Ca o pasare..

Libertatea e o iluzie. O iluzie alimentata zi de zi de tot ceea ce ne inconjoara. Cum sa fim liberi cu atatea constrangeri la fiecare pas pe care il facem si cum sa credem in vise cand pana si libertatea de a visa este ingradita de ceea ce ni se arata? Vedem in fiecare zi cum putem face doar anumite lucruri, cum toate situatiile au o solutie dar nerabdarea si impulsivitatea ne fac sa credem ca nu e asa si ne pierdem cumpatul. Pana la urma, e si normal in situatia in care nici macar nu mai putem face lucruri bune fara sa se puna la indoiala intentia. Cum ar fi viata fara limite? Nu ne putem imagina, atat de limitati suntem. Fara limite in fizica, chimie, biologie dar mai ales in filozofie ar fi o lume in care toate dimensiunile ei s-ar transforma in fiecare clipa. Nu putem vedea simti, auzi, pipai sau gusta frumusetea pentru ca ne limitam la ceea ce exista deja fara sa ne deschidem sufletul catre ceva mai grandios, catre nou, catre o simtire care ne-ar putea coplesi la un moment dat. Cel mai important in contextul de fata este sa ne deschidem inima. Ea ne poate arata calea, ne poate indruma astfel incat sa nu avem regrete. Deciziile luate din inima nu vor fi niciodata gresite pentru ca nu ne va durea sufletul la final, ci doar vom regreta ca din punct de vedere material lucrurile nu s-au dovedit a fi asa cum speram, Dezamagirea aceasta nu este insa comparabila cu cea din suflet daca alegem doar cu ajutorul ratiunii. Si pasarea? Cat de libera este? Asa cum suntem si noi.. Libera in orizontul ei limitat. Suntem liberi sa alegem , sa gandim si suntem mai liberi decat ieri pentru ca astazi, realizam cat eram de limitati ieri. Aceasta constiinta ne da puterea de a evolua, ne da sansa de a ne deschide tot mai mult inima si simturile catre orizonturi necunoscute, catre inimaginabil. Suntem liberi sa vedem ca greseala face parte din viata noastra, suntem liberi sa invatam sa vedem dincolo de perceptibil si, mai mult de atat, suntem liberi sa dezvoltam conceptul de Dragoste. Un lucru oferit si conturat de libertatea este acest sentiment dar nu inainte de a-l defini. Si spunca libertatea defineste Dragostea pentru ca Ea, nu are limite, asa cum nu are nici Libertatea. Asa cum trebuie sa ne deschidem sufletul catre necunoscut prin Libertatea, Dragostea ne ofera aceasta sansa in fiecare zi prin sentimente, prin gesturi, priviri si vorbe care mangaie sufletul. Suntem liberi sa facem lucruri limitate. Dar sa nu uitam ca Dragostea este calea spre a afla cum ne putem defini pe noi insine; ajungem sa ne conturam personalitatea si obiectivele prin ea si nu in ultimul rand, devenim oameni.

Povestea celor şase cai

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti.. Adunaţi de soartă împreună, din locuri apropiate , în acelaşi timp îndepărtate, şase cai. Fiecare venea de pe drumul lui, cu bune şi rele, fiecare dorea să afle ce este viaţa şi în acelaşi timp, toţi au sperat, că în acel loc vor găsi ceva special. Şi-au găsit locul nespus de repede şi fără să îşi dea seama, au devenit apropiaţi. Nimeni şi nimic nu putea să îi despartă. La început, timizi, abia se priveau, apoi au început să comunice şi uşor, uşor au observat că nu e nevoie să aibă multe lucruri în comun pentru a se simţi acasă. I-a apropiat mult o privire, un zâmbet sau o întrebare care, deşi indiscretă, i-a făcut să se simtă în largul lor. Se pare că lucrurile nu vor fi niciodată aşa cum ne-am aşteptat. Au crezut că un timp petrecut departe de tot ce le este cunoscut îi va face să fie diferiţi şi să se relaxeze, departe de ei gândul să se distreze. Le-au făcut pe toate într-un fel. Câte puţin din toate, după cum ar zice unul dintre căluţi. Fiecare, după nărav, şi-a arătat caracteristica dominantă. Unul mofturos, altul arţăgos, unul lăutar, altul amăsar, unul copilaş, altul nărăvaş..Calităţi aveau fără îndoială şi acestea i-au adus împreună însă defectele i-au unit. I-a unit atât de mult încât nu puteau dormi, mânca sau merge unul fără altul. Erau peste tot împreună şi se jucau, glumeau, râdeau şi visau de parcă aveau tot timpul din lume. Nu se gândeau la ziua de mâine ca la o povară, ci ca la cea mai frumoasă zi care poate urma. Au evitat tot ce însemna ceartă, sentimente negative sau tristeţe. Au găsit echilibrul sentimentelor. Au existat momente în care se simţeau descumpăniţi, în care erau fericiţi dar şi momente în care erau mai maturi ca niciodată. Se gândeau că lumea le aparţine. Nu puteau opri timpul, nu puteau opri râul să curgă sau ploaia să cadă, însă ceea ce au trăit nu le poate lua nimeni căci era un sentiment pe care nimic nu îl poate şterge. E acolo, în inimile lor, în trup, în suflet şi-n simţire pentru totdeauna. Nu puteau simţi cât pentru unul, ci simţirea lor s-a transformat. Au simţit tot ce au simţit şi ceilalţi. De aceea nu au putut să îşi ia rămas bun de parcă nu s-ar mai vedea niciodată, pentru că inima lor nu concepe aşa ceva. Se văd, în fiecare zi, în oglindă, în adierea vântului, în razele soarelui, în râuri şi în fiecare pas. I-a făcut să vadă că viaţa le oferă surprize la tot pasul şi că ea, Viaţa, poate trece pe lângă ei în timp ce fac planuri. Nimic nu a fost plănuit. Au simţit că aşa trebuie să fie. Acolo le era locul. Poate pentru scurt timp, poate că aşa a fost să fie, poate că a fost o coincidenţă sau poate că această călătorie trebuia să le arate că viaţa e mult mai frumoasă decât pare. Cei lipsiţi de speranţă au regăsit-o, cei grăbiţi şi-au regăsit liniştea iar cei ambiţioşi au observat că momentele de acest fel contează mai mult decât cele dorite. Liniştea sufltească s-a instalat şi au visat că lumea nu le mai poate face rău dacă fac gălăgie în fiecare dimineaţă sau noapte, dacă dorm toţi în acelaşi pat sau dacă merg cu maşina îngheşuiţi până amorţesc. Au simţit că timpul s-a oprit în loc şi au trăit atât de intens încât totul li s-a părut.. o Clipă...