O zi de duminica

M-am decis atunci cand mai scriu ceva sa nu mai scriu la plural. Daca cineva vrea sa se indentifice cu ceea ce scriu, e liber sa o faca. Ma gandeam de ce imi este mai usor sa scriu la plural. Pentru ca, am senzatia (si poate e doar atat) ca si alte persoane se afla sau s-au aflat in aceleasi situatii ca mine si poate, au simtit/facut aceleasi lucruri. Ma voi referi strict la mine si la gandurile mele. 

Se pare ca pastrez cea mai rea parte din mine pentru prieteni. Este acest lucru drept? Asta imi doresc pentru prietenii mei? Sa ma plang si sa ii aduc la un nivel de saturatie cu nemultumirile, frustrarile si gandurile mele? Pentru ca am senzatia ca uneori asta fac. De aici vine uneori si o intrebare: cum ar trebui sa se comporte el atunci cand eu sunt nefericita si plang iar prietenul meu are parte de un moment foarte fericit? Uneori, poluam. Stiu ca sunt idealista si de multe ori, credintele si dorintele mele legate de lume si societate sunt utopice si vreau sa ramana asa. Acum, incep sa ma simt asa cum m-a descris un manager la o intalnire de vanzari „o gura de aer intr-o lume poluata”. Imi pare rau daca uneori ma port cu prietenii mei de parca afectiunea pe care mi-o poarta imi da dreptul sa ii „poluez”. Intentia mea este sa imi dau seama ca uneori, faptul ca eliberez orice frustrare si poate, este confirmata, poate avea si alte efecte.

Perspectiva mea poate fi gresita. Si daca primesc aprobare fara sa gandesc inainte (asa cum se cuvine sa fac), devine si mai reala. De asta, unele lucruri o sa incep sa le gandesc din mai multe perspective inainte (multumesc Cipi).  Mai intai, o sa ma gandesc la ce am facut in ziua respectiva pas cu pas, lucruri relevante pentru mine si dezvoltarea mea, doar la experiente si actiuni fara sa iau in considerare sentimente si consecinte. Apoi, a doua ipostaza va fi cea in care ma detasez si o privesc pe Diana (ma refer la mine la persoana a treia) facand acele lucruri, adaugand sentimente si stari la ceea ce s-a intamplat. Cea de-a treia ipostaza,  ma face sa ma gandesc cum mi-ar fi dorit sa fie, ce as schimba si cum s-ar simti Diana intr-un scenariu cu detaliile schimbate. As fi un regizor in acets moment.

Acesta este un exercitiu folositor practicat cu regularitate, de obicei seara, insotit de o stare de motivatie de a descoperi ce anume ai fost, esti si vrei sa modifici, cum vrei sa ajungi in viitor. Imi place sa ma gandesc la mine si la ziua mea ca fiind o fotografie care distinge ziua prezenta de cea de ieri si in mod sigur, cea de maine. Sunt de acord cu afirmatia: „Yesterday's the past, tomorrow's the future, but today is a gift. That's why it's called the present.”.

 E un cadou daca stim sa apreciem ce avem. Astazi, caror fapte/actiuni/sentimente/persoane le datorez recunostinta? Pentru mine, raspunsul e simplu: celor care m-au vizitat si nu prea mai vroiau sa plece, colegei de camera si parintilor mei in ceea ce priveste persoanele pentru ca m-au facut sa zambesc, m-au facut parte din viata lor si pentru ca isi exprima mereu sentimentele glumind. Ma bine dispun si imi dau unul din cele mai importante sentimente din viata umana: apartenenta la grup. Cat de stiintific suna! Adevarat, cel putin pentru mine. Tot am tendinta sa vorbesc la plural. J

Din punct de vedere al faptelor, actiunilor si experientelor, astazi m-am relaxat si cred ca imi prinde bine poate imi mai pierde din seriozitate si incruntare, caci asa am fost descrisa in ultimul timp. Si din stres. Clar. Scap eu si de stres desi cred ca putin stres ma ajuta sa pot prioritiza mai bine si mai repede ceea ce am de facut. Functioneaza in cazul meu. Si mi-am amintit astazi de atat de multe momente comice, frumoase si nebune din viata mea intrucat am avut discutii despre liceu si facultate unde ne-am permis..cam multe?:))

In acelasi timp, trebuie sa fiu constienta ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Si asta mi s-a intamplat si azi. Chiar daca imi planific bine timpul, uneori..ma abat de la plan pentru ca..e fun:D si imi place si poate..am nevoie de asta. Planurile functioneaza destul de bine pentru mine insa nu in fiecare zi. 

Uneori, ritmul meu se completeaza si alterneaza cu perioade in care..uit cum e sa planific. Si e minunat. E o provocare sa le pot imbina. Ma provoaca la a ma redefini si la a imi completa dorinta de a ma descooperi in fiecare zi..si in a-mi da seama de valoarea mea.