A life long learning process

When I woke up today, I just had in mind, what will I do for myself today as I have so many things to do and the deadlines are really close? Will I have the time (a short one, of course) for myself? The answer in my mind was: probably not, maybe tomorrow. Well, I then realized that if I do that every day, I will never have time for myself. 

So, starting today, I will have this page as an engagement to myself that I will give myself time to discover and enjoy life. I will give myself time to ask questions, to reflect upon the answers and to see my progress. 

 I choose not to procrastinate and to dedicate the time that was meant for procrastination to silly small things that can and will make me happy. 

This idea mainly came from the bike accident that I had 2 weeks ago when I realized that I cannot stop working unless I am hurt and I have to. It's not that I don't like to work or I don't like to rest, it's just that, I forgot the most important thing: balance. Well, that's not easy to get but I also forgot to try to find it. I was simply believing that it will come by itself. I could have waited for a long time......... it was just a small and very useful reminder. 

It's strange how the moment of the accident felt so long, it was like a neverending moment. The time was dilated and I felt powerless in front of the situation. I couldn't think aout something else than the moment and nothing mattered anymore: responsibilities, problems, tasks or wishes. I felt alone and without control. 

It was not the first moment of this kind in my life and it has reminded me that even though work is so important, if I am not healthy and I don't take care of myself, no one else will. For good reasons. I mean yes, friends and family are supposed to be there for me (and by all means, they are) but I am the first responsible for what happens to me. No one else is responsible for my happiness and my feelings. Of course, the external factors have a big word to say in this but still, we can make our way through life happy or miserable. We have a choice and mostly, often I choose to blame faith. Now, this is not valid anymore. I take over the lead for my    way and I choose to be happy  because I do not know what is going to happen in my life in a minute, one hour, a day or a month. So planning is good., I will still do that but appreciating all the moments in my life (good or bad) is my next purpose. All the moments have a meaning and a sense and they become part of us. 

And I got it! I have the next step of my life learning process: I bought a notebook, a very nice, small (I can have all the time with me), colored notebook and I will write:

* dreams

* crazy thoughts (good and bad) to remind me that I am not an angel, I am just human

* interesting things that I find out

* happy moments

and of course, all the other things that I will consider necessary. 

In order not to become a burden, because I tend (sometimes) to do that with things because I have the purpose of making them daily, this is free of deadline in my to do list. When I feel like writing in it, it will be wonderful. If I do not, the same. 

Hmm.. it will be interesting to see (for me) what I will write by the end of my Erasmus stage in Denmark. Then I will have another notebook at home and I will see if Aarhus is "to blame" for my happiness here because after all, I am living in the city with the happiest people on Earth.  

Viata ca o aventura

Nu imi amintesc sa fi visat vreodata sa am o viata aventuroasa, sa traiesc de pe un minut pe altul sau sa ma bucur de toata incurcaturile pe care le intampin. Si uite ca asta fac. Firea mea linistita imi spunea ca daca o sa calculez totul cu atentie, lucrurile o sa mearga macar aproximativ pe directia pe care imi doresc. Daca vreu, pot ! spuneam eu in fiecare zi. Uneori, asta nu e suficient. Lucruri neprevazute pot aparea si pot sa dea totul peste cap.

Indecizia mea de a aplica pentru o bursa Eramsus m-a adus cu aproape o ora inaintea deadline-ului si doar un curaj nebun m-a facut sa o scriu, sa am norocul sa mi se strice imprimanta si sa am timp sa merg sa printez ceea ce am scris ca sa ajung. Ca sa nu mai vorbesc de incurcatura cu interviul. Relaxarea mea adusa de orasul Timisoara si de oamenii de acolo (oameni frumosi la suflet!) imi spunea ca mai am timp o saptamana cand o colega ma intreba cum a fost la interviu, 2 zile mai tarziu dupa aplicatie. Culmea, nu verificasem cand o sa fie interviurile si deja trecuse randul meu. Cu sufletul la gura, am alergat la universitate si am avut parte de un interviu interesant, mai putin incurajator cu privire la evolutia mea viitoare daca primesc aceasta bursa. De parca ar fi prima data cand ma descurajeaza cineva si totusi, vreau sa fac un lucru. Am ajuns la concluzia ca, multi oameni cred ca daca ei nu sunt in stare sa fac un lucru, nici ceilalti nu vor reusi. Nu as putea fi de acord. Plus ca, nimeni nu e perfect asa ca nu ma asteptam sa fie lapte cu miere sau profesori care sa ne planga de mila ca suntem studenti internationali. Nu fac nici o diferenta de nativii vorbitori de engleza sau noi si cred ca asa e corect. Atat stii, asa te descurci, asta meriti. Cred ca toti stiam pentru ce aplicam.

Cu mai multe vorbe sau nu, cu obstacole si descurajari dar si cu sustinere (retinuta oarecum) am ajuns si in Danemarca la studii. Cine ar fi crezut! Daca m-ar fi intrebat cineva in timpul facultatii de asta, cred ca radeam copios si visam cu ochii deschisi, stiind ca o astfel de oportunitate nu as mai avea niciodata. Imi amintesc cand am aplicat prima data, in anul 1 pentru Erasmus si apoi cand am fost in comisia Erasmus si cat am regretat ca pana la urma nu am avut suficient curaj sa iau aceasta oportunitate. Cred ca imi era frica. Nu ca acum nu mi-ar fi fost. E ca si cum ai juca UNO. Si ai cartea potrivita sa inchei jocul.

Aceasta situatie a fost oarecum conturata si provocata de prietenii mei. Prieteni precum Anamaria, Ioana, Alexandra sau cei de acasa imi vorbeau tot timpul de cat de frumoasa ar fi o experienta pentru mine. Doar eu nu ma vedeam acolo. Nici nu indrazneam sa ma gandesc la asta. Tin sa le multumesc ca mi-au dat curaj si ca au vazut in mine ceea ce eu nu am putut si doar prin a vorbi de experientele lor internationale m-au facut sa ma imaginez undeva in afara contextul dat de Romania si invatamantul romanesc.

Acum imi place viata pe care o traiesc, e o adevarata aventura! In fiecare zi aflu ceva nou despre danezi sau alte culturi, stiu sa salut si sa multumesc cuiva in cel putin 10 limbi straine, am parte de profesori de care auzisem numai in  carti si de colegi workaholic. Astfel, eu par prea relaxata pe langa ei. De la probleme cu florile pana la probleme cu masina si intarzierea predarii lucrarii la secertariat cu 13 minute si aplicarea la comisia speciala de la departamentul de Stiinte Politice pentru a-mi permite sa dau examenul cu acele 13 minute intarziate, In caz contrar, trebuie sa merg in restanta si sa scriu alta lucrare de 6000 de cuvinte. Dragut sistem, corect!

Am invatat aici multe lucruri despre care acasa doar vorbeam ca o sa le fac. In principiu, pentru ca aici e o normalitate. Si imi place asta. Oameni obsedati de sanatate, care alearga cate 2-3 ore pe zi pe frigul asta, care mananca sanatos si care nu accepta ideea de a invata o noapte intreaga pentru ca somnul iti da energie si e important. Diferentele au fost apasatoare la inceput, acum am invatat sa le accept. Cred ca danezii au o viata perfecta din toate celelalte puncte de vedere, le mai trebuie putin suflet pentru a avea idealul. Nu cred insa ca stiu cum sa faca asta. Oricum ar fi, ii admir pentru harnicia lor si pentru seriozitatea de care dau dovada, pentru corectitudine si responsabilitate. Ii admir pentru ca, desi au mereu probleme cu strainii din tara lor, inca mai gasesc puterea de a ajuta oameni si sunt mandri cand cineva doreste sa se stabileasca aici.




Am avea mult de invatat de la ei. Ca tara, ca oameni, ca organizare la lucrurilor. In schimb, ei ar putea sa invete sa simta mai mult de la noi. Sa inteleaga altfel iubirea si interesul pentru persoana de langa ei. Sa inteleaga altfel iubirea de parinti. Sa inteleaga,,greutati..cuvant cu care nu prea s-au confruntat..sau poate ca da, daca ne gandim la reduceri privnd pensiile si salariile..



Aventura mea aici continua in fiecare zi. De la a calatori in Germania pana la a ma duce in centru, totul este o aventura si imprejurarile nu ma lasa sa uit asta. Ca sa nu mai vorbesc de bicicleta mea draguta, care nu ma lasa sa uit ca o vale nu e deloc placuta pentru mine deoarece franele pot ceda foarte usor in fiecare moment :)))))))

Si ce am invatat?

 

Poate ca a venit timpul sa ma intreb ce am invatat pana acum. Raspunsul ar fi unul prea lung si extrem de obositor. Mai mult de atat, nu cred ca ar fi suficient de cuprinzator, in acest caz, omitand poate multe lucruri importante pe care le-am invatat. Varianta cea mai simpla care mi-a venit in minte este sa ma gandesc in fiecare seara ce am invatat in ziua respectiva, ce apreciez si ce nu.

Cu toate ca lumea poluata in care traim imi ofera multe exemple negative si imi arata in fiecare zi cum sa NU fiu, ma gandesc ca de multe ori, evenimentele sunt imbracate in sentimente frumoase si pot descoperi dimensiuni si meandre inedite (daca privesc dintr-un unghi diferit).

Sunt pusa in situatia in care ma adaptez foarte repede si din mers. Am parte de experiente frumoase dar si de experiente pe care nu credeam ca o sa le traiesc vreodata (unele nici nu doream sa le traiesc vreodata), de emotii si reactii pe care nu mi-am imaginat ca o sa le aprofundez.

Ceea ce acum imi insenineaza ziua si viata nu mai are legatura cu mediul care imi crea aceste emotii in trecut si imi dau seama ca acum sunt obligata sa abordez niste situatii pe care nu credeam ca o sa le abordez vreodata. De data asta, o fac fara sa am vreun sentiment de manie, de ura sau depresie pentru ca acest context imi creeaza starea de vorbesc. Este timpul sa scap de mici mofturi, de manii si poate de elemente ale unei educatii gresite (sau gresit interpretate).

De cele mai multe ori, sunt victima propriei mele atitudini (multumesc Cipi). Acum, imi dau seama ca sunt capabila sa gasesc timpul si energia necesara si pot face o reevaluare a potentialului meu intr-un mod mult mai corect decat pana acum.

Sunt de acord ca trecutul ma defineste si pot spune ca sunt putine lucruri pe care le-am facut si imi doresc sa le schimb. Este timpul sa ma detasez de conditia anterioara si sa caut noi orizonturi, sa prind aripi (fara Red Bull de data asta).

Viata este bogata in semnificatii si evenimente.
Depinde de unghiul din care (VREI sa) privesti.  

Inceputul vietii mele in Aarhus, DK

In sfarsit am timp sa scriu din nou. De fapt, nu am dar vreau sa scriu din nou!

     Poate ca totusi m-am inselat in privinta danezilor. Sunt mai ok decat credeam. Intr-adevar, poate ca au gusturi diferite si activitati diverse (mai speciale :)) ) dar sunt oameni faini! Ce m-a facut sa imi schimb parerea? Faptul ca oamenii se intorc din drum sa imi arate pe unde trebuie sa merg si ca mereu sunt open-minded (sa asculte nu si pentru altele, revin cu detalii).






In saptamana introductorie am avut foarte multe activitati, poate prea multe uneori pentru ca venea obosita dupa atatea informatii in engleza si atatea persoane pe care le cunosteam si apoi uitam tara si numele (evident, eram peste 300 de oameni pe acolo). Datorita acestui fapt, vineri, am pierdut State Library Tour (adica foarte mult pentru ca acum nu stiu sa le utilizez bazele de date si nu stiu sa imprumut carti, dar o sa aflu! :D )). Pentru ca, dupa ce ca am fost lenesa si nu m-am trezit la 7 sa ma duc la turul Bibliotecii Centrale, am mai cerut un tur pentru cei lenesi ca mine care din anumite motive (diverse, lene, faptul ca nu erau aici), nu au putut sa participe la cel organizat de universitate.

Dar ce mi-a placut cel mai mult (in afara de mancarea excelenta:D) a fost un tur al orasului. A fost super dragut din partea lor (desi locatia si ora intalnirii a fost misleading asa ca am intarziat cam 12 persoane :D ).
Am avut parte de o doamne extraordinar de draguta si amabila care stia (foarte multa) istorie (ma indoiesc ca era profesia ei sa fie ghid) si care (evident) ca m-a condus pana la statie pentru ca nu stia cum sa imi explice unde e (stau intr-o parte diferita a orasului decat cei din grupul de atunci). Ne-a dus pe la muzee, prin centrul orasului, la catedrala, la inca o biserca (surprinzator, pentru ca eu nu sunt prea religiosi) si ne-a aratat casele vechi din Aarhus, ce structura aveau.

Sigur ca au fost minunate momentele in care ni se explica cum erau vikingii si cat de mititel era orasul (de parca acum ar fi mare :)) ) si cum era asezat doar atat cat este centrul acum dar ca sunt foarte mandri si acum de faptul ca pescuitul reprezinta una din ocupatiile principale. Ce-i drept, au un port foarte frumos si ingrijit si mai mult, nu e doar o plaja unde poti merge, ci foarte multe locatii dragute unde poti vedea parcuri frumoase (precum cel in care poti hrani caprioare ). Nu au lipsit descrierile privind locatiile de socializare din oras (de astea nu duc lipsa) dar mi-ar fi placut sa fie mai mari.

Au o alee plina de baruri dragute dar megaaaa scumpeee si mici!

Sooo...ce am facut eu dupa saptamana introductorie? Well, am fost la Festivalul Orasului Aarhus. It was great!





Am tot mers pe acolo, dar faptul ca ar trebui sa platesc 18 lei pe o bere sau un suc nu ma incanta:D
Asa ca, mai rarut ca-i mai dragut
:D

Ce-i drept, unele din ele au muzica buna dar dupa cum spuneam, nu inteleg de ce sunt asa micute (maxim 40 de oameni incap in majoritatea). Mai sunt cateva exceptii si imi place unul Waxie, unde am fost aseara, doar pentru au o formatie care canta anumite cover-uri. Pacat ca preturile sunt asaaaaa de mari.

Prima zi in Aarhus

Mi-aduc aminte foarte clar prima mea zi in acest dragut orasel, Aarhus din Danemarca. M-am uitat pe internet si eram asa fericita ca sunt slabe sanse de ploaie si ca va fi "a light rain" asa cum scria pe site-ul unde am verificat cum va fi vremea. Well, that did not turn out that light as it said. Dupa primele 8 secunde dupa ce am iesit din camera, a inceput. Deloc light, incepea sa imi strice ziua. Dar ghici ce? Altceva mi-a luminat chipul dupa inca 30 de secunde. O gradinita! E ca un semn. Visul meu de o viata e chiar aici. A good case practice. Isn't that wonderful?....:D

Si am pornit la drum. Pe jos, in drum spre statia de autobuz, am trecut pe langa ea si am zambit ca si cum vremea nu mai avea ce sa imi faca. E aici. Asta am visat sa am. Si o sa am! Revenind, am ajuns in statia de autobuz si am stat in "jumatatea de ciuperca" (cum le zic eu statiilor de autobuz de aici /  poza). Domnul sofer a fost extrem de amabil, cat in daneza, cat in engleza, mi-a schimbat banii, m-a supravegheat si mi-a zis cand sa cobor si unde sa schimb autobuzul pentru a ajunge la universitate.

Ei, norocul nu mi-a suras si la al doilea autobuz. Adica ce pot sa zic, soferul de la Mi-a zis asa: "telefon (arata in sus, dat din cap puternic sus - jos apoi aratat spre ureche), universitet ". Am inteles ca o sa anunte statia. Asa si era (a fost megadulce:)) ). M-a lamurit, oricum. Am coborat si am intrat direct in biblioteca (nu acolo trebuia sa ajung dar eram fascinata). Evident ca nu eram din peisaj si lumea s-a prins ca habar nu am unde sunt asa ca au inceput sa imi zambeasca si asteptau sa le cer explicatii. Am aruncat o privire  si m-am indreptat spre Informatii unde o doamna foarte amabila ma astepta zambareata vazand cat de ratacita sunt. Ma sorbea din priviri si aproape ca se chinuia sa retina cuvintele pe care le spuneam si asta pentru ca si ea intelegea engleza, doar ca nu prea stia sa imi raspunda. Nu a inteles unde trebuie sa ajung asa ca i-am scris pe o foaie si cand i-am aratat, s-a prins. Mi-a dat o harta a campusului (aveam nevoie la cat e de mare si la cate cladiri unde se studieaza sunt!!!!) si mi-a facut semn unde sunt si unde trebuie sa ajung, plus drumul. "Lake Side Theatre Auditorium", asta era destinatia si cu gesticulatia ei am inteles cat de cat pe unde trebuie sa merg. Ma aflam la 10 minute de acel loc, asta am inteles eu din gesturile ei pentru ca incercam sa traduc in engleza in timp ce vorbea si cautam un lac cu ratuste. Dupa ce m-am invartit 15 minute in jurul lacului, fara sa il vad pentru ca acele cladiri din jurul lui sunt foarte inalte, am gasit din greseala cladirea dar pentru ca nu m-am orientat bine pe harta, nu stiam asta si am intrebat iar. Am intrebat un baiat care a crezut ca glumesc si ca ma dau la el. Oh well, nu am putut sa il conving de opusul opiniei asa ca m-a dus pana la clasa si radeam de ratuste pentru ca abia acum le vedeam, din interiorul cladirii :D

Intarzierea mea imi spunea ca mai mult de 300 de oameni venisera din alte tari sa studieze aici si am ascultat cuminte pe scari ce se spunea. O astfel de oportunitate nu o ai de multe ori in viata. E ca si cum nu am schimbat doar decorul, ci si interiorul.

Si prima zi a continuat cu multe discutii avand o engleza stangace si cunoscand muuulti oameni din tari diferite, asiatici, negri, romani (sunt foarte multi), planuind petreceri si facand schimb de adrese facebook sau mail-uri. Sandwich-urile au facut totul si prezentarile au fost interactive. Putin cam filosofice si in acelasi timp, amuzante si interesante.

E doar prima zi..lunga, frumoasa, ploioasa dar cu elemente dragute. Dar..ce am aflat in aceasta zi e ca..they finally do it for the love of ...something (you can put anything you want in here).