Viata ca o aventura

Nu imi amintesc sa fi visat vreodata sa am o viata aventuroasa, sa traiesc de pe un minut pe altul sau sa ma bucur de toata incurcaturile pe care le intampin. Si uite ca asta fac. Firea mea linistita imi spunea ca daca o sa calculez totul cu atentie, lucrurile o sa mearga macar aproximativ pe directia pe care imi doresc. Daca vreu, pot ! spuneam eu in fiecare zi. Uneori, asta nu e suficient. Lucruri neprevazute pot aparea si pot sa dea totul peste cap.

Indecizia mea de a aplica pentru o bursa Eramsus m-a adus cu aproape o ora inaintea deadline-ului si doar un curaj nebun m-a facut sa o scriu, sa am norocul sa mi se strice imprimanta si sa am timp sa merg sa printez ceea ce am scris ca sa ajung. Ca sa nu mai vorbesc de incurcatura cu interviul. Relaxarea mea adusa de orasul Timisoara si de oamenii de acolo (oameni frumosi la suflet!) imi spunea ca mai am timp o saptamana cand o colega ma intreba cum a fost la interviu, 2 zile mai tarziu dupa aplicatie. Culmea, nu verificasem cand o sa fie interviurile si deja trecuse randul meu. Cu sufletul la gura, am alergat la universitate si am avut parte de un interviu interesant, mai putin incurajator cu privire la evolutia mea viitoare daca primesc aceasta bursa. De parca ar fi prima data cand ma descurajeaza cineva si totusi, vreau sa fac un lucru. Am ajuns la concluzia ca, multi oameni cred ca daca ei nu sunt in stare sa fac un lucru, nici ceilalti nu vor reusi. Nu as putea fi de acord. Plus ca, nimeni nu e perfect asa ca nu ma asteptam sa fie lapte cu miere sau profesori care sa ne planga de mila ca suntem studenti internationali. Nu fac nici o diferenta de nativii vorbitori de engleza sau noi si cred ca asa e corect. Atat stii, asa te descurci, asta meriti. Cred ca toti stiam pentru ce aplicam.

Cu mai multe vorbe sau nu, cu obstacole si descurajari dar si cu sustinere (retinuta oarecum) am ajuns si in Danemarca la studii. Cine ar fi crezut! Daca m-ar fi intrebat cineva in timpul facultatii de asta, cred ca radeam copios si visam cu ochii deschisi, stiind ca o astfel de oportunitate nu as mai avea niciodata. Imi amintesc cand am aplicat prima data, in anul 1 pentru Erasmus si apoi cand am fost in comisia Erasmus si cat am regretat ca pana la urma nu am avut suficient curaj sa iau aceasta oportunitate. Cred ca imi era frica. Nu ca acum nu mi-ar fi fost. E ca si cum ai juca UNO. Si ai cartea potrivita sa inchei jocul.

Aceasta situatie a fost oarecum conturata si provocata de prietenii mei. Prieteni precum Anamaria, Ioana, Alexandra sau cei de acasa imi vorbeau tot timpul de cat de frumoasa ar fi o experienta pentru mine. Doar eu nu ma vedeam acolo. Nici nu indrazneam sa ma gandesc la asta. Tin sa le multumesc ca mi-au dat curaj si ca au vazut in mine ceea ce eu nu am putut si doar prin a vorbi de experientele lor internationale m-au facut sa ma imaginez undeva in afara contextul dat de Romania si invatamantul romanesc.

Acum imi place viata pe care o traiesc, e o adevarata aventura! In fiecare zi aflu ceva nou despre danezi sau alte culturi, stiu sa salut si sa multumesc cuiva in cel putin 10 limbi straine, am parte de profesori de care auzisem numai in  carti si de colegi workaholic. Astfel, eu par prea relaxata pe langa ei. De la probleme cu florile pana la probleme cu masina si intarzierea predarii lucrarii la secertariat cu 13 minute si aplicarea la comisia speciala de la departamentul de Stiinte Politice pentru a-mi permite sa dau examenul cu acele 13 minute intarziate, In caz contrar, trebuie sa merg in restanta si sa scriu alta lucrare de 6000 de cuvinte. Dragut sistem, corect!

Am invatat aici multe lucruri despre care acasa doar vorbeam ca o sa le fac. In principiu, pentru ca aici e o normalitate. Si imi place asta. Oameni obsedati de sanatate, care alearga cate 2-3 ore pe zi pe frigul asta, care mananca sanatos si care nu accepta ideea de a invata o noapte intreaga pentru ca somnul iti da energie si e important. Diferentele au fost apasatoare la inceput, acum am invatat sa le accept. Cred ca danezii au o viata perfecta din toate celelalte puncte de vedere, le mai trebuie putin suflet pentru a avea idealul. Nu cred insa ca stiu cum sa faca asta. Oricum ar fi, ii admir pentru harnicia lor si pentru seriozitatea de care dau dovada, pentru corectitudine si responsabilitate. Ii admir pentru ca, desi au mereu probleme cu strainii din tara lor, inca mai gasesc puterea de a ajuta oameni si sunt mandri cand cineva doreste sa se stabileasca aici.




Am avea mult de invatat de la ei. Ca tara, ca oameni, ca organizare la lucrurilor. In schimb, ei ar putea sa invete sa simta mai mult de la noi. Sa inteleaga altfel iubirea si interesul pentru persoana de langa ei. Sa inteleaga altfel iubirea de parinti. Sa inteleaga,,greutati..cuvant cu care nu prea s-au confruntat..sau poate ca da, daca ne gandim la reduceri privnd pensiile si salariile..



Aventura mea aici continua in fiecare zi. De la a calatori in Germania pana la a ma duce in centru, totul este o aventura si imprejurarile nu ma lasa sa uit asta. Ca sa nu mai vorbesc de bicicleta mea draguta, care nu ma lasa sa uit ca o vale nu e deloc placuta pentru mine deoarece franele pot ceda foarte usor in fiecare moment :)))))))