. Complex versus simplu: lucrurile complexe sunt alcătuite din mai multe lucruri simple şi nu spun că lucrurile simple nu sunt bune. Sunt chiar foarte bune pentru înţelegere, pentru antrenarea logicii, pentru relaxare şi multe altele. Dar complexitatea este bună pentru că evidenţiază provocări. Pentru că ne pune la încercare tot mai mult şi pentru că dezvoltă capacitatea de analiză, spiritul critic, creativitatea şi imaginaţia. Ne face să ne dorim să ne depăşim limitele şi chiar o facem. Ne autodepăşim în momentul în care credem suficient de mult în propria persoană astfel încât imposibilul devine posibil. Să nu uităm că ne folosim doar un mic procent din capacitatea creierului uman. Real versus simulare: realitatea poate întrece tot ce poate construi un computer. Nici un program nu poate înlocui talentul artistic uman sau imaginaţia bogată de care poate da dovadă o fiinţă omenească. În plus, sentimentele nu pot fi proiectate de un instrument precum cel menţionat(nici de un altul, dacă mă gândesc bine). Asta e ceea cene deosebeşte de instrumentele tehnice. Deosebit versus obişnuit: nu pot spune în care mă încadrez pentru că toată lumea vrea să foe deosebită. Şi este. Toţi suntem diferiţi şi în acelaşi timp, toţi suntem egali. Atât de mult se străduieşte fiecare persoană să fie deosebită încât neobişnuitul a devenit nu mai puţin decât..obişnuit. Riscant versus sigur: riscul e bun atât timp cât suntem pregătiţi cu adevărat pentru eşec. Această decizie este destul de grea: to be or not to be..risky! Şi brut versus rafinat. Acesta e ultimul contrast la care mă opresc acum. Şi prefer versiunea brută. Rafinamentul este frumos dar adevărata artă constă în prelucrarea brută. Liniile fine sunt minunate şi apreciez asta. Dar militez pentru tot ce este brut pentru că, nefinisat pentru că puritatea constă în lucrurile mici.

Militez pentru contraste pentru ă ne arată diferenţele, avantaje şi dezavantaje şi astfel putem lua o decizie mai bună. Punerea in balanţ a acestor lucruri ne ghidează prin viaţă. Ne arată ce se pliază pe obiectivele noastre şi ce este mai important pentru noi. Contrastaţi şi comparaţi pentru a şti ce vă doriţi!

Exista acel "maine"?

Uneori nu e nevoie de altii ca sa ne dam seama cata naivitate e in noi. E mai simplu decat credem. E simplu pentru ca ne putem gandi la visele noastre de zi cu zi si la increderea oarba pe care o acordam fara sa ezitam, in speranta ca lumea este buna. Vedem in fiecare zi cat de rai sunt oamenii si cat de usor pot reactiona cu rautate dar cat de greu este sa fim buni, rabdatori sau intelepti. E mai greu decat am putea crede pentru ca, la nivel mental, in momente de impulsivitate actioneaza instinctul de aparare. Si nu doar acesta ci mai degraba, orgoliul. O caracteristica umana fara nici o utilitate, cred eu. Pentru ca orgoliul este diferit de demnitate. De ce ne este atat de usor sa vorbim despre lucruri superficiale, despre cum sunt altii si ce fac si totusi, atat de greu sa spunem ce ne doare, ce ne deranjeaza, cum am dori sa fie viata noastra? De ce e atat de greu sa facem ceva sa ne imbunatatim viata prin comunicare sperand ca se va sabiliza de la sine? Daca noi nu ne dorim o viata mai buna si nu facem ceva sa o imbunatatim, altcineva nu o va face. Vointa..rabdare si multa chibzuinta, de asta avem nevoie..Avem nevoie de adevar. Adevarul e singurul care ne poate elibera pentru ca minciunile inchid poarta catre zambete iar adevarul e singura cheie care poate deschide aceasta usa. Niciodata nu e prea tarziu, dar cu cat mai tarziu, cu atat mai dureros e. Sa ne trezim si sa facem ceva pentru noi pana nu ajungem la stadiul de "voi face maine", caci acel maine nu e datat si va ajunge sa nu mai poata fi datat niciodata. Si vom lasa totul pe maine iar acel maine, care nu exista. E greu..sa spunem ce simtitm pentru ca de multe ori implica si sentimentele altora dar asta nu inseamna ca trebuie sa traim in minciuna de dragul lor. Minciuna ne face sufletul intunecat, ne transforma in oameni inchisi in sine si unii ajung sa creada ca ei merita sa sufere, ca de fapt, asta inseamna dragostea si ca asta e mersul firesc al lucrurilor. Nu e asa, nu va amagiti si luati atitudine. E mai bine sa spui o minciuna doar ca sa eviti tristetea cuiva pe moment dar sa sufere enorm cand afla ca ceea ce a trait era o iluzie, ceva fals? Alegerea e a fiecaruia, insa ganditi-va ca nu asta v-ati dori sa vi se intample. Viata e prea frumoasa ca sa o traim in minciuna si tristete. Meritati mult si nu va multumiti cu mai putin pentru ca, acolo undeva, fiecare are pus ceva deoparte. Daca va multumiti cu mai putin doar de asta veti avea parte si nimic mai mult.Uneori e greu sa lasam lucrurile in urma dar trebuie macar sa stim ca am facut tot ce putem si apoi, trebuie sa mergem mai departe oricat de dureros ar fi. Pentru ca putinul cu care ne multumim ne va urmari toata viata si ne vom intreba, cum ar fi fost daca...?.....