Dacă stăm să ne gândim la preferinţele fiecăruia, sesizăm o diferenţiere extraordinară. Însă punctul comun îl regăsim în atracţia faţă de imposibil.
De ce nu ne mulţumim cu ce avem sau cu ce ni se oferă, deşi e mai bun decât ceea ce ne dorim noi? Pentru că... avem deja! Un răspuns simplu, la o întrebare simplă. Dar cine vrea ceea ce i se ofera pe tavă? Nu e mai incitant să lupţi pentru ceva şi să ai o satisfacţie grozavă atunci când dobândeşti acel ceva? Eu cred că da. Şi asta nu e în toate cazurile, bineînţeles. Dar e o majoritate, un adevăr ce trebuie spus. Ne dorim ceea ce nu avem pentru că aşa e construită fiinţa umană în esenţa ei! Aşa cum o simplă pământeană îşi dorea Luceafărul alături tocmai pentru că era conştientă de incompatibilitatea lumilor celor doi, aşa cum se completează Yin şi Yang prin antiteze, aşa cum e sarea în bucate. Comparaţii sunt multe, însa acestea sunt cele mai sugestive. Cireaşa de pe tort cum ar zice alţii, e "premiul cel mare" pentru lupta noastră în obţinerea acelui "ceva" iar când îl avem în adevăratul sens al cuvântului, ne dăm seama că nevoia de a-l avea nu era atât de mare şi că era doar un capriciu. Trebuie să recunosc că în afară de absenţa definitivă a cuiva, totul se poate înlocui, inclusiv dragostea. Şi de ce zic asta? Pentru că, o iubire adevarată învinge bariele acestei lumi iar una care îţi provoacă numai durere nu e decât iubire aparentă...
Şi în fond... de ce să nu recunoaştem că tocmai diferenţele ne atrag, aşa cum magneţii de poli opusi se atrag, iar cei cu poli identici se resping? Ce am putea avea de la o persoană identică cu noi decât pe noi înşine? Şi atunci unde ar fi fericirea, noutatea, dorinţa de a desoperi ceva nou împreună, lucrurile deprinse unul de la celălalt? Ar fi o monotonie totală! Şi ce s-ar întampla dacă am avea tot ce ne-am dori? V-aţi pus întrebarea asta? Cum ar fi? Nici atunci nu am fi multumiţi pentru că niciodată nu e de ajuns şi atunci nu am mai avea ambiţia de a lupta pentru "ceva". Poate că, în acest caz, unii ar fi fericiţi, dar numai pentru o clipă! Pentru că , ceea ce obţii prin forţe proprii şi prin strădanie, are o valoare mai mare şi îţi aduce fericire în suflet. Ori, dacă putem avea tot ce vrem şi când vrem, bucuria de a avea ceva ar dispărea. Tentaţia e mare însă trebuie să ne cunoaştem limitele pentru a nu cădea în extreme. Şi ca să răspund la întrebarea unei prietene, de ce ne implicam în relaţii în care suntem conştiente că nu au nici un viitor? Pentru că alegem să fim fericite o clipă în schimbul a sute de clipe de nefericire doar pentru că e alegerea noastră şi credem că asta ne dorim. Doar din orgoliu şi dorinţa de a accepta acea provocare a vieţii pe care o asteaptă fiecare. Indiferent cum o dăm, nu am putea fi total fericiţi. Fericirea perfectă nu există! Căutati în adâncul sufletului ce vă doriţi, nu vă lasaţi înşelaţi de aparenţe!
