Well, according to people who live here, Aarhus IS a BIG city ! So yes, maybe I was wrong! ^:)^

Anyway, this is a great experience for me as I have the opportunity to know so many internationals and to live like Danes. Also, for the first time in my life I can say that I like to go at the seaside because now it is not so hot outside and I don't have to stay out of the sun (so I will not burn my skin).

After I visited Aarhus with the guide and other internationals, we concluded that our staying here is going to be great and full of adventureeeees!

As I had the chance to win some basketball tickets at the Aarhus Festival, I failed as you can see from the video. Even though I played basketball in highschool (and I was good at it), this is not one of my best times. They had a contest where I had to throw a newspaper, an empty pastic bottle and a ball at the basket and if I had just score two of them, I had won tickets for 2 persons to see the basketball game. I tried (twice!) and I don't know what was wrong. Maybe it was my karma:)):))

Also, they had some good music and fun games :D

It was a nice time during the Festival:)
I have noticed that Danes go nuts when they hear hip-hop:)) It's like they are electrocuted or something:))

In that last day of the Festival, guess what?! thay had the Hip-Hop School singing and dancing and a lot of people were passionate about it!




Also, at theDenmark's Biggest Friday bar and sports day (Danmarks Største Fredagsbar og Idrætsdag ) party from the university, they acted the same. They went up on the tables, danced passionately and gathered in front of the stage when a hip-hop song was performed.

That's nice :D
Drinking and talking is their main view on having fun and less dancing :D
oh well, everyone has fun in a different way, so..it's their way to have fun :p

we also danced, or at least, tried to 

A lot of internationals were present (I knew more than 70 there) and the good news is that the university organises such events:D Hhmm..maybe other universities should take this as an example :P

They games during the day, competitions with prizes and good music:D Sounds like the recipe for a good time and having fun:D
Although it was a popular event, it all ended at 1 am.Odd, right?

Vikings were there, too (French people with horns) and actually, I can certainly say that they were the VIPs of the night! Good job, guys!:D

I think that I'm gonna buy some, too:)):))

Inceputul vietii mele in Aarhus, DK

In sfarsit am timp sa scriu din nou. De fapt, nu am dar vreau sa scriu din nou!

     Poate ca totusi m-am inselat in privinta danezilor. Sunt mai ok decat credeam. Intr-adevar, poate ca au gusturi diferite si activitati diverse (mai speciale :)) ) dar sunt oameni faini! Ce m-a facut sa imi schimb parerea? Faptul ca oamenii se intorc din drum sa imi arate pe unde trebuie sa merg si ca mereu sunt open-minded (sa asculte nu si pentru altele, revin cu detalii).






In saptamana introductorie am avut foarte multe activitati, poate prea multe uneori pentru ca venea obosita dupa atatea informatii in engleza si atatea persoane pe care le cunosteam si apoi uitam tara si numele (evident, eram peste 300 de oameni pe acolo). Datorita acestui fapt, vineri, am pierdut State Library Tour (adica foarte mult pentru ca acum nu stiu sa le utilizez bazele de date si nu stiu sa imprumut carti, dar o sa aflu! :D )). Pentru ca, dupa ce ca am fost lenesa si nu m-am trezit la 7 sa ma duc la turul Bibliotecii Centrale, am mai cerut un tur pentru cei lenesi ca mine care din anumite motive (diverse, lene, faptul ca nu erau aici), nu au putut sa participe la cel organizat de universitate.

Dar ce mi-a placut cel mai mult (in afara de mancarea excelenta:D) a fost un tur al orasului. A fost super dragut din partea lor (desi locatia si ora intalnirii a fost misleading asa ca am intarziat cam 12 persoane :D ).
Am avut parte de o doamne extraordinar de draguta si amabila care stia (foarte multa) istorie (ma indoiesc ca era profesia ei sa fie ghid) si care (evident) ca m-a condus pana la statie pentru ca nu stia cum sa imi explice unde e (stau intr-o parte diferita a orasului decat cei din grupul de atunci). Ne-a dus pe la muzee, prin centrul orasului, la catedrala, la inca o biserca (surprinzator, pentru ca eu nu sunt prea religiosi) si ne-a aratat casele vechi din Aarhus, ce structura aveau.

Sigur ca au fost minunate momentele in care ni se explica cum erau vikingii si cat de mititel era orasul (de parca acum ar fi mare :)) ) si cum era asezat doar atat cat este centrul acum dar ca sunt foarte mandri si acum de faptul ca pescuitul reprezinta una din ocupatiile principale. Ce-i drept, au un port foarte frumos si ingrijit si mai mult, nu e doar o plaja unde poti merge, ci foarte multe locatii dragute unde poti vedea parcuri frumoase (precum cel in care poti hrani caprioare ). Nu au lipsit descrierile privind locatiile de socializare din oras (de astea nu duc lipsa) dar mi-ar fi placut sa fie mai mari.

Au o alee plina de baruri dragute dar megaaaa scumpeee si mici!

Sooo...ce am facut eu dupa saptamana introductorie? Well, am fost la Festivalul Orasului Aarhus. It was great!





Am tot mers pe acolo, dar faptul ca ar trebui sa platesc 18 lei pe o bere sau un suc nu ma incanta:D
Asa ca, mai rarut ca-i mai dragut
:D

Ce-i drept, unele din ele au muzica buna dar dupa cum spuneam, nu inteleg de ce sunt asa micute (maxim 40 de oameni incap in majoritatea). Mai sunt cateva exceptii si imi place unul Waxie, unde am fost aseara, doar pentru au o formatie care canta anumite cover-uri. Pacat ca preturile sunt asaaaaa de mari.

Reforma învăţământului

Reforma învăţământului – un proces continuu. Recomandări privind adaptarea sistemului de învăţământ superior

            Studenţii resimt necesitatea unui ghidaj în alegerea carierei şi ulterior un sprijin în momentele de debut ale acesteia (când, conform studiilor în vigoare, avem de-a face cu un moment de criză pe care proaspătul angajat îl poate experimenta atât în plan personal cât şi în plan profesional)[1].  O astfel de consiliere nu poate fi lăsată pe seama întâmplării, ci „se cuvine să fie apanajul unui sistem coerent, formal, bine ancorat în realitatea universitară căreia îi serveşte”[2]. Din convorbirile cu studenţii, de multe ori aceştia au subliniat faptul că decizia a fost luată în urma a prea puţine informaţii și mai mult, intuitiv.

            Mobilitatea în carieră este un aspect relevat de studiul făcut de Ion-Ovidiu Pânişoară şi Georgeta Pânişoară. Astfel, dacă în urmă cu o anumită perioadă de timp, mentalitatea unei singure cariere în conştiinţa colectivă, noile generaţii par să se dezvolte cu o altă perspectivă asupra traiectului lor profesional.

            Mai trebuie adăugat ca procentele dezvoltate de către studenţii din anii terminali sunt mai ridicate în direcţia pozitivării acţiunii universitare decât cele aparţinând studenţilor de debut al pregătirii universitare. Ori, o astfel de situaţie demonstrează că – deşi lipseşte ghidajul de carieră şi suportul formal în dezvoltarea studenţilor – aceştia consideră că au identificat resurse[3] pentru ca acest proces să se producă; mai precis, procesul de management al carierei este prezent chiar în lipsa unui demers coerent şi adaptat, el provine din eforturile studenţilor de a utiliza la maximum ceea ce le oferă forma de învăţământ superior pe care o frecventează . Este evident că un echilibru în acest sens, constând din demersuri flexibile şi substanţiale din partea celuilalt  actor social – este vorba despre instituţia de învăţământ superior  -  este în măsură „să crească exponenţial valoarea unor altfel de optimizări atât pe axa domeniului informativ cât mai ales în axa dezvoltării atitudinale”[4] (pentru că nu trebuie să uităm că la un alt item studenţii au răspuns că pregătirea universitară le-a întrunit aşteptările – referitor la cariera pentru care se pregătesc – doar în proporţie de 62,2% ceea ce înseamnă că instituţia de învăţământ superior mai are de recuperat mai mult d o treime din produsul său pentru a oferi un învăţământ de calitate). Pe de altă parte, educaţia superioară este privită de către studenţi drept o condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Aproape două treimi dintre ei (64%) consideră că „Degeaba termini o facultate dacă nu ai relaţii”[5]. Doar o treime dintre cadrele didactice se află în aceeaşi situaţie.

            Toate aceste demersuri se pot realiza prin „dezvoltarea unei reţele de centre care să ofere management de carieră la nivelul fiecărei intituţii de învăţământ superior de orientare şcolară şi profesională din învăţământul preuniversitar şi inserţia socio-profesională a absolvenţilor”[6]. Iată de ce instituţiile de învăţământ superior trebuie să ofere programe flexibile, adaptate nevoilor de formare ale cursanţilor iar aceştia trebuie văzuţi în dubla lor calitate: de beneficiari ai procesului de formare şi de resurse pentru o dezvoltare mai bună a viitoarelor programe de formare. Universitatea trebuie să ăşi reconsolideze statutul şi să ăşi dezvolte rolul de actor social de maximă importanţă, partener al angajatorilor – cei care în fapt utilizează produsul activităţilor ei instructiv-educative.

---

[1] A se consulta Anexa numărul 5

[2] Pânişoară, Ion-Ovidiu,   Pânişoară, Georgeta, Studiu privind impactul pregătirii universitare asupra pieţei muncii, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008, p.  53

[3] A se consulta Anexa numărul 6

[4] Pânişoară, Ion-Ovidiu,   Pânişoară, Georgeta, op.cit., p.  56

[5] A se consulta Anexa umărul 7

[6] Pânişoară, Ion-Ovidiu,   Pânişoară, Georgeta, op.cit., p. 58-59

Prima zi in Aarhus

Mi-aduc aminte foarte clar prima mea zi in acest dragut orasel, Aarhus din Danemarca. M-am uitat pe internet si eram asa fericita ca sunt slabe sanse de ploaie si ca va fi "a light rain" asa cum scria pe site-ul unde am verificat cum va fi vremea. Well, that did not turn out that light as it said. Dupa primele 8 secunde dupa ce am iesit din camera, a inceput. Deloc light, incepea sa imi strice ziua. Dar ghici ce? Altceva mi-a luminat chipul dupa inca 30 de secunde. O gradinita! E ca un semn. Visul meu de o viata e chiar aici. A good case practice. Isn't that wonderful?....:D

Si am pornit la drum. Pe jos, in drum spre statia de autobuz, am trecut pe langa ea si am zambit ca si cum vremea nu mai avea ce sa imi faca. E aici. Asta am visat sa am. Si o sa am! Revenind, am ajuns in statia de autobuz si am stat in "jumatatea de ciuperca" (cum le zic eu statiilor de autobuz de aici /  poza). Domnul sofer a fost extrem de amabil, cat in daneza, cat in engleza, mi-a schimbat banii, m-a supravegheat si mi-a zis cand sa cobor si unde sa schimb autobuzul pentru a ajunge la universitate.

Ei, norocul nu mi-a suras si la al doilea autobuz. Adica ce pot sa zic, soferul de la Mi-a zis asa: "telefon (arata in sus, dat din cap puternic sus - jos apoi aratat spre ureche), universitet ". Am inteles ca o sa anunte statia. Asa si era (a fost megadulce:)) ). M-a lamurit, oricum. Am coborat si am intrat direct in biblioteca (nu acolo trebuia sa ajung dar eram fascinata). Evident ca nu eram din peisaj si lumea s-a prins ca habar nu am unde sunt asa ca au inceput sa imi zambeasca si asteptau sa le cer explicatii. Am aruncat o privire  si m-am indreptat spre Informatii unde o doamna foarte amabila ma astepta zambareata vazand cat de ratacita sunt. Ma sorbea din priviri si aproape ca se chinuia sa retina cuvintele pe care le spuneam si asta pentru ca si ea intelegea engleza, doar ca nu prea stia sa imi raspunda. Nu a inteles unde trebuie sa ajung asa ca i-am scris pe o foaie si cand i-am aratat, s-a prins. Mi-a dat o harta a campusului (aveam nevoie la cat e de mare si la cate cladiri unde se studieaza sunt!!!!) si mi-a facut semn unde sunt si unde trebuie sa ajung, plus drumul. "Lake Side Theatre Auditorium", asta era destinatia si cu gesticulatia ei am inteles cat de cat pe unde trebuie sa merg. Ma aflam la 10 minute de acel loc, asta am inteles eu din gesturile ei pentru ca incercam sa traduc in engleza in timp ce vorbea si cautam un lac cu ratuste. Dupa ce m-am invartit 15 minute in jurul lacului, fara sa il vad pentru ca acele cladiri din jurul lui sunt foarte inalte, am gasit din greseala cladirea dar pentru ca nu m-am orientat bine pe harta, nu stiam asta si am intrebat iar. Am intrebat un baiat care a crezut ca glumesc si ca ma dau la el. Oh well, nu am putut sa il conving de opusul opiniei asa ca m-a dus pana la clasa si radeam de ratuste pentru ca abia acum le vedeam, din interiorul cladirii :D

Intarzierea mea imi spunea ca mai mult de 300 de oameni venisera din alte tari sa studieze aici si am ascultat cuminte pe scari ce se spunea. O astfel de oportunitate nu o ai de multe ori in viata. E ca si cum nu am schimbat doar decorul, ci si interiorul.

Si prima zi a continuat cu multe discutii avand o engleza stangace si cunoscand muuulti oameni din tari diferite, asiatici, negri, romani (sunt foarte multi), planuind petreceri si facand schimb de adrese facebook sau mail-uri. Sandwich-urile au facut totul si prezentarile au fost interactive. Putin cam filosofice si in acelasi timp, amuzante si interesante.

E doar prima zi..lunga, frumoasa, ploioasa dar cu elemente dragute. Dar..ce am aflat in aceasta zi e ca..they finally do it for the love of ...something (you can put anything you want in here).    

Schimbare

Este normal să se întâmple aşa. Şi poate că de dorit. De cele mai multe ori. Nu neapărat în toate cazurile. Cum le alegem pe cele care trebuie schimbate? Doar după simţire..simţi că e nevoie, acţionezi. Simplu. Sau doar aşa pare. Schimbarea aduce odată cu ea şi cară în  spatele ei multe alte lucruri. Cum ar fi frica, respeingerea, curiozitatea, modernizare, adaptare, fiecare într-o anumită proporţie care diferă de la individ la individ. Prejudecăţile şi experienţa de viaţa a fiecărei persoane ne influenţează foarte mult. Unde găsim doza potrivită? Nu cred că există aşa ceva. Există doar trărire, experiment, abţinere, curaj, fericire, regret, tristeţe sau doar nebunie. Care rezultă la final este mai puţin important, contează să ştii ce vrei. Şi chiar dacă nu ştii, ideea de schimbare este cea mai bună cale de a afla ce iţi doreşti în viaţă.

Imaginează-ţi că eşti într-o oglindă şi o priveşti. Şi vezi o persoană. Eşti TU şi ştii totul despre ea. E ca şi cum te-ai privi din exterior. Şi începi. Aha…deci persoana asta este aşa..eu vreau sa fie aşa..inchide ochii şi imaginează-ţi că eşti aşa..vizualizează lucrul ăsta. Ai schimbat o caracteristică. Acum încearcă să o plasezi în contexte. Persoana pe care o vezi are noua caracteristică. Cum reacţionează ea acum? Ce s-a schimbat? S-a schimbat…. Şi îţi place ce a ajuns? Pentru cât timp? Acum imaginează-ţi situaţia în care nu ai fi schimbat nimic. Cum se prezintă ea?

Dacă răspunsurile la întrebările acestea te fac să conştientizezi ce iţi doreşti, atunci e minunat. Dar de multe ori, acest lucru rămâne doar o ambiguitate pentru că ne este greu să ne lăsăm purtaţi de o decizie. Cea mai uşoară cale este să oscilezi şi la final, când sunt suportate consecinţele să dai vina pe nehotărâre. Persoanele puternice iau decizii. Şi nu putem spune că există o decizie corectă sau una nepotrivită. E cea mai bună decizie pe care ai putut să o iei în momentul respectiv. E decizia ta. Asumă-ţi responsabiliatea şi mergi mai departe. Ai pierdut mult sau ai câştigat mult, poate nici nu a depins de această decizie pe care ai luat-o.   

La sfârşitul zilei, tot ce contează este să simţi că..ai fost tu, cel nou sau cel vechi, că ai fost fericit.

Evaluare de impact a învăţământului românesc. Dublă perspectivă: studenţi şi profesori

Universităţile noastre actuale se confruntă cu un clivaj tulburător: generaţia curentă de studenţi este unică şi profund diferită în concepţie şi abordare de profeosrii ei. Aceşti tineti nu au trecut în mod direct prin experienţele autoritarismului, dispun de libertăţi la care profesorii lor abia cutezau să viseze, se aşteaptă să li se ofere şanse de explorare care teoretic nu ar trebui să aibă limite insurmpntabile(subiective sau obiective). Ca atare, ei consideră că ceea ce li se oferă este de domeniul firescului şi vor mai mult.

            În acest context, Gabriel Ivan vorbeşte despre un eşec al reformei şi afirmă că „... organizaţia şcolară românească este birocratizată, centralizată, monolitică şi inertă. Ei îi lipsesc acele caracteristici de tip culturalşi structural care favorizează flexibilitatea, adaptabilitatea, dinamismul, toleranţa faţă de nou şi faţă de diversitate”[1].

PERSPECTIVA PROFESORILOR

În ceea ce priveşte perspectiva dată de cadrele didactice, respondenţii afirmă că statutul social şi salarizarea profesorilor erau mai bune decât acum.[2] Nivelul scăzut al salariilor personalului din învăţământul superior a determinat Guvernul să permită agregarea altor activităţi cu salariul. Astfel, se remarcă  trei situaţii: se obţin venituri adiţionale din exercitarea unei activităţi conforme calificării profesionale şi parţial, problema carenţelor de personal; scăderea calităţii profesionale a serviciului prin încărcarea excesivă cu ore şi este împiedicată angajarea personalului nou în învăţământ.

            Există discontinuitate relativ mare între cei tineri şi cei peste 50 de ani în sistemul de învăţământ, accesul primilor fiind destul de dificil. Există mai multe aspecte problematice la acest nivel. Primul dintre ele este remarcat de Mireille Rădoi ca fiind angajarea personalului academic. Acesta respectă standardele naţionale[3] şi prevede abandonarea criteriului seniorial al vechimii la catedră în favoarea competenţei didactice şi a cercetării ştiinţifice.[4]

            Profesorii sunt nemulţumiţi de transformarea sistemului în ceea ce priveşte obligativitatea cursurilor şi a seminariilor când „totul pare că s-a diluat”. Motivaţia, respectul şi gradul de pregătire a absolvenţilor de liceu este mult scăzută iar cel mai des reclamate sunt deficienşele atitudinale şi de educaţie. Motivaţia nu mai este una intrinsecă, studenţii urmărind mai degrabă bursele şi minimul de credite şi nu performanţa. Jumătate dintre cadrele didactice investigate consideră că studenţii lor sunt în mică sau în foarte mică măsură interesaţi să înveţe. Aceasta se întâmplă în condiţiile în care 80% dintre cadre didactice consideră că studenţii lor „sunt capabili să înveţe cunoştinţele şi abilităţile practice pe care le presupune disciplina” pe care o predau.

            81% dintre cadrele didactice consideră că studenţii vin la facultate slab pregătiţi din liceu. Diferenţele între categorii de cadre didactice sunt minore. Această majoritate importantă a celor ce cred că învăţământul liceal are o calitate scăzută ar trebui să reprezinte un (alt) element de îngrijorare pentru decidenţii în domeniu. Ea reflectă în fapt o situaţie de tensiune nu atât între sistemul de învăţământ liceal şi cel universitar, cât mai ales în interiorul învăţământului universitar, cel care probabil nu reuşeşte să îşi adapteze metodele la interesele, nevoile şi stilul de viaţă al studenţilor, adică al clienţilor pentru care sistemul a fost creat ca să îi deservească. Nu întâmplător cei care consideră că studenţii vin prost pregătiţi din liceu sunt cei care consideră că studenţii lor nu sunt interesaţi să înveţe.

            În general, participanţii la studiul de caz susţin că, deşi numărul studenţilor s-a dublat, calitatea acestora a scăzut cel puţin la jumătate. Consecinţa imediată a acestui lucru este supra-normarea cadrelor didactice şi implicit, cercetarea ajunge pe locul doi.  Spaţiile în care se desfăşoară cursurile dar şi comasarea a prea mulţi studenţi într-o singură grupă (30!) sunt alte probleme subliniate de cadrele didactice analizate. Cadrele didactice din centrele universitare medii sunt semnificativ mai nemulţumite (62%) de dotarea cu spaţii de predare, în timp ce studenţii din centrele universitare medii sunt mai mulţumiţi atât de dotarea cu spaţii de predare (83%), cât şi de cea cu spaţii de cercetare (66%). În acest caz, calitatea procesului de educaţie scade întrucât atenţia nu poate fi concentrată pe fiecare în parte iar spaţiile sunt oricum insuficiente.  

            Ideea de a exista opţionale nu este mai eficient pusă în practică deoarece de cele mai multe ori, acestea devin disciplină de „umplutură” fiind acuzată şi scurtarea numărului de ore de predare ajungându-se la sistemul de „jumătate plus unu” în ceea ce priveşte numărul întâlnirilor. În legătură cu evaluarea, este susţinută ideea că examenele finale sunt relevante cel puţin la fel de mult ca examinarea pe parcursul anului universitar, o situaţie des invocată fiind „apelul la mila profesorului”. De aici, o altă problemă semnalată este comunicarea cu studenţii. Dacă înainte de 1989, aceasta era unidirecţională şi că se baza pe respect, acum concluzia este că aceştia nu mai socializează nici măcar în interiorul grupului, ca să nu se mai pună problema în afara grupului. Chiar dacă profesorii se arată disponibili a ajuta studenţii cu informaţii şi oferă consultare, ea nu este solicitată decât în mică măsură înainte de sesiuni. A fost reclamată o anumită distanţă profesor-student care se adânceşte tot mai mult.

            În privinţa experienţei dobândite cu prilejul diverselor călătorii în străinătate, cadrelor didactice au apreciat că este foarte dificilă aplicarea cunoştinţelor achiziţionate deoarece nu pot fi modificate anumite segmente din societatea din România căci diferenţa dintre sisteme nu poate fi valorificată complet. 

            În condiţiile în care universităţile au autonomie, problema calităţii devine de fapt una  a managementului strategic. Acestea au capacitatea de a stabili propriile obiective, măsuri şi viziune fiind, bineînţeles, în conformitate cu prevederile de la nivel naţional. Pe fondul sistemului de management al calităţii, este dezirabilă orientarea spre performanţă a activităţii universitare care depinde în mare măsură de gradul de implicare al personalului universităţii în îndeplinirea obiectivelor.  Personalul nu trebuie motivat doar financiar, ci se doreşte implicarea şi în funcţie de alte criterii, precum: mentalitatea, relaţiile ierarhice, mediul  şi cultura instituţională a calităţii.

            În cazul cadrelor didactice, optimismul privind calitatea învăţământului românesc descreşte în cazul universităţilor mari, a celor de stat, a cadrelor didactice asociate, la grupele de vârstă mai tinere, în cazul celor ce au derulat mai multe proiecte internaţionale, a celor care declară că pot ţine un curs în limbi străine, a celor care au beneficiat de stagii de pregătire în afara ţării, a celor care vin din facultăţi cu un număr mediu de studenţi, din facultăţi care beneficiază de granturi internaţionale. Practic, orice interacţiune anterioară cu alte sisteme educaţionale tinde să scadă încrederea în calitatea învăţământului universitar românesc.

            Reforma este percepută ca fiind „incoerentă, prea lentă şi graduală, fiind fără excepţie calificată ca venind «de sus în jos»”.[5] Despre schimbările care pot fi atribuite exclusiv reformei, opinia generală a grupului este că instituţional „se resimte un import al formelor din economiile dezvoltate” ajungându-se la concluzia că învăţământul românesc s-a „comercializat” şi neapărat îmbunătăţit.

Perspectiva studenţilor

            Dincolo de orice însă, calitatea educaţiei depinde de doi factori esenţiali: calitatea studenţilor şi cea a cadrelor didactice. Studenţii depind de o caracteristică fundamentală ce derivă din structura societăţii respective: cei proveniţi din familii mai educate tind să aibă şanse mai bune de reuşită în viaţă, indiferent de calitatea sistemului educaţional.[6]

            Studenţii vin cu o perspectivă mai negativă asupra sistemului şi sunt nemulţumiţi de condiţiile oferite, în special cei care au avut ocazia să experimenteze cum se desfăşoară procesul educaţional într-o ţară străină. Motivaţia alegerii facultăţii este una extrinsecă, nu este o alegere bine-informată şi această decizie nu este luată conform propriilor dorinţe şi caracteristici personale. Condiţiile sunt inadecvate, fie ca dotare, fie ca igienă iar celelalte servicii sociale nu există nici măcar în stadiu incipient: nu se pune problema acordării de consultanţă privind cursurile iar informaţiile privind bursele sau locurile de muncă au un circuit închis. Aceştia sunt extrem de nemulţumiţi de serviciile oferite de secretariat întrucât nu le oferă informaţiile necesare, ba chiar le blochează accesul  la unele, afişându-le prea târziu sau anunţând anumite persoane înainte de afişarea oficială.

            În ceea ce priveşte fondul documentar, studenţii afirmă că cele mai căutate titluri nu se găsesc sau se găsesc în puţine exemplare, ca să nu mai menţioneze de colecţiile în engleză sau alte limbi străine că sunt puţine la număr deşi sunt cerute în bibliografii. Studenţii din centrele universitare medii sunt mulţumiţi în mai mică măsură, în timp ce studenţii din centrele universitare mari sunt mulţumiţi în mai mare măsură de dotarea bibliotecilor. Accesul la internet, acolo unde există, este considerat deficitar. Cursurile opţionale sunt foarte puţine în comparaţie cu doleanţele lor iar comunicarea cu cei care le predau este văzută ca fiind lacunară. Modalitatea de predare a informaţiilor lasă de dorit iar suportul de curs nu este mereu oferit, aceştia fiind nevoiţi să ia notiţe; în cazul în care există suport de curs electronic, studenţii acuză o slabă organizare a acestuia astfel încât aceştia nu pot extrage în mod corect informaţiile.  În ceea ce priveşte cadrele didactice am evaluat percepţia cu privire la abilitatea acestora de a preda, disponibilitatea pentru consultaţii, lămuriri, întrebări şi atitudinea faţă de studenţi. Relativ la aceşti indicatori majoritatea studenţilor emit evaluări pozitive: cadrele au abilităţi didactice (80%), sunt disponibile pentru consultări (72%) şi au o atitudine corectă faţă de studenţi (72%).[7] Conţinuturile cursurilor nu sunt actualizate şi nu are legătură cu viitoarea profesie şi fiecare va trebui să înveţe la locul de muncă ce înseamnă de fapt meseria pentru care se pregătesc cel puţin trei ani.

            De asemenea, studenţii susţin cu tărie că, de cele mai multe ori, cursurile facultative sunt cele mai interesante, că se predau generalităţi combinate cu exemple irelevante şi „se tem că vor ieşi din facultate ştiind multe despre nimic”[8]. Maniera de susţinere a cursurilor este de asemenea o problemă ridicată de studenţi care spun că există două tipuri de profesori: cei care „au rămas cu 100 de ani în urmă” şi cei care predau cu ajutorul unor metode interactive şi moderne. Sesiunile de comunicări sunt mult prea reduse ca număr iar consultanţa lipseşte cu desăvârşire, fiind de acord cu profesorii, că aceasta se face doar sporadic, înainte de sesiune.

            Aproximativ o treime dintre studenţi declară că practica de evaluare a cursurilor de către studenţi nu este deloc prezentă în facultatea lor. O altă treime apreciază că studenţii evaluează doar câteva cursuri, şi câte o şesime că sunt evaluate majoritatea cursurilor, respectiv toate Un alt element de interes îl constituie evaluarea pe câteva criterii (actualitatea informaţiei, accentul pe aspectele practice, importanţa acordată memorării) a cursurilor în general. ). Cea mai mare parte a studenţilor (80%) consideră că informaţia predată la cursuri este de actualitate într-o măsură mare sau foarte mare. Ceva mai puţini (59%) sunt de părere că partea practică este suficient prezentă în cadrul cursurilor. [9]

            Dacă profesorii consideră că instituţiile europene au jucat un rol pozitiv în implementarea reformei în învăţămâmtul superior, studenţii le văd ca pe factori care le ridică şi mai multe dificultăţi în procesul educaţional. Ei sunt nemulţumiţi de formele de evaluare, susţinând că regulie se schimbă pe parcurs, mai exact, că procentele iniţial menţionate îşi pierd valoarea, cel care contează fiind de fapt examenul final. Uneori, dubla morală moştenită din perioada comunistă – de a spune una şi de a face alta – afectează desfăşurarea procesului educaţional. Am văzut, de exemplu, cum întreg sistemul susţine declarativ mobilitatea studenţilor, dar, în realitate, îi ridică obstacole prin echivalarea limitată a creditelor. Referitor la colaborarea dintre angajatori şi universitate, aceşti beneficiari reclamă lacune atunci când e vorba de stagiile de practică, identificându-se două situaţii: fie studenţii sunt exploataţi deoarece este evidentă nevoia lor de implicare în astfel de activităţi, fie aceştia sunt implicaţi doar la nivel formal  şi nu sunt implicaţi în nimic serios.

            Dacă este privită reforma în ansamblu, ea a stârnit doar dezaprobare genrală, haos şi deconcertare. Opinia grupului este că mentalităţile şi rigiditatea unor profesori trebuie schimbată urgent. Ei sunt dezamăgiţi de învăţământul superior şi sesizează că uneori, profesorii sunt depăşiţi de situaţie şi ţin cursuri chiar dacă nu le stăpânesc. Concluzia lor este că acest tip de învăţământ nu este adaptat la cerinţele pieţei.  Paradoxal, în timp ce o parte din studenţi nu percep schimbări generate de reformă, o altă parte susţin că schimbările intituţionale sunt multe şi s.au făcut rapid. Concluzia generală este că, deşi prevederile abundă, lipsesc reglemnetări indispensabile normalei funcţionări.

---

[1] Miroiu, Adrian (coordonator), Pasti Vladimir, Ivan Gabriel, Miroiu Mihaela, Învăţământul românesc azi, Editura Polirom, Iaşi, 1998, p. 80

[2] Gradul se salarizare este sub nivelul eforturilor (şi nu se ia în considerare o comparaţie cu nivelul european al veniturilor profesorilor). Grila de salarizare este stabilită în teorie de Guvern, dar în practică lucrurile se petrec diferit.

[3] Stabilite prin Legea Învăţământului şi deciziile Consiliului Naţional pentru Recunoaşterea Titlurilor Academice, a Certificatelor şi Diplomelor Universitare

[4] Întrucât fiecare instituţie stabileşte criteriile de selecţie a personalului didactic au apărut numeroase disparităţi. Universităţile de prestigiu fiind extrem de căutate de studenţi, au fixat standarde mai înalte, de unde rezultă o asimetrie între deţinătorii aceluiaşi titlu didactic oferit de instituţii academice diferite.

[5] Rădoi, Mireille,op. cit., p. 188

[6] În România, ponderea familiilor în care măcar un membru deţine diplome de educaţie terţiară este între cele mai reduse în plan european. Cadrele didactice sunt la rându-le recrutate din populaţia cu studii superioare. Cu cât aceasta este mai dezvoltată numeric, cu atât aria de selecţie este mai largă şi probabilitatea de a avea mai multe cadre didactice de calitate creşte. Când aria de selecţie este îngustă, cei câţiva cu studii superioare deţin practic monopolul în domeniu, apare riscul de a scădea calitatea şi de a apărea corupţia.

[7] În legătură cu abilităţile de predare, scoruri mai mici apar în cazul universităţilor politehnice, arhitectură şi urbanism. Disponibilitatea cadrelor pentru consultaţii este ceva mai scăzută în cazul universităţilor de arhitectură şi urbanism, iar atitudinea cadrelor faţă de studenţi este mai des reclamată în universităţile de medicină şi farmacie, politehnice, arhitectură şi urbanism. Numărul relativ mai mare al studenţilor din capitală pe anul de studiu pare să afecteze uşor calitatea relaţiei dintre cadre şi studenţi (o disponibilitate pentru consultaţii mai scăzută şi o atitudine mai puţin corectă comparativ cu media naţională).

[8] Rădoi, Mireille, op.cit., p. 193

[9] Un punct slab îl constituie locul acordat memorării – 67% dintre studenţii consideră că se acordă o prea mare importanţă memorării. Componenta practică este mai puţin prezentă în cursurile de la politehnică, dar din nou situaţia se explică prin existenţa unor aspecte specifice – structurarea diferită a predării în universităţile politehnice – aici partea practică revine laboratoarelor.

Puterea mintii

       Interesul pentru astfel de subiecte este destul de ridicat in ultima perioada. Se pare ca oamenii au fost dintotdeauna constienti ca puterea gandului este o resursa importanta doar ca sunt putine persoane care au inteles cu adevarat acest lucru si chiar stiu cum sa o foloseasca. Gandurile pe care le avem sunt o parte din noi si asa cum noi, prin puterea fizica putem sa creem cadrul dorit, prin puterea generata de ganduri putem vizualiza inainte un cadru pentru ca mai apoi acesta sa devina realitate. 

Legea atractiei este  una din legile fundamentale ale universului. Vizualizam ganduri si prin acest fapt, construim situatii reale. Mereu ne gandim la ceea ce nu vrem sa se intample si ne gandim la ceea ce ne temem sau speram sa NU si ne intample. Daca incercam varianta opusa, adica sa ne concentram atentia spre ceea ce ne dorim si ceea ce facem cu placere, avem mari sanse sa ajungem acolo.

     Provocarea vine in primul rand pentru ca este greu sa ne gandim doar la lucruri pozitive si la ceea ce ne dorim. Cultura in care am fost crescuti ne-a creat impulsul de a critica, de a ne feri sa gresim, de a ne subestima, de a ne supune (capul plecat, sabia nu-l taie), de a ne conforma, de a nu chestiona de ce trebuie sa facem un anumit lucru, de a face ceva in mod obligatoriu si mai mult de atat, ca nu trebuie sa fie neaparat ceva bun sau placut, ci trebuie sa fie(important e sa ne atingem scopul, nu conteaza mijloacele). Ei bine, poate e timpul sa gandim putin diferit. Sa vedem ce se intampla. 

Daca unii au reusit, de ce nu ai reusi si tu? Eu promit ca acum asta fac. Sunt curioasa ce o sa se intample. Pana la urma, ce am de pierdut? Cred ca de fapt, am de castigat mai multe zambete, mai mult timp pentru mine si o imaginatie clar imbogatita. Mai mult, ar fi un pas important spre optimism.