To have or not to have ...problems

Problems. A word used almost every day by a person. What does the word mean? Oh, again, maybe the definition is clear-cut "a state of difficulty that needs to be resolved" but don't imagine that it means the same for all the people. Of course, as far as I have traveled (and that is not very much, unfortunately), people have the same problems but seen by different angles. They also give different levels of importance to the problems, mostly according to the country and personality type. So I cannot say that my BIG problem can ever be a problem for my classmates or their problems, their type of problems have a big importance for me. It's a matter of perception. What I can surely say is that we cannot escape of them. Even if I am here or in Romania or in any other country, I would still have problems. And that's ok with me cause life would be so booring without them.

It's not like I enjoy having problems but how would life look like with ZERO problems? Heaven? Maybe. Maybe not. Would we still learn so much? I believe we will never know the answer to that. We had a chance and we lost it. Now, we have to bare the consequences.

And yes, I have problems. I have the chance to have them as much as any other person in the world. What do I do then? There are 3 big cases for me. 

1. Cry like a baby.

 I can be upset, not talking too much, cry almost because of every single sentence that has a sad meaning. Mostly, this stage appears in every big problem that I have and it is replaced after a few minutes with brainstorming. And of course, "the beloved": stress. Everything gets hectic, annoying, stressfull, disturbing, unsolvable, unrealisable, negative. Connections with the past problems and appraches come fast into my mind and I complain. Like that helps. Well, I have to say that such a "baby behaviour" can be useful due to the fact that I can set myself free of the negative energy by doing actions like the ones mentioned. The idea is that: I need to stop. If I continue with this atittude, I would only get pitty and zero actions. Maybe a timer would help :))

2. Prove myself that I can solve it. Look for opportunities, spend a lot of time and energy on it. 

It might look like a very good solution. Usually it gives me a big picture of what happens, how it happens and brings me to what I really want to know: why it happens and why is it important for me. I just "might" look like a good solution because sometimes I get lost in the analysis part and forget to put in practice some of the ideas or just be aware of so many possibilities that it is very difficult to choose. It's true that analysis and processing the information has a great importance for me. I love it and I usually do it without even knowing it. Some other issues appear when the words "too much" come into the picture. When I spend too much time and too much energy on them.

3. "Let it be" solution.

I actually do nothing about it. Not vegetating, of course, but not trying that much. Less energy and interest, focusing on something else and saying to myself "it's going to be ok, in one way or another". Surprinsingly, sometimes, it really works. I call them wonders and wonderful gifts/moments, others may call them in different ways: law of attraction, special vibe, coincidence, faith, luck etc. I don't mind to use any label for those events. But I like to call them "faith moments", a believer's moment - believe and it will come to you. When everything goes wrong, something choses to go "right" and the sky is not that cloudy anymore and every darkness can be lighted with a small gesture or experience. I will probably never now  how I do it. Maybe it comes naturally. Hopefully. 

Probably, the best way to deal with a problem is neither. It might be a combination of the 3 or simple, a way to figure it out how to give up. Sometimes, you have to let go. That does not mean to give up fighting, I refer by this to acceptance. Some things are just not meant to happen. Other good things come even though it's not "the right moment". The important thing is to remain open-minded and to see ourselves as people who face challenges and difficulties but not to see them as a burden because it might become a pain in the soul. Make small steps to your happiness. When problems follow you, throw them in your favour. Take what is good from the experience and remember that a mistake can change our lives. Forever. 

Viata ca o aventura

Nu imi amintesc sa fi visat vreodata sa am o viata aventuroasa, sa traiesc de pe un minut pe altul sau sa ma bucur de toata incurcaturile pe care le intampin. Si uite ca asta fac. Firea mea linistita imi spunea ca daca o sa calculez totul cu atentie, lucrurile o sa mearga macar aproximativ pe directia pe care imi doresc. Daca vreu, pot ! spuneam eu in fiecare zi. Uneori, asta nu e suficient. Lucruri neprevazute pot aparea si pot sa dea totul peste cap.

Indecizia mea de a aplica pentru o bursa Eramsus m-a adus cu aproape o ora inaintea deadline-ului si doar un curaj nebun m-a facut sa o scriu, sa am norocul sa mi se strice imprimanta si sa am timp sa merg sa printez ceea ce am scris ca sa ajung. Ca sa nu mai vorbesc de incurcatura cu interviul. Relaxarea mea adusa de orasul Timisoara si de oamenii de acolo (oameni frumosi la suflet!) imi spunea ca mai am timp o saptamana cand o colega ma intreba cum a fost la interviu, 2 zile mai tarziu dupa aplicatie. Culmea, nu verificasem cand o sa fie interviurile si deja trecuse randul meu. Cu sufletul la gura, am alergat la universitate si am avut parte de un interviu interesant, mai putin incurajator cu privire la evolutia mea viitoare daca primesc aceasta bursa. De parca ar fi prima data cand ma descurajeaza cineva si totusi, vreau sa fac un lucru. Am ajuns la concluzia ca, multi oameni cred ca daca ei nu sunt in stare sa fac un lucru, nici ceilalti nu vor reusi. Nu as putea fi de acord. Plus ca, nimeni nu e perfect asa ca nu ma asteptam sa fie lapte cu miere sau profesori care sa ne planga de mila ca suntem studenti internationali. Nu fac nici o diferenta de nativii vorbitori de engleza sau noi si cred ca asa e corect. Atat stii, asa te descurci, asta meriti. Cred ca toti stiam pentru ce aplicam.

Cu mai multe vorbe sau nu, cu obstacole si descurajari dar si cu sustinere (retinuta oarecum) am ajuns si in Danemarca la studii. Cine ar fi crezut! Daca m-ar fi intrebat cineva in timpul facultatii de asta, cred ca radeam copios si visam cu ochii deschisi, stiind ca o astfel de oportunitate nu as mai avea niciodata. Imi amintesc cand am aplicat prima data, in anul 1 pentru Erasmus si apoi cand am fost in comisia Erasmus si cat am regretat ca pana la urma nu am avut suficient curaj sa iau aceasta oportunitate. Cred ca imi era frica. Nu ca acum nu mi-ar fi fost. E ca si cum ai juca UNO. Si ai cartea potrivita sa inchei jocul.

Aceasta situatie a fost oarecum conturata si provocata de prietenii mei. Prieteni precum Anamaria, Ioana, Alexandra sau cei de acasa imi vorbeau tot timpul de cat de frumoasa ar fi o experienta pentru mine. Doar eu nu ma vedeam acolo. Nici nu indrazneam sa ma gandesc la asta. Tin sa le multumesc ca mi-au dat curaj si ca au vazut in mine ceea ce eu nu am putut si doar prin a vorbi de experientele lor internationale m-au facut sa ma imaginez undeva in afara contextul dat de Romania si invatamantul romanesc.

Acum imi place viata pe care o traiesc, e o adevarata aventura! In fiecare zi aflu ceva nou despre danezi sau alte culturi, stiu sa salut si sa multumesc cuiva in cel putin 10 limbi straine, am parte de profesori de care auzisem numai in  carti si de colegi workaholic. Astfel, eu par prea relaxata pe langa ei. De la probleme cu florile pana la probleme cu masina si intarzierea predarii lucrarii la secertariat cu 13 minute si aplicarea la comisia speciala de la departamentul de Stiinte Politice pentru a-mi permite sa dau examenul cu acele 13 minute intarziate, In caz contrar, trebuie sa merg in restanta si sa scriu alta lucrare de 6000 de cuvinte. Dragut sistem, corect!

Am invatat aici multe lucruri despre care acasa doar vorbeam ca o sa le fac. In principiu, pentru ca aici e o normalitate. Si imi place asta. Oameni obsedati de sanatate, care alearga cate 2-3 ore pe zi pe frigul asta, care mananca sanatos si care nu accepta ideea de a invata o noapte intreaga pentru ca somnul iti da energie si e important. Diferentele au fost apasatoare la inceput, acum am invatat sa le accept. Cred ca danezii au o viata perfecta din toate celelalte puncte de vedere, le mai trebuie putin suflet pentru a avea idealul. Nu cred insa ca stiu cum sa faca asta. Oricum ar fi, ii admir pentru harnicia lor si pentru seriozitatea de care dau dovada, pentru corectitudine si responsabilitate. Ii admir pentru ca, desi au mereu probleme cu strainii din tara lor, inca mai gasesc puterea de a ajuta oameni si sunt mandri cand cineva doreste sa se stabileasca aici.




Am avea mult de invatat de la ei. Ca tara, ca oameni, ca organizare la lucrurilor. In schimb, ei ar putea sa invete sa simta mai mult de la noi. Sa inteleaga altfel iubirea si interesul pentru persoana de langa ei. Sa inteleaga altfel iubirea de parinti. Sa inteleaga,,greutati..cuvant cu care nu prea s-au confruntat..sau poate ca da, daca ne gandim la reduceri privnd pensiile si salariile..



Aventura mea aici continua in fiecare zi. De la a calatori in Germania pana la a ma duce in centru, totul este o aventura si imprejurarile nu ma lasa sa uit asta. Ca sa nu mai vorbesc de bicicleta mea draguta, care nu ma lasa sa uit ca o vale nu e deloc placuta pentru mine deoarece franele pot ceda foarte usor in fiecare moment :)))))))

Internetul ca mediu de socializare

Atunci când ne referim la relaţia dintre socializare şi internet, studiile arată că Internetul devine mediu constant accesat de către aceştia atunci când vine vorba în primul rând de socializare, dar mediul virtual nu este deloc neglijat nici în activităţi precum jocuri, descărcare de muzică şi filme sau chiar cumpărături online şi tot mai mulţi elevi aleg Internetul ca principal mijloc de informare în realizarea diverselor proiecte de la şcoală. Deja în Europa se discută de efectele dependenţei de calculator şi Internet, însă deşi majoritatea adolescenţilor au discutat la şcoală despre siguranţa online, rămân teme importante neacoperite precum intimitatea, phishing sau spyware.

Se ştie că tinerii şi chiar copiii sunt atraşi de cultura digitală şi de suporturile tehnice care o promovează. Din punct de vedere expresiv, aceasta se prezintă sub formă de jocuri, videoclipuri, producţii video sau conectivităţi de tot felul, precum: forumuri de discuţii, chaturi, discuţii audio-video în timp real etc. Pot fi identificate şi suporturi aparent tradiţionale, însă care îşi acaparează noile tehnologii digitale (păpuşi care vorbesc, roboţei cu tot felul de performanţe). Este evident că repertoriul se lărgeşte odată cu avansul tehnologic. Copilul se trezeşte într-un astfel de mediu pe care va dori să îl cunoască şi să îl stăpânească. Computerele devin obiecte ale unui peisaj comun, întâlnit la tot pasul.

Ne putem întreba: care mai este înţelesul copilăriei acum, comparativ cu deceniile trecute? Este posibil ca experienţele fundamentale ale omului să fie filtrate prin intermediul acestor instrumente astfel încât trăirile cele mai importante să capete o altă dimensiune (prima iubire, ataşamentul faţă de o persoană, bucuria aflării unei veşti, respectiv tristeţea etc.). Se naşte astfel un nou spaţiu de comuniune şi împărtăşire a experienţelor – cel de ordin virtual.

De altfel, socializarea tinde să dobândească o dimensiune nouă – una extensivă – integrând, şi experienţe atipice – de ordin virtual - , în care nu mai există contacte sau trăiri directe.  Adultul de mâine îşi va aminti cu emoţie de prima „declaraţie de dragoste” exprimată către cineva necunoscut (eventual, într-o altă limbă), către cineva neîntâlnit sau necontactabil concret, poate, niciodată.

Noile sisteme de conectare şi de comunicare pot accelera capacităţile comunicaţionale, imaginative sau inventive, dar le şi pot încetini sau stopa, dacă nu sunt utilizate în chip judicios şi, mai ales, dacă sunt utilizate în mod univoc. Oricât de performantă ar fi noua tehnologie, aceasta se cere a fi completată cu strategii tradiţionale, clasice, de performare a abilităţilor umane. Este bine să comunicăm cu sau prin calculator, dar şi cu cei din preajma noastră.

Contactul viu, direct, colocvial şi personal cu cei din jurul nostru  sau cu propria persoană nu poate fi înlocuit plenar niciodată cu nici o tehnică, oricât de sofisticată ar fi. Poveştile bunicilor din faţa focului din vatră nu vor putea fi niciodată înlocuite de vreo tehnologie. Setea de conectare la universul digital substituie în oarece privinţă înclinația originară a subiectului către transcendenţă.

 Interactivitatea om-maşină nu este un dialog efectiv, natural, intersubiectiv. Oricât de performant ar fi programul, acesta nu va genera obiecte sau fenomene reale, ci substitute ale acestora. „A înlocui raporturile naturale cu cele artificiale conduce la atrofierea persoanei şi la o desocializare a acesteia”, spune Constantin Cucoş atunci când vorbeşte despre lumea virtuală ca refugiu şi sursă de însingurare.

Cu alte cuvinte, se impune o redefinire a copilăriei pe noi coordonate, mult mai active, mai responsabile, mai personalizate. Cei care trebuie să învţe să îşi schimbe viziunile sunt profesorii și părinţii. Aceştia trebuie să înveţe şi de la tineri, nu doar să se rezume la stillul clasic: părinţii îi învaţă pe copii.     

Nu există aici, dacă această nouă lume trebuie să se impună, un risc major pentru o relaţie socială deja foarte fragilizată? Noua „societate mondială a informaţiei” se va reduce oare la un univers îngust, colectivist, unde indivizii vor fi, până la urmă, condamnaţi la izolare[1]?

---

[1] Breton, Philippe, Cultul Internetului, Editura C.N.I. Coresi, Bucureşti, 2000, p.9

If I lie here..would you...?..and just forget the world?..

This is the song that I had in mind since I woke up. I do have a good mood today because I think that my energy can overcome all the problems and worries that I have if I want to. Also, I think that watching short videos on TED made my day also. It is amazing how many things have been discovered and  didn't know about them before. 

The world as big concept can't and shouldn't be characterized. I feel that I can dream together with other people. And forget what the media and negative factors are doing now. We only got one world. Can we make it better?

When I hear the song, it reminds me of the people who can dream with their eyes open. I love them. I sometimes  think that I can do that. And it's awesome. I have asked myself today if I am a dreamer? I think most of my friends can confirm that I am. But the real question is: how high can I dream? how high can you dream? I just have to say YES to my mind and thoughts and..it's so simpleeeee...I know it is! Aim high!

I found out which are the relevant questions for me today:

1. Am I a dreamer? Are you a dreamer?

2. What kind of a dreamer am I? Do you put in practice or do you like most to dream and leave it at that level?

3. How important are dreams for me?

4. Can anyone take that away from me?

I know my answer. I know what I want and my dreams define me. I fight every day with myself to achieve what I want because the comfort zone is constantly dragging me to another place. To the zone where is safe and nothing can happen to me. I know that the word challenge is one of the most famous these days in trainings and courses. I want to dare. To dare to make things that usually I wouldn't do because I am afraid. No one can tell me that I am not. I am afraid and I am not ashamed to admit it. 

I think being nervous shows that I care and that I am willing to do it. It's good to be nervous as long as it does not stop me act. Hesitation cannot be in my everyday actions from now on. I am looking into my heart I can see that nothing is as complicate as is seems. I will practice what I wish mostly because..I think I can do great things. 

Even though I will not make the greatest decisions I am confident that my passion and my people-oriented personality will give me the courage to stand up for my opinions and beliefs. Wrong information always shown by the media and negative images make some people act like in the cinema. Are we on a scene? Should we feel like that? I've got to keep my faith that good people can actually make a change. 

Can you make a change? You can start with yourself. 

  

O zi de duminica

M-am decis atunci cand mai scriu ceva sa nu mai scriu la plural. Daca cineva vrea sa se indentifice cu ceea ce scriu, e liber sa o faca. Ma gandeam de ce imi este mai usor sa scriu la plural. Pentru ca, am senzatia (si poate e doar atat) ca si alte persoane se afla sau s-au aflat in aceleasi situatii ca mine si poate, au simtit/facut aceleasi lucruri. Ma voi referi strict la mine si la gandurile mele. 

Se pare ca pastrez cea mai rea parte din mine pentru prieteni. Este acest lucru drept? Asta imi doresc pentru prietenii mei? Sa ma plang si sa ii aduc la un nivel de saturatie cu nemultumirile, frustrarile si gandurile mele? Pentru ca am senzatia ca uneori asta fac. De aici vine uneori si o intrebare: cum ar trebui sa se comporte el atunci cand eu sunt nefericita si plang iar prietenul meu are parte de un moment foarte fericit? Uneori, poluam. Stiu ca sunt idealista si de multe ori, credintele si dorintele mele legate de lume si societate sunt utopice si vreau sa ramana asa. Acum, incep sa ma simt asa cum m-a descris un manager la o intalnire de vanzari „o gura de aer intr-o lume poluata”. Imi pare rau daca uneori ma port cu prietenii mei de parca afectiunea pe care mi-o poarta imi da dreptul sa ii „poluez”. Intentia mea este sa imi dau seama ca uneori, faptul ca eliberez orice frustrare si poate, este confirmata, poate avea si alte efecte.

Perspectiva mea poate fi gresita. Si daca primesc aprobare fara sa gandesc inainte (asa cum se cuvine sa fac), devine si mai reala. De asta, unele lucruri o sa incep sa le gandesc din mai multe perspective inainte (multumesc Cipi).  Mai intai, o sa ma gandesc la ce am facut in ziua respectiva pas cu pas, lucruri relevante pentru mine si dezvoltarea mea, doar la experiente si actiuni fara sa iau in considerare sentimente si consecinte. Apoi, a doua ipostaza va fi cea in care ma detasez si o privesc pe Diana (ma refer la mine la persoana a treia) facand acele lucruri, adaugand sentimente si stari la ceea ce s-a intamplat. Cea de-a treia ipostaza,  ma face sa ma gandesc cum mi-ar fi dorit sa fie, ce as schimba si cum s-ar simti Diana intr-un scenariu cu detaliile schimbate. As fi un regizor in acets moment.

Acesta este un exercitiu folositor practicat cu regularitate, de obicei seara, insotit de o stare de motivatie de a descoperi ce anume ai fost, esti si vrei sa modifici, cum vrei sa ajungi in viitor. Imi place sa ma gandesc la mine si la ziua mea ca fiind o fotografie care distinge ziua prezenta de cea de ieri si in mod sigur, cea de maine. Sunt de acord cu afirmatia: „Yesterday's the past, tomorrow's the future, but today is a gift. That's why it's called the present.”.

 E un cadou daca stim sa apreciem ce avem. Astazi, caror fapte/actiuni/sentimente/persoane le datorez recunostinta? Pentru mine, raspunsul e simplu: celor care m-au vizitat si nu prea mai vroiau sa plece, colegei de camera si parintilor mei in ceea ce priveste persoanele pentru ca m-au facut sa zambesc, m-au facut parte din viata lor si pentru ca isi exprima mereu sentimentele glumind. Ma bine dispun si imi dau unul din cele mai importante sentimente din viata umana: apartenenta la grup. Cat de stiintific suna! Adevarat, cel putin pentru mine. Tot am tendinta sa vorbesc la plural. J

Din punct de vedere al faptelor, actiunilor si experientelor, astazi m-am relaxat si cred ca imi prinde bine poate imi mai pierde din seriozitate si incruntare, caci asa am fost descrisa in ultimul timp. Si din stres. Clar. Scap eu si de stres desi cred ca putin stres ma ajuta sa pot prioritiza mai bine si mai repede ceea ce am de facut. Functioneaza in cazul meu. Si mi-am amintit astazi de atat de multe momente comice, frumoase si nebune din viata mea intrucat am avut discutii despre liceu si facultate unde ne-am permis..cam multe?:))

In acelasi timp, trebuie sa fiu constienta ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Si asta mi s-a intamplat si azi. Chiar daca imi planific bine timpul, uneori..ma abat de la plan pentru ca..e fun:D si imi place si poate..am nevoie de asta. Planurile functioneaza destul de bine pentru mine insa nu in fiecare zi. 

Uneori, ritmul meu se completeaza si alterneaza cu perioade in care..uit cum e sa planific. Si e minunat. E o provocare sa le pot imbina. Ma provoaca la a ma redefini si la a imi completa dorinta de a ma descooperi in fiecare zi..si in a-mi da seama de valoarea mea. 

Cities I have visited

It was so beautiful.

1. Stockholm, Sweden

• Create your own travel map or travel blog
• Vacation rentals at TripAdvisor

I am still collecting the photos.

BRB

Si ce am invatat?

 

Poate ca a venit timpul sa ma intreb ce am invatat pana acum. Raspunsul ar fi unul prea lung si extrem de obositor. Mai mult de atat, nu cred ca ar fi suficient de cuprinzator, in acest caz, omitand poate multe lucruri importante pe care le-am invatat. Varianta cea mai simpla care mi-a venit in minte este sa ma gandesc in fiecare seara ce am invatat in ziua respectiva, ce apreciez si ce nu.

Cu toate ca lumea poluata in care traim imi ofera multe exemple negative si imi arata in fiecare zi cum sa NU fiu, ma gandesc ca de multe ori, evenimentele sunt imbracate in sentimente frumoase si pot descoperi dimensiuni si meandre inedite (daca privesc dintr-un unghi diferit).

Sunt pusa in situatia in care ma adaptez foarte repede si din mers. Am parte de experiente frumoase dar si de experiente pe care nu credeam ca o sa le traiesc vreodata (unele nici nu doream sa le traiesc vreodata), de emotii si reactii pe care nu mi-am imaginat ca o sa le aprofundez.

Ceea ce acum imi insenineaza ziua si viata nu mai are legatura cu mediul care imi crea aceste emotii in trecut si imi dau seama ca acum sunt obligata sa abordez niste situatii pe care nu credeam ca o sa le abordez vreodata. De data asta, o fac fara sa am vreun sentiment de manie, de ura sau depresie pentru ca acest context imi creeaza starea de vorbesc. Este timpul sa scap de mici mofturi, de manii si poate de elemente ale unei educatii gresite (sau gresit interpretate).

De cele mai multe ori, sunt victima propriei mele atitudini (multumesc Cipi). Acum, imi dau seama ca sunt capabila sa gasesc timpul si energia necesara si pot face o reevaluare a potentialului meu intr-un mod mult mai corect decat pana acum.

Sunt de acord ca trecutul ma defineste si pot spune ca sunt putine lucruri pe care le-am facut si imi doresc sa le schimb. Este timpul sa ma detasez de conditia anterioara si sa caut noi orizonturi, sa prind aripi (fara Red Bull de data asta).

Viata este bogata in semnificatii si evenimente.
Depinde de unghiul din care (VREI sa) privesti.