Cerc vicios

Asa incepe o frumoasa poveste. A unei persoane confuze care nu stie ce sa faca doar pentru ca e tentant sa faca acel lucru. Incepe cu o incercare timida, apoi continua cu ideea ca nimic nu se poate intampla astfel incat sa ii fie afectata viata si se ajunge la dependenta. E un proces care se desfasoara lent in mintea unei persoane dar mult mai rapid in realitate. Chiar daca se straduieste sa fie altfel, sa creada ca nu are cum sa fie dependenta, ca e doar asa de distractie si ca poate renunta oricand, faptele spun altceva. Ajunge sa simta ca asa e normal, ca asa trebuie si ca nu se poate sa se afle intr-o stare de dependenta sau mai mult, sa poata ajunge la sevraj. In nici un caz. Mi-ar placea sa cred ca nu e asa, dar daca nu esti suficient de puternic, ce nu te omoara, te distruge incet si crezi ca de fapt nu e asa. Convingerea de sine e mai mult decat puternica in acest caz. E foarte greu sa poti sa scapi de o dependenta, indiferent daca e fizica sau psihica, sau chiar ambele. Este recomandat sa existe ajutor din exterior altfel reusita este una pe termen scurt. Evident ca motivatia trebuie sa fie una interioara dar singur ai senzatia ca nu o sa reusesti. Ajungi sa fii atrs intr-un cerc vicios in care te simti in largul tau si din care nu prea poti sa scapi. Poti simti chestii pe care nu le simteai inaninte si te simti mult mai increzator. Vorbesc de dependenta pentru ca vad in fiecare zi efectele acestui fenomen in jurul meu. Ea poate fi de mai multe feluri si poate sa se creeze si inainte sa inceapa. Mai greu de crezut dar eu deja simt asta. Si nu e amuzant. E doar..dependenta...de alt suflet

O picatura de incredere

O experienta pozitiva ne poate schimba parerea. Nu am crezut acest lucru pana cand nu mi s-a intamplat. Eram atat de inspaimantata ca nu voi reusi niciodata sa imi depasesc teama incat mi-am impus ca nu pot face asta si chiar asa era. Mult timp am refuzat sa gandesc pozitiv. Pentru ca mi se parea imposibil sa reusesc am si evitat orice discutie sau incercare sa imbunatatesc situatia. Si iata ca, in ciuda sabotarii tuturor incercarilor de a indrepta situatia, s-a intamplat. Fara sa prevad asta, fara sa imi dau seama ca se intampla. Rabdarea unei singure persoane a fost mai mult decat ma asteptam. O discutie in prealabil si o gluma spusa intre explicatii a deschis calea catre mintea mea. Daca nu era suficient de rabdatoare persoana respectiva, probabil ca acum nu as spune acelasi lucru. Se pot intampla si lucruri bune. Poate nu e suficient sa fim optimisti sau increzatori, poate ca un pic de noroc e necesar, poate ca asa trebuia sa se intample..cine stie..important e sa fim suficient de deschisi. E mai usor sa spunem Nu decat Da si mult mai usor sa Criticam decat sa Incurajam. Nemultumirea se transforma de multe ori in frustrare si am vrea sa avem „mintea ce de pe urma”, adica sa fi actionat intr-un anumit fel. Increderea in propria persoana poate fi usor distrusa daca nu avem grija. O critica facuta la timpul ei e mai mult decat utila insa o critica facuta la situatie si nu un atac la persoana. Pentru ca nu putem eticheta pe cineva dupa o anumita fapta caci nu cunoastem circumstantele. Cred ca de aici porneste si frica. E adevarat ca putem aveam mai multe experiente negative dar trebuie sa incercam in continuare. Un sigur lucru bun, oricat de mic ar fi trebuie sa ne dea puterea sa mergem mai departe si sa vedem si partea plina paharului. Oricat de mica ar fi ea. Cine stie ce poate face acea „mica” parte. Poate fi chiar esenta fara de care restul nu ar conta, cum s-ar zice..ca sarea-n bucate. :-??

Intre trecut si viitor

Cat de simplu e sa traim clipa! Prezentul e mereu la indemana. Spunem ca traim in prezent. Si facem asta gandidu-ne o mare parte din viata noastra la trecut, la ce a fost si la ce putea fi fara a constientiza ca de fapt, prezentul nostru se transforma intr-o rememorare a trecutului si un regret asupra a ceea ce am facut. Unii spun ca e mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat ceva ce nu ai facut. Poate asa e. Depinde de persoana foarte mult pentru ca o greseala de genul asta poate distruge increderea in propria persoana, ca sa nu mai spun, un viitor. Nu exagerez acum pentru ca sunt persoane care ajung sa retraiasca momentul apoi atat de intens si cu atata dorinta incat frustrarea ca nu a avut loc de fapt le macina sufletul. Si asta nu e o viata fericita. Se poate ajunge la dedublare si crearea de universuri diferite in care traieste o persoana: lumea lui si lumea reala sau cel putin, cea pe care o numim noi reala. Cat de diferiti suntem.....cat de diferite perceptia noastra asupra lumii si a fiecarui lucru din jur, oricat de mic ar fi. Nu contientizam ca ceea ce pare lipsit de importanta pentru noi, poate fi extrem de important pentru cei de langa noi. Poate ca o discutie e perceputa altfel (cu totul altfel decat a fost) sau poate se dorea sa fie perceputa ca fiind mai mult. Nu e usor sa ne dam seama de intentiile celorlalti pentru ca actionam diferit pentru a exprima acelasi lucru. Dorinta se poate observa si la nivelul privirii insa nu toti o pot percepe. Un sarut poate fi dorit si totusi sa nu se poata materializa din cauza fricii sau a nesigurantei ca e dorit reciproc. O imbratisare poate insemna un gest de amicitie sau poate ramane imprimata pe bratele celuilalt zile intregi. Traim in prezent. Spunem ca prezentul e cel mai important dar ne etse frica sa luam decizii pripite si sa ne asumam riscuri. Viata nu se termina daca am luat decizia gresita si incercam altceva. Toate se intampla cu un rost si cel mai mare rol in a crea realitatea il avem chiar noi. Esti ceea ce vrei sa tu sa fii! Intreaba-te daca stii ce esti si unde vrei sa ajungi..Si spune ca VREI asta, nu doar speri sa fie asa.

Militez pentru...

...contraste! Da, pentru contraste. Aşa cum în viaţa reală ne confruntăm în fiecare zi cu alegeri, aceasta este şi varianta cea mai bună. Pentru că neutralitatea nu este bună atunci când este vorba de alegeri. Asta ar însemna că nu ai nici un fel de opţiune. Expresiv versus neutru: exprimaţi-vă părerea! Pentru că aveţi una, indiferent de atitudinea pe care o afişaţi. Optimism versus pesimism: optimismul ne conturează viaţa şi chiar o modelează. Deşi am tendinţa de a gândi pesimist în multe cazuri, contează mult că încerc, nu-i aşa? Gândirea optimistă este una benefică din toate punctele de vedere, mai ales dacă vorbim din punct de vedere psihologic. Astfel, vorbim de mai puţin stres şi de o mai mare speranşă de viaţă. Complex versus simplu: lucrurile complexe sunt alcătuite din mai multe lucruri simple şi nu spun că lucrurile simple nu sunt bune. Sunt chiar foarte bune pentru înţelegere, pentru antrenarea logicii, pentru relaxare şi multe altele. Dar complexitatea este bună pentru că evidenţiază provocări. Pentru că ne pune la încercare tot mai mult şi pentru că dezvoltă capacitatea de analiză, spiritul critic, creativitatea şi imaginaţia. Ne face să ne dorim să ne depăşim limitele şi chiar o facem. Ne autodepăşim în momentul în care credem suficient de mult în propria persoană astfel încât imposibilul devine posibil. Să nu uităm că ne folosim doar un mic procent din capacitatea creierului uman. Real versus simulare: realitatea poate întrece tot ce poate construi un computer. Nici un program nu poate înlocui talentul artistic uman sau imaginaţia bogată de care poate da dovadă o fiinţă omenească. În plus, sentimentele nu pot fi proiectate de un instrument precum cel menţionat(nici de un altul, dacă mă gândesc bine). Asta e ceea cene deosebeşte de instrumentele tehnice. Deosebit versus obişnuit: nu pot spune în care mă încadrez pentru că toată lumea vrea să foe deosebită. Şi este. Toţi suntem diferiţi şi în acelaşi timp, toţi suntem egali. Atât de mult se străduieşte fiecare persoană să fie deosebită încât neobişnuitul a devenit nu mai puţin decât..obişnuit. Riscant versus sigur: riscul e bun atât timp cât suntem pregătiţi cu adevărat pentru eşec. Această decizie este destul de grea: to be or not to be..risky! Şi brut versus rafinat. Acesta e ultimul contrast la care mă opresc acum. Şi prefer versiunea brută. Rafinamentul este frumos dar adevărata artă constă în prelucrarea brută. Liniile fine sunt minunate şi apreciez asta. Dar militez pentru tot ce este brut pentru că, nefinisat pentru că puritatea constă în lucrurile mici.

Militez pentru contraste pentru ă ne arată diferenţele, avantaje şi dezavantaje şi astfel putem lua o decizie mai bună. Punerea in balanţ a acestor lucruri ne ghidează prin viaţă. Ne arată ce se pliază pe obiectivele noastre şi ce este mai important pentru noi. Contrastaţi şi comparaţi pentru a şti ce vă doriţi!

Exista acel "maine"?

Uneori nu e nevoie de altii ca sa ne dam seama cata naivitate e in noi. E mai simplu decat credem. E simplu pentru ca ne putem gandi la visele noastre de zi cu zi si la increderea oarba pe care o acordam fara sa ezitam, in speranta ca lumea este buna. Vedem in fiecare zi cat de rai sunt oamenii si cat de usor pot reactiona cu rautate dar cat de greu este sa fim buni, rabdatori sau intelepti. E mai greu decat am putea crede pentru ca, la nivel mental, in momente de impulsivitate actioneaza instinctul de aparare. Si nu doar acesta ci mai degraba, orgoliul. O caracteristica umana fara nici o utilitate, cred eu. Pentru ca orgoliul este diferit de demnitate. De ce ne este atat de usor sa vorbim despre lucruri superficiale, despre cum sunt altii si ce fac si totusi, atat de greu sa spunem ce ne doare, ce ne deranjeaza, cum am dori sa fie viata noastra? De ce e atat de greu sa facem ceva sa ne imbunatatim viata prin comunicare sperand ca se va sabiliza de la sine? Daca noi nu ne dorim o viata mai buna si nu facem ceva sa o imbunatatim, altcineva nu o va face. Vointa..rabdare si multa chibzuinta, de asta avem nevoie..Avem nevoie de adevar. Adevarul e singurul care ne poate elibera pentru ca minciunile inchid poarta catre zambete iar adevarul e singura cheie care poate deschide aceasta usa. Niciodata nu e prea tarziu, dar cu cat mai tarziu, cu atat mai dureros e. Sa ne trezim si sa facem ceva pentru noi pana nu ajungem la stadiul de "voi face maine", caci acel maine nu e datat si va ajunge sa nu mai poata fi datat niciodata. Si vom lasa totul pe maine iar acel maine, care nu exista. E greu..sa spunem ce simtitm pentru ca de multe ori implica si sentimentele altora dar asta nu inseamna ca trebuie sa traim in minciuna de dragul lor. Minciuna ne face sufletul intunecat, ne transforma in oameni inchisi in sine si unii ajung sa creada ca ei merita sa sufere, ca de fapt, asta inseamna dragostea si ca asta e mersul firesc al lucrurilor. Nu e asa, nu va amagiti si luati atitudine. E mai bine sa spui o minciuna doar ca sa eviti tristetea cuiva pe moment dar sa sufere enorm cand afla ca ceea ce a trait era o iluzie, ceva fals? Alegerea e a fiecaruia, insa ganditi-va ca nu asta v-ati dori sa vi se intample. Viata e prea frumoasa ca sa o traim in minciuna si tristete. Meritati mult si nu va multumiti cu mai putin pentru ca, acolo undeva, fiecare are pus ceva deoparte. Daca va multumiti cu mai putin doar de asta veti avea parte si nimic mai mult.Uneori e greu sa lasam lucrurile in urma dar trebuie macar sa stim ca am facut tot ce putem si apoi, trebuie sa mergem mai departe oricat de dureros ar fi. Pentru ca putinul cu care ne multumim ne va urmari toata viata si ne vom intreba, cum ar fi fost daca...?.....

Ca o pasare..

Libertatea e o iluzie. O iluzie alimentata zi de zi de tot ceea ce ne inconjoara. Cum sa fim liberi cu atatea constrangeri la fiecare pas pe care il facem si cum sa credem in vise cand pana si libertatea de a visa este ingradita de ceea ce ni se arata? Vedem in fiecare zi cum putem face doar anumite lucruri, cum toate situatiile au o solutie dar nerabdarea si impulsivitatea ne fac sa credem ca nu e asa si ne pierdem cumpatul. Pana la urma, e si normal in situatia in care nici macar nu mai putem face lucruri bune fara sa se puna la indoiala intentia. Cum ar fi viata fara limite? Nu ne putem imagina, atat de limitati suntem. Fara limite in fizica, chimie, biologie dar mai ales in filozofie ar fi o lume in care toate dimensiunile ei s-ar transforma in fiecare clipa. Nu putem vedea simti, auzi, pipai sau gusta frumusetea pentru ca ne limitam la ceea ce exista deja fara sa ne deschidem sufletul catre ceva mai grandios, catre nou, catre o simtire care ne-ar putea coplesi la un moment dat. Cel mai important in contextul de fata este sa ne deschidem inima. Ea ne poate arata calea, ne poate indruma astfel incat sa nu avem regrete. Deciziile luate din inima nu vor fi niciodata gresite pentru ca nu ne va durea sufletul la final, ci doar vom regreta ca din punct de vedere material lucrurile nu s-au dovedit a fi asa cum speram, Dezamagirea aceasta nu este insa comparabila cu cea din suflet daca alegem doar cu ajutorul ratiunii. Si pasarea? Cat de libera este? Asa cum suntem si noi.. Libera in orizontul ei limitat. Suntem liberi sa alegem , sa gandim si suntem mai liberi decat ieri pentru ca astazi, realizam cat eram de limitati ieri. Aceasta constiinta ne da puterea de a evolua, ne da sansa de a ne deschide tot mai mult inima si simturile catre orizonturi necunoscute, catre inimaginabil. Suntem liberi sa vedem ca greseala face parte din viata noastra, suntem liberi sa invatam sa vedem dincolo de perceptibil si, mai mult de atat, suntem liberi sa dezvoltam conceptul de Dragoste. Un lucru oferit si conturat de libertatea este acest sentiment dar nu inainte de a-l defini. Si spunca libertatea defineste Dragostea pentru ca Ea, nu are limite, asa cum nu are nici Libertatea. Asa cum trebuie sa ne deschidem sufletul catre necunoscut prin Libertatea, Dragostea ne ofera aceasta sansa in fiecare zi prin sentimente, prin gesturi, priviri si vorbe care mangaie sufletul. Suntem liberi sa facem lucruri limitate. Dar sa nu uitam ca Dragostea este calea spre a afla cum ne putem defini pe noi insine; ajungem sa ne conturam personalitatea si obiectivele prin ea si nu in ultimul rand, devenim oameni.

Povestea celor şase cai

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti.. Adunaţi de soartă împreună, din locuri apropiate , în acelaşi timp îndepărtate, şase cai. Fiecare venea de pe drumul lui, cu bune şi rele, fiecare dorea să afle ce este viaţa şi în acelaşi timp, toţi au sperat, că în acel loc vor găsi ceva special. Şi-au găsit locul nespus de repede şi fără să îşi dea seama, au devenit apropiaţi. Nimeni şi nimic nu putea să îi despartă. La început, timizi, abia se priveau, apoi au început să comunice şi uşor, uşor au observat că nu e nevoie să aibă multe lucruri în comun pentru a se simţi acasă. I-a apropiat mult o privire, un zâmbet sau o întrebare care, deşi indiscretă, i-a făcut să se simtă în largul lor. Se pare că lucrurile nu vor fi niciodată aşa cum ne-am aşteptat. Au crezut că un timp petrecut departe de tot ce le este cunoscut îi va face să fie diferiţi şi să se relaxeze, departe de ei gândul să se distreze. Le-au făcut pe toate într-un fel. Câte puţin din toate, după cum ar zice unul dintre căluţi. Fiecare, după nărav, şi-a arătat caracteristica dominantă. Unul mofturos, altul arţăgos, unul lăutar, altul amăsar, unul copilaş, altul nărăvaş..Calităţi aveau fără îndoială şi acestea i-au adus împreună însă defectele i-au unit. I-a unit atât de mult încât nu puteau dormi, mânca sau merge unul fără altul. Erau peste tot împreună şi se jucau, glumeau, râdeau şi visau de parcă aveau tot timpul din lume. Nu se gândeau la ziua de mâine ca la o povară, ci ca la cea mai frumoasă zi care poate urma. Au evitat tot ce însemna ceartă, sentimente negative sau tristeţe. Au găsit echilibrul sentimentelor. Au existat momente în care se simţeau descumpăniţi, în care erau fericiţi dar şi momente în care erau mai maturi ca niciodată. Se gândeau că lumea le aparţine. Nu puteau opri timpul, nu puteau opri râul să curgă sau ploaia să cadă, însă ceea ce au trăit nu le poate lua nimeni căci era un sentiment pe care nimic nu îl poate şterge. E acolo, în inimile lor, în trup, în suflet şi-n simţire pentru totdeauna. Nu puteau simţi cât pentru unul, ci simţirea lor s-a transformat. Au simţit tot ce au simţit şi ceilalţi. De aceea nu au putut să îşi ia rămas bun de parcă nu s-ar mai vedea niciodată, pentru că inima lor nu concepe aşa ceva. Se văd, în fiecare zi, în oglindă, în adierea vântului, în razele soarelui, în râuri şi în fiecare pas. I-a făcut să vadă că viaţa le oferă surprize la tot pasul şi că ea, Viaţa, poate trece pe lângă ei în timp ce fac planuri. Nimic nu a fost plănuit. Au simţit că aşa trebuie să fie. Acolo le era locul. Poate pentru scurt timp, poate că aşa a fost să fie, poate că a fost o coincidenţă sau poate că această călătorie trebuia să le arate că viaţa e mult mai frumoasă decât pare. Cei lipsiţi de speranţă au regăsit-o, cei grăbiţi şi-au regăsit liniştea iar cei ambiţioşi au observat că momentele de acest fel contează mai mult decât cele dorite. Liniştea sufltească s-a instalat şi au visat că lumea nu le mai poate face rău dacă fac gălăgie în fiecare dimineaţă sau noapte, dacă dorm toţi în acelaşi pat sau dacă merg cu maşina îngheşuiţi până amorţesc. Au simţit că timpul s-a oprit în loc şi au trăit atât de intens încât totul li s-a părut.. o Clipă...