Militez pentru...

...contraste! Da, pentru contraste. Aşa cum în viaţa reală ne confruntăm în fiecare zi cu alegeri, aceasta este şi varianta cea mai bună. Pentru că neutralitatea nu este bună atunci când este vorba de alegeri. Asta ar însemna că nu ai nici un fel de opţiune. Expresiv versus neutru: exprimaţi-vă părerea! Pentru că aveţi una, indiferent de atitudinea pe care o afişaţi. Optimism versus pesimism: optimismul ne conturează viaţa şi chiar o modelează. Deşi am tendinţa de a gândi pesimist în multe cazuri, contează mult că încerc, nu-i aşa? Gândirea optimistă este una benefică din toate punctele de vedere, mai ales dacă vorbim din punct de vedere psihologic. Astfel, vorbim de mai puţin stres şi de o mai mare speranşă de viaţă. Complex versus simplu: lucrurile complexe sunt alcătuite din mai multe lucruri simple şi nu spun că lucrurile simple nu sunt bune. Sunt chiar foarte bune pentru înţelegere, pentru antrenarea logicii, pentru relaxare şi multe altele. Dar complexitatea este bună pentru că evidenţiază provocări. Pentru că ne pune la încercare tot mai mult şi pentru că dezvoltă capacitatea de analiză, spiritul critic, creativitatea şi imaginaţia. Ne face să ne dorim să ne depăşim limitele şi chiar o facem. Ne autodepăşim în momentul în care credem suficient de mult în propria persoană astfel încât imposibilul devine posibil. Să nu uităm că ne folosim doar un mic procent din capacitatea creierului uman. Real versus simulare: realitatea poate întrece tot ce poate construi un computer. Nici un program nu poate înlocui talentul artistic uman sau imaginaţia bogată de care poate da dovadă o fiinţă omenească. În plus, sentimentele nu pot fi proiectate de un instrument precum cel menţionat(nici de un altul, dacă mă gândesc bine). Asta e ceea cene deosebeşte de instrumentele tehnice. Deosebit versus obişnuit: nu pot spune în care mă încadrez pentru că toată lumea vrea să foe deosebită. Şi este. Toţi suntem diferiţi şi în acelaşi timp, toţi suntem egali. Atât de mult se străduieşte fiecare persoană să fie deosebită încât neobişnuitul a devenit nu mai puţin decât..obişnuit. Riscant versus sigur: riscul e bun atât timp cât suntem pregătiţi cu adevărat pentru eşec. Această decizie este destul de grea: to be or not to be..risky! Şi brut versus rafinat. Acesta e ultimul contrast la care mă opresc acum. Şi prefer versiunea brută. Rafinamentul este frumos dar adevărata artă constă în prelucrarea brută. Liniile fine sunt minunate şi apreciez asta. Dar militez pentru tot ce este brut pentru că, nefinisat pentru că puritatea constă în lucrurile mici.

Militez pentru contraste pentru ă ne arată diferenţele, avantaje şi dezavantaje şi astfel putem lua o decizie mai bună. Punerea in balanţ a acestor lucruri ne ghidează prin viaţă. Ne arată ce se pliază pe obiectivele noastre şi ce este mai important pentru noi. Contrastaţi şi comparaţi pentru a şti ce vă doriţi!

Exista acel "maine"?

Uneori nu e nevoie de altii ca sa ne dam seama cata naivitate e in noi. E mai simplu decat credem. E simplu pentru ca ne putem gandi la visele noastre de zi cu zi si la increderea oarba pe care o acordam fara sa ezitam, in speranta ca lumea este buna. Vedem in fiecare zi cat de rai sunt oamenii si cat de usor pot reactiona cu rautate dar cat de greu este sa fim buni, rabdatori sau intelepti. E mai greu decat am putea crede pentru ca, la nivel mental, in momente de impulsivitate actioneaza instinctul de aparare. Si nu doar acesta ci mai degraba, orgoliul. O caracteristica umana fara nici o utilitate, cred eu. Pentru ca orgoliul este diferit de demnitate. De ce ne este atat de usor sa vorbim despre lucruri superficiale, despre cum sunt altii si ce fac si totusi, atat de greu sa spunem ce ne doare, ce ne deranjeaza, cum am dori sa fie viata noastra? De ce e atat de greu sa facem ceva sa ne imbunatatim viata prin comunicare sperand ca se va sabiliza de la sine? Daca noi nu ne dorim o viata mai buna si nu facem ceva sa o imbunatatim, altcineva nu o va face. Vointa..rabdare si multa chibzuinta, de asta avem nevoie..Avem nevoie de adevar. Adevarul e singurul care ne poate elibera pentru ca minciunile inchid poarta catre zambete iar adevarul e singura cheie care poate deschide aceasta usa. Niciodata nu e prea tarziu, dar cu cat mai tarziu, cu atat mai dureros e. Sa ne trezim si sa facem ceva pentru noi pana nu ajungem la stadiul de "voi face maine", caci acel maine nu e datat si va ajunge sa nu mai poata fi datat niciodata. Si vom lasa totul pe maine iar acel maine, care nu exista. E greu..sa spunem ce simtitm pentru ca de multe ori implica si sentimentele altora dar asta nu inseamna ca trebuie sa traim in minciuna de dragul lor. Minciuna ne face sufletul intunecat, ne transforma in oameni inchisi in sine si unii ajung sa creada ca ei merita sa sufere, ca de fapt, asta inseamna dragostea si ca asta e mersul firesc al lucrurilor. Nu e asa, nu va amagiti si luati atitudine. E mai bine sa spui o minciuna doar ca sa eviti tristetea cuiva pe moment dar sa sufere enorm cand afla ca ceea ce a trait era o iluzie, ceva fals? Alegerea e a fiecaruia, insa ganditi-va ca nu asta v-ati dori sa vi se intample. Viata e prea frumoasa ca sa o traim in minciuna si tristete. Meritati mult si nu va multumiti cu mai putin pentru ca, acolo undeva, fiecare are pus ceva deoparte. Daca va multumiti cu mai putin doar de asta veti avea parte si nimic mai mult.Uneori e greu sa lasam lucrurile in urma dar trebuie macar sa stim ca am facut tot ce putem si apoi, trebuie sa mergem mai departe oricat de dureros ar fi. Pentru ca putinul cu care ne multumim ne va urmari toata viata si ne vom intreba, cum ar fi fost daca...?.....

Ca o pasare..

Libertatea e o iluzie. O iluzie alimentata zi de zi de tot ceea ce ne inconjoara. Cum sa fim liberi cu atatea constrangeri la fiecare pas pe care il facem si cum sa credem in vise cand pana si libertatea de a visa este ingradita de ceea ce ni se arata? Vedem in fiecare zi cum putem face doar anumite lucruri, cum toate situatiile au o solutie dar nerabdarea si impulsivitatea ne fac sa credem ca nu e asa si ne pierdem cumpatul. Pana la urma, e si normal in situatia in care nici macar nu mai putem face lucruri bune fara sa se puna la indoiala intentia. Cum ar fi viata fara limite? Nu ne putem imagina, atat de limitati suntem. Fara limite in fizica, chimie, biologie dar mai ales in filozofie ar fi o lume in care toate dimensiunile ei s-ar transforma in fiecare clipa. Nu putem vedea simti, auzi, pipai sau gusta frumusetea pentru ca ne limitam la ceea ce exista deja fara sa ne deschidem sufletul catre ceva mai grandios, catre nou, catre o simtire care ne-ar putea coplesi la un moment dat. Cel mai important in contextul de fata este sa ne deschidem inima. Ea ne poate arata calea, ne poate indruma astfel incat sa nu avem regrete. Deciziile luate din inima nu vor fi niciodata gresite pentru ca nu ne va durea sufletul la final, ci doar vom regreta ca din punct de vedere material lucrurile nu s-au dovedit a fi asa cum speram, Dezamagirea aceasta nu este insa comparabila cu cea din suflet daca alegem doar cu ajutorul ratiunii. Si pasarea? Cat de libera este? Asa cum suntem si noi.. Libera in orizontul ei limitat. Suntem liberi sa alegem , sa gandim si suntem mai liberi decat ieri pentru ca astazi, realizam cat eram de limitati ieri. Aceasta constiinta ne da puterea de a evolua, ne da sansa de a ne deschide tot mai mult inima si simturile catre orizonturi necunoscute, catre inimaginabil. Suntem liberi sa vedem ca greseala face parte din viata noastra, suntem liberi sa invatam sa vedem dincolo de perceptibil si, mai mult de atat, suntem liberi sa dezvoltam conceptul de Dragoste. Un lucru oferit si conturat de libertatea este acest sentiment dar nu inainte de a-l defini. Si spunca libertatea defineste Dragostea pentru ca Ea, nu are limite, asa cum nu are nici Libertatea. Asa cum trebuie sa ne deschidem sufletul catre necunoscut prin Libertatea, Dragostea ne ofera aceasta sansa in fiecare zi prin sentimente, prin gesturi, priviri si vorbe care mangaie sufletul. Suntem liberi sa facem lucruri limitate. Dar sa nu uitam ca Dragostea este calea spre a afla cum ne putem defini pe noi insine; ajungem sa ne conturam personalitatea si obiectivele prin ea si nu in ultimul rand, devenim oameni.

Povestea celor şase cai

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti.. Adunaţi de soartă împreună, din locuri apropiate , în acelaşi timp îndepărtate, şase cai. Fiecare venea de pe drumul lui, cu bune şi rele, fiecare dorea să afle ce este viaţa şi în acelaşi timp, toţi au sperat, că în acel loc vor găsi ceva special. Şi-au găsit locul nespus de repede şi fără să îşi dea seama, au devenit apropiaţi. Nimeni şi nimic nu putea să îi despartă. La început, timizi, abia se priveau, apoi au început să comunice şi uşor, uşor au observat că nu e nevoie să aibă multe lucruri în comun pentru a se simţi acasă. I-a apropiat mult o privire, un zâmbet sau o întrebare care, deşi indiscretă, i-a făcut să se simtă în largul lor. Se pare că lucrurile nu vor fi niciodată aşa cum ne-am aşteptat. Au crezut că un timp petrecut departe de tot ce le este cunoscut îi va face să fie diferiţi şi să se relaxeze, departe de ei gândul să se distreze. Le-au făcut pe toate într-un fel. Câte puţin din toate, după cum ar zice unul dintre căluţi. Fiecare, după nărav, şi-a arătat caracteristica dominantă. Unul mofturos, altul arţăgos, unul lăutar, altul amăsar, unul copilaş, altul nărăvaş..Calităţi aveau fără îndoială şi acestea i-au adus împreună însă defectele i-au unit. I-a unit atât de mult încât nu puteau dormi, mânca sau merge unul fără altul. Erau peste tot împreună şi se jucau, glumeau, râdeau şi visau de parcă aveau tot timpul din lume. Nu se gândeau la ziua de mâine ca la o povară, ci ca la cea mai frumoasă zi care poate urma. Au evitat tot ce însemna ceartă, sentimente negative sau tristeţe. Au găsit echilibrul sentimentelor. Au existat momente în care se simţeau descumpăniţi, în care erau fericiţi dar şi momente în care erau mai maturi ca niciodată. Se gândeau că lumea le aparţine. Nu puteau opri timpul, nu puteau opri râul să curgă sau ploaia să cadă, însă ceea ce au trăit nu le poate lua nimeni căci era un sentiment pe care nimic nu îl poate şterge. E acolo, în inimile lor, în trup, în suflet şi-n simţire pentru totdeauna. Nu puteau simţi cât pentru unul, ci simţirea lor s-a transformat. Au simţit tot ce au simţit şi ceilalţi. De aceea nu au putut să îşi ia rămas bun de parcă nu s-ar mai vedea niciodată, pentru că inima lor nu concepe aşa ceva. Se văd, în fiecare zi, în oglindă, în adierea vântului, în razele soarelui, în râuri şi în fiecare pas. I-a făcut să vadă că viaţa le oferă surprize la tot pasul şi că ea, Viaţa, poate trece pe lângă ei în timp ce fac planuri. Nimic nu a fost plănuit. Au simţit că aşa trebuie să fie. Acolo le era locul. Poate pentru scurt timp, poate că aşa a fost să fie, poate că a fost o coincidenţă sau poate că această călătorie trebuia să le arate că viaţa e mult mai frumoasă decât pare. Cei lipsiţi de speranţă au regăsit-o, cei grăbiţi şi-au regăsit liniştea iar cei ambiţioşi au observat că momentele de acest fel contează mai mult decât cele dorite. Liniştea sufltească s-a instalat şi au visat că lumea nu le mai poate face rău dacă fac gălăgie în fiecare dimineaţă sau noapte, dacă dorm toţi în acelaşi pat sau dacă merg cu maşina îngheşuiţi până amorţesc. Au simţit că timpul s-a oprit în loc şi au trăit atât de intens încât totul li s-a părut.. o Clipă...

Nevinovăţie..

De unde ştim dacă suntem vinovaţi sau nu de ceva? Ştim cu adevărat ce este bine şi ce nu? Când şi unde trebuie să ne întoarcem şi să o luăm de la capat? Ceea ce ştim, este limitat..atât de limitat, încât binele şi răul au o definiţie proprie..Inevitabil, greşim. Dar de unde ştim când greşeala e atât de gravă încât nu poate fi iertată? Nu cred că vreodată vom putea avea o asemenea certitudine. Şi spun asta, pentru că, la fel ca fiecare din noi, am greşit şi eu la rându-mi. Şi nu o dată sau de două ori, ci aşa cum e şi normal, de mai multe ori. Important este că, am încercat să învăţ ceva bun din fiecare pas pe care l-am făcut, bun sau rău. Desigur, unele greşeli se puteau evita dacă gîndeam de două ori şi acţionam numai o dată. Impulsivitatea, tinereţea, visele, ambiţia..oricare îmi poate fi martoră că am avut alte intenţii. Mi-am dorit să fac ceva bun, am sperat că un impuls nu poate să facă rău şi că norocul îmi va surâde. Cu toate că s-au transformat în greşeli, acele acţiuni nu m-au descurajat. Nu m-au descurajat pentru că nu sunt singura care am greşit şi pentru că, a greşi e omenesc. Nu m-au descurajat pentru că acum pot spune că, am experienţă de viaţă. Nu neapărat datorită greşelilor pe care le-am făcut, deşi au rol destul de important în formarea personalităţii. Sunt multe situaţii în care greşim din...naivitate. Suntem nevinovaţi şi totuşi vinovaţi că am fost încrezători, visători şi fără cumpătare. Nevinovaţi..pentru că am crezut că lumea e bună, pentru că am sperat că nu trebuie să ne facem griji în fiecare moment că ceva e prea frumos să fie adevărat..nevinovaţi..pentru că am crezut că aşa ar fi normal să se întâmple..să avem parte de lucruri bune. Optimismul...mulţi spun că are un rol extrem de important în viaţa noastră. Sunt de acord, atât timp cât suntem şi realişti. Altfel, riscăm să fim înşelaţi şi să greşim mereu. Tot noi avem de suferit. Suferinţa e utilă, dar nu şi necesară. Parcă am fi la matematică. Nu, aici, nu e vorba de condiţii suficiente şi necesare în viaţă, dar nu trebuie să uităm niciodată de unde am plecat şi ce ne-am dorit iniţial. Sigur, e admirabil că ne dorim mai mult pe zi ce trece, dar dorinţa noastră poate uneori să ne facă să pierdem tot ce am acumulat până atunci. Trebuie să cântărim bine fiecare pas pe care dorim să îl facem pentru că ne poate schimba viaţa, după cum am mai spus. O singură Clipă.........

O clipă

Mă ridic şi o iau de la capăt. Într-o Clipă. Pentru că pot, pentru că vreau şi pentru că acesta este destinul meu. Sunt sigură că mă număr printre puţinii oameni care sunt predestinaţi să fie fericiţi. Pentru că am simţit ce este Iubirea şi fără să o spun. Dinainte de a şti că o să o găsesc, a ştiut ea că mă va găsi pe mine. Şi m-a găsit. De fapt, a fost lângă mine tot timpul şi a aşteptat momentul pentru a începe să se desăvârşească. Pentru că atunci nu era suficient de matură, pentru că atunci nu ştia ce înseamnă, pentru că atunci a crezut că se înşeală sau doar pentru că i-a fost frică să fie exprimată. Iubirii…să îi fie frică de ceva…nu pare posibil..şi nu este..doar că a aşteptat..a crescut în timp şi s-a asigurat că nimic nu îi mai stă în cale..a transformat copiii în oameni maturi şi le-a dat putere. Putere să lupte pentru ceea ce îşi doresc, răbdare să înţeleagă, înţelepciune pentru ca fiecare clipă din viaţă să nu fie irosită, ci apreciată. Clipa..e aici..e acolo, e pretutindeni şi nicăieri. Clipa.. O vezi, o simţi, o doreşti, o visezi, o alegi, o petreci şi o regreţi. Clipa, pe care Dragostea a aşteptat-o. Clipa magică, fără însemnătate aparent, clipa în care a reuşit să arate lumii că acolo unde Ea nu e, nimic nu e. Clipa în care ochii nu mai pot exprima starea sufletului, clipa trăită de întreaga fiinţă, cu toată pasiunea şi dorinţa. Clipa în care a început totul pentru totdeauna. Clipa în care simţirea a fost liberă să acţioneze şi în care inhibiţiile au dispărut. O clipă a fost îndeajuns să învingă ani întregi. Clipa care a schimbat totul. Clipa care a părut o eternitate doar pentru că a existat. Clipa..clipa care a dat un impuls dorinţei de eliberare a pasiunii.. Ea a oferit curaj să descătuşeze sentimente..să uite de trecut, prezent sau viitor..să acţioneze indiferent de consecinţe..Dacă atât de multe lucruri poate face o Clipă, o întreagă viaţă ne poate oferi trăiri mult mai puternice. Însă Clipa decisivă e doar una aşa că, nu rata Clipa. Ea îţi poate schimba viaţa. Nu lăsa neobservată nici o Clipă căci fiecare are rolul ei, mai mic sau mai mare. Clipa de acum îţi poate îndeplini visele dacă ai răbdare să o înţelegi..

Sentimente ?

Sentimentele ne conduc viaţa deşi de multe ori credem raţiunea o face. Deciziile cele mai grele în viaţă sunt luate la fel, cu inima. Inima..ea ne îndrumă paşii spre viitor şi ne arată calea cea mai bună. Ne arată ceea ce ne dorim cu adevărat în contrast cu opţiunile disponibile, reale. Adevărul este mult mai greu de găsit decât ar crede majoritatea. Inima, ne spune de multe ori că ceea ce facem nu e şi ceea ce simţim, că obligaţiile dor, că fiecare persoană are ceva frumos şi bun. Atât de aproape suntem de adevăr şi totusi îl refuzăm şi alegem calea raţiunii. Ar fi mai uşor dacă am avea timp să ascultăm glasul inimiii. Un glas care poate fi auzit doar dacă sufletul vrea îndeajuns de mult să o facă, dacă are puterea să pătrundă în profunzimea gândurilor. De multe ori ne simţim pierduţi şi inima ne şopteşte că nu e aşa, că avem persoane în jurul nostru care ne iubesc, trebuie doar să le cerem ajutorul. Independenţa..cea pe care o dorim cu toţii e posibilă doar în contextul în care recunoaştem că suntem dependenţi de societatea în care trăim, mai exact de grupurile cărora le aparţinem: familie, prieteni, loc de muncă, şcoală, vecini, cunoştinţe, indiferent de gradul de prietenie pe care îl avem cu persoanele respective. Suntem influenţaţi în fiecare zi de ceea ce ni se întâmplă, de persoanele cu care intrăm în contact şi în fiecare zi învăţăm câte ceva, conştient sau nu Învăţăm că viaţa ne poate lovi unde ne doare mai tare şi în momentul în care suntem mai fericiţi dar în acelaşi timp, aflăm că lucrurile mici fac diferenţa. Un zâmbet, o caldă strângere de mână, o îmbrăţisare, o glumă..ne fac ziua mai frumoasă, viaţa şi chiar ne poate schimba viziunea asupra vieţii. Dacă am aprecia mai mult ceea ce ni se întâmplă. Pentru că, de cele mai multe ori, uităm ceea ce conteaza mai mult pentru noi şi priorităţile se schimbă. Uităm la ce am visat doar pentru că avem deja, uităm că asta ne-am dorit mult timp, trecem peste momentele magice cu gândul ca magia e altceva, mai mult, mai mare, cu trăiri mai intense. Cel mai greu este să ne dăm seama ceea ce vrem căci restul vine de la sine. Era acolo şi nu ne-am dat seama, nu am apreciat şi poate fi prea tarziu.


Trebuie să pierdem un lucru ca să ne dăm seama cât este de valoros?