Reforma învăţământului – un proces continuu. Recomandări privind adaptarea sistemului de învăţământ superior
Studenţii resimt necesitatea unui ghidaj în alegerea carierei şi ulterior un sprijin în momentele de debut ale acesteia (când, conform studiilor în vigoare, avem de-a face cu un moment de criză pe care proaspătul angajat îl poate experimenta atât în plan personal cât şi în plan profesional)[1]. O astfel de consiliere nu poate fi lăsată pe seama întâmplării, ci „se cuvine să fie apanajul unui sistem coerent, formal, bine ancorat în realitatea universitară căreia îi serveşte”[2]. Din convorbirile cu studenţii, de multe ori aceştia au subliniat faptul că decizia a fost luată în urma a prea puţine informaţii și mai mult, intuitiv.
Mobilitatea în carieră este un aspect relevat de studiul făcut de Ion-Ovidiu Pânişoară şi Georgeta Pânişoară. Astfel, dacă în urmă cu o anumită perioadă de timp, mentalitatea unei singure cariere în conştiinţa colectivă, noile generaţii par să se dezvolte cu o altă perspectivă asupra traiectului lor profesional.
Mai trebuie adăugat ca procentele dezvoltate de către studenţii din anii terminali sunt mai ridicate în direcţia pozitivării acţiunii universitare decât cele aparţinând studenţilor de debut al pregătirii universitare. Ori, o astfel de situaţie demonstrează că – deşi lipseşte ghidajul de carieră şi suportul formal în dezvoltarea studenţilor – aceştia consideră că au identificat resurse[3] pentru ca acest proces să se producă; mai precis, procesul de management al carierei este prezent chiar în lipsa unui demers coerent şi adaptat, el provine din eforturile studenţilor de a utiliza la maximum ceea ce le oferă forma de învăţământ superior pe care o frecventează . Este evident că un echilibru în acest sens, constând din demersuri flexibile şi substanţiale din partea celuilalt actor social – este vorba despre instituţia de învăţământ superior - este în măsură „să crească exponenţial valoarea unor altfel de optimizări atât pe axa domeniului informativ cât mai ales în axa dezvoltării atitudinale”[4] (pentru că nu trebuie să uităm că la un alt item studenţii au răspuns că pregătirea universitară le-a întrunit aşteptările – referitor la cariera pentru care se pregătesc – doar în proporţie de 62,2% ceea ce înseamnă că instituţia de învăţământ superior mai are de recuperat mai mult d o treime din produsul său pentru a oferi un învăţământ de calitate). Pe de altă parte, educaţia superioară este privită de către studenţi drept o condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Aproape două treimi dintre ei (64%) consideră că „Degeaba termini o facultate dacă nu ai relaţii”[5]. Doar o treime dintre cadrele didactice se află în aceeaşi situaţie.
Toate aceste demersuri se pot realiza prin „dezvoltarea unei reţele de centre care să ofere management de carieră la nivelul fiecărei intituţii de învăţământ superior de orientare şcolară şi profesională din învăţământul preuniversitar şi inserţia socio-profesională a absolvenţilor”[6]. Iată de ce instituţiile de învăţământ superior trebuie să ofere programe flexibile, adaptate nevoilor de formare ale cursanţilor iar aceştia trebuie văzuţi în dubla lor calitate: de beneficiari ai procesului de formare şi de resurse pentru o dezvoltare mai bună a viitoarelor programe de formare. Universitatea trebuie să ăşi reconsolideze statutul şi să ăşi dezvolte rolul de actor social de maximă importanţă, partener al angajatorilor – cei care în fapt utilizează produsul activităţilor ei instructiv-educative.
[1] A se consulta Anexa numărul 5
[2] Pânişoară, Ion-Ovidiu, Pânişoară, Georgeta, Studiu privind impactul pregătirii universitare asupra pieţei muncii, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008, p. 53
[3] A se consulta Anexa numărul 6
[4] Pânişoară, Ion-Ovidiu, Pânişoară, Georgeta, op.cit., p. 56
[5] A se consulta Anexa umărul 7
[6] Pânişoară, Ion-Ovidiu, Pânişoară, Georgeta, op.cit., p. 58-59
No comments:
Post a Comment